pe dreapta îmi fac adăpost

e șifonată. ca timpul. mă ține pe brațe. zâmbește tandru. ea nu e neagră. e. dar veșnică. vrea să mă sărute. miroase hăul. o fărâmă de carne își urlă agonia smulgând lese câinilor ce latră bezmetici în cor le scoate ochii bulbucați ascunși între coate și toaca mărunt sunetele ecoului ce trece de munți se răstignește la colț de umbră iar gândurile-i spală trupul uitat în guri de molii i-au ros ciorapii drumurile tălpile-i sângereaza iar praful se-nfige în pori clei de oase a lipit-o cu ochii-n pământ stop.urmează ultima stație. pe dreapta coboară.stângii îi sunt ușile închise. tu nu ești. nu mai ești. se taie pâinea-n felii. porția ta nu mai este. s-a dus asemeni umbrei mâncată de val. o urmă de foc mai mușcă o dată din carne iar fumul înghite rugina din gratii ațâță-l întunecatule. picură seara.