Mahok Valeria

Dacă într-o viață întreagă Împletești munca, talentul, Un mic defect al firii tale Îți strică pe loc aspectul, Căci lumea se plictisește, Dacă nu-ți gustă defectul, Ea perfectă, tu

Fața lunii Pânditoare-n vârf de brazi, Luna mută, durdulie, Plată ca o farfurie, Aurie de furie, Că nu umblă pe pământ, Sfidează cu faru-i divin, Cel mai simplu jurământ Spus în șoaptă cu

Greierașul Un greieraș băiețaș Trezește vara dimineața, În roua soarelui viața. Lustruindu-și grăbit Copitele negre ca fața, Trubaduru-îndrăgostit De furnica Viorea, Uită că la ușa

Adevărul, pe drumul pribegiei A întâlnit luxoasa minciună Ce l-a privit ironic zicând: -Tot n-ai capitulat ? Măi amărâtule ! Nu vezi, că eu în lume Și-n țară sunt

În arhive de minciuni S-a rătăcit adevărul Anemic, strâmtorat și însetat de lucrul curat. Copleșit, a sfârșit tragic, De minciuni sufocat.

Sataniștii În mucegaiuri părăsite, Si de Domnul uitate, În unghere fără lună, Nebunii se-adună, Cu blestemate dansuri Și macabre jurăminți, Copiii lui

Traseista Împinsă la produs, Sfințită-n bătăi, Umilită dureros, Privată de bucurii, Femeie ! De ce te chinuiești ? Pe cine păcălești ? Cui spui povești, Pentru ce păcate plătești ? Când

Rugămintea orașului meu Dragii mei locatari ! Vă țin în brațele mele și vă ocrotesc de intemperiile naturii dezlănțuite de secole de-a rândul, vă respect și vă port credință căci aceasta mi-e

Doamna Minciuna Doamnă Minciună, Prietena fățarnicilor bună, Iar le cânți în strună, Îi lauzi și le dai înălțime, Când ei sunt, Atât de mici de statură. Doamnă Minciună, Mândră și

De n-aș iubi De n-aș iubi, Degeab-aș mai trăi. De n-aș iubi, N-aș mai simți Al zbuciumului dor Și nerăbdarea, De-a te întâlni, în fiecare zi. De n-aș iubi, Cum aș mai simți Sărutul

Strada mea Strada mea, cu nume de Luceafăr, Mă cheamă cu atâtea amintiri, La poarta casei, teii puși de tata Au vârsta mea și au îmbătrânit. Dar strada și parfumul teilor e același, La

Bulgăr de viață Bulgăr de foc, Stea cu noroc, Lumină, căldură, Viață de aur pură, Recolte, mângâie, Crește, învie, Viața în bucurie. Bulgăr de apă, Lumea adapă, Enigmatică

Toiagul bunicilor Departe te-am lăsat copilărie, Dar amintirile ți le-am furat, Atâta mi-a rămas ca bucurie, Din aspra-mi viață : Șiragul perlelor, La gâtul timpului purtat Și

Rața bârfitoare S-a trezit rața pestriță, Să bârfească-n gura mare O lebădă frumoasă tare, Ce plutea pe lac agale. Că, are gâtul subțire Și prea mare la lungime, Că-i prea albă la

La crâșma din drum Stau la o masă, la crâșma din

Conștiința Cine ești tu, conștiință ? De nu mă lași în pace Și tot mereu mă cerți, Pentru tot ce-am greșit Și în viață greșesc. Cine ești

Nebunul Ați vrut mintea Să-mi spălați. M-ați închis după gratii, Fiindcă am spus adevărul În gura mare Și nu în șoapte; Iar în toată

Bărbații nu sunt copii, Cât timp se pot numi Pendule verticale vii.

Noroc că s-a inventat Viagra, Poate și moșul cu baba, Cu efort herculian Să calce cutele-n pat.

Dacă întâlnești frumoasa, Ce stă super cu carcasa, Nu te amăgi prea tare, Poartă trup, dar suflet n-are, La pierdut la vreo parcare.

Când vecinu-ți intră în casă Cu ochii pe-a ta nevastă, Omule, să faci de gardă, Nu sta des culcat pe coadă.

O mică stea De s-a născut Pe cerul românilor O palidă stea, Și printre supernove Aceasta-i strălucirea mea, Privește-o, Cu un pic de bucurie, Că s-a zbătut Murirea ei s-o lase vie. Din ce