neant

e bine conturat aici neantul, acel nimic spre care se coboara spre sub talpi, definitiv... Atmosfera e reusita, spaima lichefiata, coborarea, decojirea de sine, fasiile, da, mi-a placut. Parca e spus dintr-o suflare, nu vad cautari aici, nici impotmoliri. Nu gasesc nimic de schimbat, e drept, nici nu caut. Cu placerea lecturii,
numai bine,
alex

Ela, doua lucruri vreau sa zic: unul ca imi este atat de apropiat felul in care scrii, incat mi se intampla ceva ce nu mi se prea intampla, sa mi se para ca eu scriu si nu altcineva. E cam ciudat, stiu, ma impotrivesc pe data ideii, ceva totusi trebuie sa difere, sigur difera,da, poate mult. Poate ca o explicatie partiala e ca avem aceeasi varsta, aceeasi generatie, poate o parte de lectura in comun, dar asta nu poate explica in totalitate apropierea aceasta pe care o simt fata de limba ta.

Al doilea lucru pe care voiam sa il spun aici e ca totusi regasindu-ma in limba ta nu ma regasesc in prea adanca scufundarea acestei poezii, e un refuz in acest final, in acest cuvant, neant, si nu pot decat sa refuz refuzul si sa desenez in aer un gest plutitor, un gest de ridicare.

Neantul nu exista, nu te poate tine, din el te ridici...

Alex, multumesc pentru felul in care ai perceput atmosfera textului si pentru ca te-ai oprit sa lasi un semn. Chiar daca nu cauti, cu siguranta textul e perfectibil. Multumesc si numai bine.

Maria, nu stiu ce relevanta are varsta apropiata, cred ca tine mai degraba de anumite similitudini in structura noastra interioara, in gradul de sensibilitate, in modul de perceptie a lumii si vietii. Oricum, ma bucura faptul ca te simti atat de aproape de felul in care scriu. Scufundarea prea adanca (in care nu te regasesti) este data de o stare ce ma insoteste de o vreme incoace... Multumesc pentru lectura si semn.

Elsa