Adânc pe adânc cheamă

Alexandru, iată aici o afirmație care se contrazice frumos prin poezie: niciodata ingerul nu e mai viu decât la finalul ei, când ochii cresc unul din altul.

Într-adevăr, apare o contrazicere. Poate ar fi trebuit să spun că \"mi-a amorțit îngerul în suflet\", dar las contradicția așa, tocmai pentru valențele sale: te face să te întrebi dacă înghețul său îl poate face atât de viu pe cât îl prezintă versurile următoare și dacă nu cumva lucrurile stau pe dos - ochiul lui și ochiul meu cresc unul din altul în sensul unei înghețări reciproce.

Mulțumesc frumos pentru trecere și semn!

îmi place mult de tot. Observ că îți reușește bine de tot să comprimi ideea poetică și să esențializezi discursul. Totuși, văd acest text ca având nevoie de puțin mai mult. Lipsește ceva, așa simt.

Raul

e nevoie de ceva mai mult. Dar eu atâta am avut de spus.
Îți mulțumesc pentru lectură și pentru cele spuse!
Cu prietenie, Alex.M.