Magdalena Dale

Imaginea este frumoasă, dar cred că în primul vers conține un cuvânt inutil din punct de vedere al informației. În poeziile inspirate de lirica niponă fiecare cuvânt trebuie bine cântărit deoarece ideal este să folosim cât mai puține cuvinte și ținând cont de acest deziderat nu are rost să folosim cuvinte care de fapt sugerează același lucru. În acest caz în primul vers aș renunța la cuvântul sus deoarece catargul sugerează înălțimea. Simplu pe un catarg cred că ar fi mai nimerit. Sugestie pentru primele trei versuri:

Pe un catarg
barza cu aripa frântă
privește-n zare

Înțeleg că versul scurtează are altă conotație implicând așteptarea, dar observația trebuie să fie cât mai naturală și în afară de asta în forma aceasta versul trei îl putem folosi ca pivot pentru următoarele două versuri

Pe un catarg
barza cu aripa frântă
privește-n zare…
pe marea-nvolburată
speranța a pierit


Oricum poemul mi se pare bun, ceea ce propun eu sunt doar sugestii care pot fi și ele îmbunătățite.

În primul rând mulțumesc pentru că ai dat curs invitației mele de a scrie kyoka. În privința senryu-ului eu am trei autori preferați: Jules Cohn Botea, Dan Norea și Radu Patrichi. I-am scris în ordine alfabetică! Jules Cohn Botea scrie kyoka dar și tanka. M-am bucurat foarte mult când alți trei editori au considerat că unul dintre poemele tanka scrise de Jules Cohn Botea merită să intre în antologia cu cele mai bune poeme tanka scrise în limba engleză în lume – Take Five – antologie apărută în USA. Bucuria a fost triplă: m-am bucurat pentru România, pentru Jules Cohn Botea dar și pentru că selecția mea a coincis cu a încă doi editori și în acest fel poemul a intrat în antologie. Radu Patrichi scrie tanka, va fi prezent în antologia la care lucrez. Mi-ar fi părut rău ca unul dintre cei trei autori preferați să lipsească din antologia de tanka. În consecință ți-am lansat invitația public, cu speranța că nu mă vei refuza și vei încerca.
Referitor la poeme, jocul de cuvinte Kyo Renga mi-a stârnit un zâmbet. Cum ai spus și tu tanrenga este cel mai scurt poem în lanț scris de doi poeți, dar aici avem un singur poet. Cuvântul renga înseamnă prezența a cel puțin doi autori. Indiferent cum au fost scrise aceste poeme ele sunt opera unui singur autor deci kyorenga nu are sens decât ca un joc de cuvinte reușit. Am făcut aceste precizări în dorința de a nu produce confuzie în rândul colegilor care poate sunt mai puțin familiarizați cu lirica niponă. Lăsând la o parte bucătăria interioară care a condus la aceste poeme kyoka ele sunt poeme kyoka foarte reușite. Umorul fin este prezent în fiecare dintre ele, chiar dacă poate uneori este ușor amar ca în poemul cu moliile. Bashō, Voltaire și costumul de nuntă din care se hrănesc moliile sunt preferatele mele. Luminez intrarea ta în rândul poeților de kyoka cu o steluță. Bine ai venit!

Nu se pune problema ca argumentele să convină sau nu! Accept argumentele dumneavoastră în sensul de a analiza și a contraargumenta, dacă îmi permiteți. De fapt argumentele dumneavoastră se rezumă la unul în esență, dacă înțeleg bine! Dumneavoastră susțineți, cu variații pe acest argument, că nici o altă nație nu poate să scrie haiku autentic, în afară de japonezi. Accept ce spuneți, dar vin și vă întreb ce părere aveți dacă chiar un japonez, șeful unei școli de haiku, apreciază poemele scrise de alte nații, inclusiv români? Veți spune probabil că o face cu îngăduință pentru a-și promova cultura. Ei bine, nu! Trebuie să știți că poetul japonez Ban’ya Natshuishi, pentru că despre el este vorba publică două reviste anual: revista World Haiku Association și Ginyu. În ambele reviste sunt prezenți și poeți din alte țări. Dar Ban’ya obișnuiește în revista Ginyu, la sfârșit să comenteze câteva haiku-uri. Comentariile nu sunt totdeauna laudative și unii poeți sunt rugați ca mai întâi să învețe să scrie haiku, apoi să trimită din nou poeme pentru a fi publicate. Vreau prin asta să spun că nu sunt publicate haiku-uri ale diverșilor poeți fără discernământ, făcând concesii doar de dragul de a-și promova cultura. Am căutat să colaborez în special cu japonezi, tocmai pentru a merge direct la sursă, nu prin filtrul intermediarilor care pot deforma informația.

