Marcel Cuperman

Codru-n frunze-și camuflează Arborii trași prin inele, Pânza ceții fin veghează Peste lacuri și vâlcele. De sub mușchi apar gândacii, Fluturii valsează-n tufă, Un mistreț își ia godacii Să-i

Vălul azuriu coboară Din adâncuri de ceaune Și hoțește se strecoară Printre fire de cărbune. Înconjoară Retezatul Prin desișul din pădure, Apoi fuge chiar de-a latul, Peste dealul plin cu

Hai veniți de luați lumina Adusă din sfânta cetate, Pe o rază fără păcate, Că El v-a preluat și vina. În dangăte de clopot lunge, Porniți cortegiul de-nviere Cu lumânări și pură vrere, Să-I

Plutind adânc pe cerul magic, În mediul lui păzit patetic, Ca un rechin pe fund pelagic Ce-și cată prăzile timide Fără de ochi si carotide, Un vultur zboară-n cerc, frenetic. Þinându-și

Triste-s lacul și pădurea Unde fulgii toți se-mbată Și se poticnesc de-o cioată Când de vânt sunt duși aiurea. Gri-i văzduhul peste glie Unde corbii strânsi la clacă Pe o dezvelită

S-a mutat orașu-n deal Pe alei înstrâmtorate, În cvartalul ireal Casele sunt marmorate. S-au mutat în cuib de cuci Suflete sărace-n sânge, Crăpături uscate-n cruci Numai norul trist le

Printre brazi, spre Clăbucet, Fulgii cad încet, încet, Într-un strat pufos de vată, Crește pâinea în covată. Se topește-n nea un om Lângă fostul pui de pom Cu uscate ace supte, Clipele din

Lângă preotul abate Dascălu-și cântă gurița, Căci acasă, fără poate, Cântătoare-i dăscălița. Marcel Cuperman 01 Mai 2010

La poarta schitului ascuns, Un cerșetor cu ochii goi Și haine mirosind nevoi, E tainic zid de nepătruns. Cu barba sură și-ncurcată Ca lâna pusă pe caiere, Se clatină în adiere Ca frunza de

Aho, aho, copii de daci, Fără oi, găini și vaci, Ascultați-mi urătura Până mi-or închide gura, Că s-au mai văzut ocazii Când luați de roșii razii Unii n-au mai zis nimica, Doar și-au înghițit

Pe sub pânza de eter Într-un codru fără fund, Obosit și muribund Stă un globuleț stingher Visând raiul efemer. Atârnat cu-n fir de-o stea, Globul mic de lazurit De milenii ctitorit, Tremură

Se-mbracă-n zdrențe iarăși nucul Când fugărit de toamnă-i cucul, Iar vântu-și plimbă-n codru coama Și bruma învelește poama. Pustie-n câmp rămasă-i glia, Pe deal e ruginită via, Iar coloritul

Mi s-a uscat cerneala-n suflet Tot încercând să-ți scriu o carte, Iar coala albă ca un cuget De litere nu are parte. Scrisoarea ta cu floricele, Primit-acum o săptămână, Rămas-a colo, pe

E noaptea vizitiu de vânt Ce bate îndrăcit la poartă, Cu gândul pe jumate frânt Mă-nchin la o icoană spartă. Opaițul arzând pământ Păianjenilor face hartă, E noaptea vizitiu de vânt Ce bate

Verde, galben, tern Sinod, Scai, urzici și mătrăgună, Unduiesc mȃhnit prohod Sub doi ochi cerniți de lună. Toace, clopote, văpăi, Țipete de-ngropăciune, Mucezesc sub pline văi Frunze-n

Povestea mea, deși ciudată Și unora le pare cioacă, Este complet adevărată, Că nu îmi arde-acum de joacă. O zână. Știți? Ca din poveste. Cu voaluri albe și blondină M-a vizitat, fără de

S-au spulberat iubirile în oameni, S-au spulberat onoarea și rușinea, Ne vindem frații pentr-un pumn de galbeni, Iar sexul ne conduce rațiunea. S-a spulberat de tot democrația, Corupția și

E cald în țara lui Manole, Dar cuiburile sunt pustii, Tu rătăcești printre creole, Iar eu te-aștep mereu să vii. Pe străzi se plimbă mărțișoare, Dar pieptul meu tresare gol, La un vecin, o