Chipuri
Nea Vasile....pentru fiecare cuvânt spus, avea două vorbe de duh. În fiecare dimineață era prezent la ușa prăvăliei. Se așeza ca un cerber în fața ei si privea cu reticența pe oricine ar fi
hotărâre în alb
mi-am lăsat stomacul în sala de așteptare îl sugruma teama în pumni am împletit drumurile între picioare de scaun timpul m-a împins spre ușa mânjită cu scâncete și-acum am o lacrimă lipită de
07-ziua în care nu se întâmplă nimic
îmi lipesc 23ul de piele așa cum îmi îmbrățișez copiii nenăscuți să fie reazăm celor patru pereți după mine potop în arena cu lei să aduni amintirile uitate în sertarul cu lampioane și să
noaptea unui boem
am înfipt luna în stâlpul de la colțul străzii i-am cântat serenada felinarului stins și pentru o clipă am simțit-o disprețuindu-mă în lumina lăptoasă m-am văzut fugit din lume negociind timpul
pe dreapta îmi fac adăpost
e șifonată. ca timpul. mă ține pe brațe. zâmbește tandru. ea nu e neagră. e. dar veșnică. vrea să mă sărute. miroase hăul. o fărâmă de carne își urlă agonia smulgând lese câinilor ce latră
Poezie fără conținut
azi mi-am spălat gândurile-n poezie refulări am așezat de-a stânga cămarei cu murături am hingherit câinii din cuvinte în plasă am prins toți fluturii cu ace în cap și îngerilor le-am organizat