Pentru ei floarea de cireș are o semnificație aparte, după cum probabil știți. Eu am încercat să promovez teiul. Așa cum ei scriu despre floarea de cireș, eu am scris despre tei. Credeți că este foarte diferit sau ar fi trebuit să trăiesc în Japonia ca să pot scrie despre tei așa cum ei scriu despre cireș? Știți ce a comentat Ban’ya la grupajul pe care i l-am trimis? A zis că nu știe ce semnificație are teiul, dar haiku-urile mele i-au dat un good mood. I-am explicat că teiul este la noi cum este cireșul la ei și a devenit nemuritor prin poetul nostru național Eminescu.

Eu nu vreau să scriu haiku în japoneză! Vreau să scriu haiku cu mijloace care îmi sunt proprii, limba română. Dar orice poem, haiku sau nu are un punct de plecare, ceva care te-a impresionat și simți nevoia să-l exprimi. Dacă ei sunt atât de apropiați de natură, oare noi nu putem fi pentru că suntem altă nație? Sigur că orice japonez simte diferența când un străin se exprimă în limba lui și asta este valabil pentru orice nație. Sunt de acord cu dumneavoastră. Dar, îmi pare rău să o spun, aici este o nuanță care cred că vă scapă. Nu este vorba de un accent pe care nu mi-l pot însuși decât dacă sunt nativ, este doar un alt mod de a mă raporta la lumea înconjurătoare pe care doresc să mi-l însușesc, deoarece în el mă regăsesc. Sigur, dacă m-aș exprima în japoneză, mijloacele nu mi-ar fi proprii, dar eu vreau să mă exprim în română plecând de la un punct comun, dragostea pentru natură!

Eu văd lucrurile ca în muzică. Am studiat pianul și domeniul îmi este familiar. Studiul pianului impune interpretarea unor partituri muzicale care în principiu nu au nicio legătură cu specificul românesc. Bach, Beethoven, Mozart, Chopin etc. sunt compozitori obligatorii pentru studiul acestui instrument. Ei bine, se pune problema interpretării, să te pliezi pe ceea ce a simțit compozitorul când a compus partitura respectivă. Un bun pianist nu este doar virtuoz, în sensul de a avea o tehnică desăvârșită ci și un interpret al partiturilor muzicale pe care le redă. De fapt spunem că interpretează, dă un anumit înțeles, o anumită semnificație partiturii muzicale pe care o redă. Totuși nu cred că v-ați gândit vreodată că un român nu poate interpreta Mozart de exemplu, pentru că nu s-a născut în Germania sau Austria și ca o consecință firească nu are cum să simtă ca el…. Sau poate da? Eu oricum nu mi-am pus niciodată această problemă.
Andre Rieu, pentru a lua un exemplu intens mediatizat, este olandez. Cu toate astea este supranumit regele valsului vienez, pentru interpretarea lui. Ați văzut concertele lui? Oriunde se duce în lume, publicul pur și simplu fredonează valsurile vieneze, dar și alte partituri de operă celebre. Acei oameni, indiferent de nația lor pur și simplu simt la fel. Vă rog să-mi permiteți și mie să mă simt aproape de natură ca un japonez, chiar dacă nu m-am născut în Japonia. Și dacă îmi îngăduiți acest lucru vă rog să mă lăsați să încerc să fredonez poeme haiku, așa cum publicul din toată lumea fredonează valsul vienez.

În ceea ce-l privește pe domnul Alex Ștefănescu, mă bucur că l-ați menționat. Cu tot respectul vreau să-i mulțumesc deoarece în cartea sa ”Cum te poți rata ca scriitor” vorbește despre ”Moda haiku-ului”. Vreau să-i mulțumesc în nume personal pentru că nu a lăsat să treacă neobservat acest poem. Cel mai rău era dacă nu spunea absolut nimic despre haiku, osândindu-l la inexistență. Faptul că dânsul vorbește despre acest poem, mă bucur, pentru că îl aduce în atenția cititorului, indiferent în ce mod o face. De altfel în pagina pe care o consacră haiku-ului regăsesc aproape trase la indigo părerile dumneavoastră. Cum am spus suntem diferiți, este normal să avem păreri diferite și inclinații diferite în funcție de construcția noastră interioară. Accept orice punct de vedere care nu este în concordanță cu ceea ce gândesc eu. Diversitatea punctelor de vedere face ca subiectul să fie dezbătut, să se lămurească anumite neclarități și să fie susținute ideile pro sau contra. Doar timpul va fi acela care va decide…

Vă mulțumesc pentru că ați făcut posibilă această discuție, oferindu-mi prilejul de a spune ce gândesc legat de acest subiect.

