Când se despart prietenii?

Elia, ce frumos scrii si ce simplu e, chiar asa cum spui. Nu vreau sa las cuvinte pompoase aici, nu s-ar potrivi cu poezia ta, doar atat, ca ea insasi devine un prieten de care in esenta nu iti poti desparti niciodata sufletul, chiar si cand, atunci cand timpul vine, parasesti pagina...Fiindca veni vorba de „timpul vine” mi-a placut mult folosirea expresiei acesteia si apoi continuarea ei, prin personificarea timpului, e frumos sa reflectezi asupra expresiilor ,si sa nu folosesti cuvintele automat, ci sa le vezi ca un copilas, cu ochi proaspeti, viu.

când vine timpul,
își alege o clipă,
și îi roagă, în șoaptă, să nu mai facă risipă

Cand vin aici la tine, vreau doar sa spun: multumesc...

demult nu te-am citit
acum, chiar acum , sufeream eu, cei de linga mine, de despartire de prieteni, poema ta ne-a uns la suflet, stiu, poate sunt exuberanta, dar am citit-o cum fac de multe ori cu voce tare, are un ritm perfect

Eu va multumesc.
Pentru ca imi redati mereu increderea in ceea ce simt, in ceea ce scriu.
Va astept intotdeauna cu drag.

O tristețe și o calmitate a reintrării în normalitate. Poemul și viitorul izvorăște din întâmplări consumate, din prietenii ce îți marchează viața. Comparația idilelor și prieteniilor netrainice cu obiceiul pomilor care se scutură de flori e urmată de sgestia intervenției timpului, ca arbitru pentru amicițiile sau iubirile durabile.

Dragos, frumos si adanc comentariul tau - multumesc. Scuze pentru intarzierea raspunsului.

Marius, eu iti multumesc tie - ai lasat un semn atat de discret, dar care spune, totusi, atat de mult...