Mara Mina

ea era doar un gând spre care el își întindea mâinile tremurând nebunește către diminețile-n ceață își creștea drumul altoind cărări spre soare răsare și doar ei îi deschidea ușa cu un verde

ca iapa abunzi în asudă - la trap pe caldarâm fierbântat nebună cerșești un dram de răcoare să-ți fie sub piele răscolitorul satrap oprește-te ho bezmetică-n disperare îndreaptă-ți

mi-am lăsat stomacul în sala de așteptare îl sugruma teama în pumni am împletit drumurile între picioare de scaun timpul m-a împins spre ușa mânjită cu scâncete și-acum am o lacrimă lipită de

e șifonată. ca timpul. mă ține pe brațe. zâmbește tandru. ea nu e neagră. e. dar veșnică. vrea să mă sărute. miroase hăul. o fărâmă de carne își urlă agonia smulgând lese câinilor ce latră

unu și cu unu fac doi afirmă capul altcineva spune cum că ar fi o stare de cuplare în dos ambiguizare unu și cu una formează sigur nu doi unu el o jumătate de măr ea jumătatea fierbinte

azi mi-am spălat gândurile-n poezie refulări am așezat de-a stânga cămarei cu murături am hingherit câinii din cuvinte în plasă am prins toți fluturii cu ace în cap și îngerilor le-am organizat

să nu te doară, Liuba, când brațul stâng mi-l voi tăia. din el va curge vântul in rafale și-am zis; cui trebuie furtună ? sunt nori destui ce umbresc pământul iar apele ce ies din matcă nu mai

în ceas de seară ( aberații ) hai să ne prindem degetele-n ușă să împroșcăm cu idei pe pereți să smulgem gândului ce stă pe tușă o flegmă aruncată-n frunte la netoți să ne scobim sub

azi s-a convertit iubirea în stări robotizate și-am ucis umbra cu care m-am luat la trântă înfigându-i un șurub în piept am tras linie și-am inhalat smogul rezultat din frecarea

bacantă fii în astă seară dezmiardă-mi aprig gânduri involute sudori să curgă pe pântece - redute și răstigniți pe rogojina de pandanus mușcându-ne din cărnurile crude îți plângă

să ne iubim în astă seară să ne iubim pe caldarâm prinși între zoaie și vorbe de ocară de dragu-amorului păgân să ne iubim întâia oară acolo jos pe caldarâm să ne scuipăm efluviile-n

Aștept la porțile timpului Să se deschidă copacii, Să mă piardă - culoare- În frunzele lor. Aștept copacii Să-mi crească picioarele În adânc de pământ. Aștept pământul Să mă rodească

își cântă dorul, azi, ghitara o auzi cum curge ? pe fiecare strună-i poposește ploaia și-n fiecare notă-i plânge-un nor. să fie dor? izvor de lacrimi înnodate spre buze-nsângerate în

Din piatră-n piatră sar și număr îndoielnic, Psalmodiind eretic, făcliile de-apoi, Mânat de suflul rece, prea negru și pandemic, Pe colți de steiuri ude sălășluite-n noi. Mă las în revărsare

! Bă...ce vremuri zbuciumate... Ne calcă roade viitoare în picioare, Ne mușcă din plămâni avântul Și coate-n gură dau, să ne-nghițim cuvântul. Din spate vin, suflându-ne în ceafă Iar mâneca