Nea Vasile....pentru fiecare cuvânt spus, avea două vorbe de duh. În fiecare dimineață era prezent la ușa prăvăliei. Se așeza ca un cerber în fața ei si privea cu reticența pe oricine ar fi
când timpul mă va copleși
voi frământa secundele ce-au ros din oase
și-n treceri greoaie le voi supune așteptării
gonind prin sălile albe
bezmetic bătând în ferestre deschise
îmi voi desena
s-au încheiat toți nasturii
eu m-am uitat pe-afara și-alerg pe sub drumuri
lumea are gura cusută
nimeni nu strigă că-i calc stelele
în toc mi-am înfipt pietre de hotar
și-nsemn cu mine fiecare
ea era doar un gând spre care el își întindea mâinile
tremurând nebunește către diminețile-n ceață
își creștea drumul altoind cărări spre soare răsare
și doar ei îi deschidea ușa cu un verde
ca iapa abunzi în asudă - la trap
pe caldarâm fierbântat
nebună cerșești un dram de răcoare
să-ți fie sub piele
răscolitorul satrap
oprește-te
ho
bezmetică-n disperare
îndreaptă-ți
mi-am lăsat stomacul în sala de așteptare
îl sugruma teama în pumni
am împletit drumurile între picioare de scaun
timpul m-a împins spre ușa mânjită cu scâncete
și-acum am o lacrimă lipită de
te cuprind cu verde și-ți spăl dinții cu rouă
să muști doar ziua dinainte
tu n-ai să știi ce gânduri ți-au hărăzit plecarea
și niciodată pașii nu-ți vor răsuna în ecouri frânte
ochii tăi vor
îmi lipesc 23ul de piele așa cum îmi îmbrățișez copiii nenăscuți
să fie reazăm celor patru pereți
după mine potop în arena cu lei
să aduni amintirile uitate în sertarul cu lampioane
și să
în butoaie ne ardem anii și-n jurul lor ne făurim infime țeluri
ne rotim în sensul acelor de ceasornic înălțând incantații
ne tragem pungile pe cap din care curg elixire
și-ntre doua hâcuri mai
am înfipt luna în stâlpul de la colțul străzii
i-am cântat serenada felinarului stins și pentru o clipă am simțit-o
disprețuindu-mă în lumina lăptoasă
m-am văzut fugit din lume negociind timpul
e șifonată. ca timpul. mă ține pe brațe. zâmbește tandru.
ea nu e neagră. e. dar veșnică.
vrea să mă sărute.
miroase hăul.
o fărâmă de carne își urlă agonia
smulgând lese câinilor ce latră
unu și cu unu fac doi afirmă capul
altcineva spune cum că ar fi o stare de cuplare
în dos
ambiguizare
unu și cu una formează sigur nu doi
unu
el o jumătate de măr ea jumătatea fierbinte
grohăie de plăcere atunci când viață linge ca o cloacă de curve
ce-și încasează plata pe cardu-ncărcat de ani
lupanaristul ostatic în dejecții mentale
își ascute cuvintele sodomizând
azi mi-am spălat gândurile-n poezie
refulări am așezat de-a stânga cămarei cu murături
am hingherit câinii din cuvinte
în plasă am prins toți fluturii cu ace în cap
și îngerilor le-am organizat
să nu te doară, Liuba,
când brațul stâng mi-l voi tăia.
din el va curge vântul in rafale
și-am zis; cui trebuie furtună ?
sunt nori destui ce umbresc pământul
iar apele ce ies din matcă
nu mai
în ceas de seară ( aberații )
hai să ne prindem degetele-n ușă
să împroșcăm cu idei pe pereți
să smulgem gândului ce stă pe tușă
o flegmă aruncată-n frunte la netoți
să ne scobim sub
azi s-a convertit iubirea
în stări robotizate
și-am ucis umbra
cu care m-am luat
la trântă
înfigându-i un șurub
în piept
am tras linie
și-am inhalat
smogul rezultat
din frecarea
bacantă fii în astă seară
dezmiardă-mi aprig
gânduri involute
sudori să curgă
pe pântece - redute
și răstigniți
pe rogojina de pandanus
mușcându-ne
din cărnurile crude
îți plângă
să ne iubim
în astă seară
să ne iubim
pe caldarâm
prinși între zoaie
și vorbe de ocară
de dragu-amorului
păgân
să ne iubim întâia oară
acolo jos
pe caldarâm
să ne scuipăm
efluviile-n
Aștept la porțile timpului
Să se deschidă copacii,
Să mă piardă - culoare-
În frunzele lor.
Aștept copacii
Să-mi crească picioarele
În adânc de pământ.
Aștept pământul
Să mă rodească
își cântă dorul, azi, ghitara
o auzi cum curge ?
pe fiecare strună-i poposește ploaia
și-n fiecare notă-i plânge-un nor.
să fie dor? izvor de lacrimi înnodate
spre buze-nsângerate
în
Din piatră-n piatră sar și număr îndoielnic,
Psalmodiind eretic, făcliile de-apoi,
Mânat de suflul rece, prea negru și pandemic,
Pe colți de steiuri ude sălășluite-n noi.
Mă las în revărsare
! Bă...ce vremuri zbuciumate...
Ne calcă roade viitoare în picioare,
Ne mușcă din plămâni avântul
Și coate-n gură dau, să ne-nghițim cuvântul.
Din spate vin, suflându-ne în ceafă
Iar mâneca