noaptea unui boem

am înfipt luna în stâlpul de la colțul străzii i-am cântat serenada felinarului stins și pentru o clipă am simțit-o disprețuindu-mă în lumina lăptoasă m-am văzut fugit din lume negociind timpul pe bordurile slinoase eu vagabondul nopților târzii în căutarea zilelor pierdute mi-am vândut vremuri pentru cuvântul rostit de sub fularul cu dungi scămoșate asemeni drumurilor ce duc în franjuri și -n piciorul izbit de cutiile goale stâlpul de lângă chioșcul marginii de drum mă sprijină ca un frate și doar lui îi șoptesc că poate roua e un sictir de viață doar lui îi pictez imagini ale minții mele cu degetele mâncate de ger îi înghit rugina pregătindu-mă de șueta cu întunecații ei îmi vor dezlipi ochii mijiti către cer -la ora asta toți dumnezeii dorm