Îmi fac mea culpa. Cred că din cauza mea s-a stârnit această furtună deoarece autoarea nu a încadrat aceste micropoeme la haiku. Eu sunt cea care am spus că sunt în spiritul haiku.

Kitsch mi se pare mie să pui titlul în engleză iar textul în română. Când este un citat pot înțelege, dar așa pur și simplu pentru a urma o modă cum poate fi interpretat acest gest? Îmi cer scuze, poate percepția mea în ce privește kitsch-ul este greșită. Pot accepta orice punct de vedere diferit atâta timp cât sunt aduse argumente pertinente, nu să aruncăm cu vorbe cu intenția vădită de a minimaliza ceva ce nu înțelegem sau ceva ce nu rezonează cu sensibilitatea noastră. Bun, cum am mai spus, suntem diferiți și este normal să reacționăm diferit. Dar argumentând!

Mă întreb dacă Leonard Ancuta știe cu adevărat cum funcționează Societatea Română de Haiku. Bănui că nu ținând cont de afirmațiile pe care le face. Sunt membră a Societății Române de Haiku și membră a World Haiku Association cu sediul în Tokyo, condusă de Ban’ya Natshuishi și vă pot asigura că sunt eronate informațiile pe care le aveți. Leonard Ancuta le vede din afară și după ureche cum se spune, eu sunt în interior și știu despre ce vorbesc!

Sonetul și epigrama sunt și ele poezii cu forme fixe. Nici ele nu au originea în literatura română! Este adevărat însă că au origine europeană. Ce înseamnă asta? Că respingem cultura asiatică a priori, pentru că mergem pe ideea preconcepută că nu putem simți ca ei? Eu cred că este fundamental greșit! În fond spiritul haiku este de fapt să rezonezi cu natura, să observi în jurul tău și la un moment dat să îți dai seama că ceea ce se întâmplă în natură este copie cu viața noastră, sentimentele noastre, este momentul de satori cum spun ei, iluminarea, momentul aha care constituie o revelație, păstrând proporțiile. Cât de specific asiatică este această atitudine?! Eu cred că este un modus vivendi pe care poți sau nu să ți-l însușești.

Leonard Anca vă respect părerile dumneavoastră privind incercari scremute si lipsite de forta, de adevar cum calificați dumneavoastră aceste poeme, dar dați-mi voie să fiu întru totul de acord cu domnul Teodor Dume nu este important numărul silabelor dintr-un haiku și nici genul din care vine scriitura, ci doar locul pe care acea scriitură, prin mesajul ei, îl ocupă într-un suflet sensibil căruia îi pasă de oameni, de aproapele său și în general de ceea ce ne unește.. Nu știu cum aș putea exprima mai bine acest adevăr! Nu contează decât mesajul, pentru că acesta este motivul pentru care scriem, vrem să transmitem ceva cu care cititorii pot rezona sau nu. Dar dacă măcar la o parte dintre ei ajunge mesajul nostru eu cred că merită efortul.

Poemul tanka nu se compune dintr-un haiku și încă două versuri deoarece spre deosebire de haiku, în tanka al treilea vers reprezintă pivotul. Sinceră să fiu nu mă prea inspiră primele trei versuri, vă rog să nu vă supărați! Totuși se poate păstra ideea cu sânzienele, dar nu cum ați formulat-o dumneavoastră. Este părerea mea care ține de subiectivitate!

Oricum ultima variantă din comentariu este mai bună decât cea din text. Aveți în primele trei versuri un fapt de care vă legați, sânzienele de sub pernă, apoi trebuie să faceți cumva trecerea spre ceea ce visați…

Sânzienele sunt făpturi magice, dar și plante cu inflorescențe galbene sau albe. Aveți aici un sens ambiguu (foarte căutat în lirica niponă) pe care puteți să-l folosiți ca să dați greutate poemului. Ba chiar aveți două culori, alb – puritate și galben – gelozie. Puteți pendula puțin între cele două…

Și poate renunțați la cuvântul smoc, nu îmi pare prea poetic. Aș pune în loc fire de sânziene, sau câteva sânziene. Nu vă cramponați de numărul silabelor, o silabă, două în plus sau în minus nu au importanță. Criteriul de apreciere al poemului nu este numărul de silabe! Acum ceva timp am tradus din engleză pentru o revistă câteva poeme tanka. M-am chinuit un pic deoarece cuvintele în limba română au multe silabe. Când am reușit să mă încadrez fără a schimba sensul poemului i-am trimis varianta în română autorului care este un cunoscut poet de tanka, mândră că am reușit să mă încadrez. Știți care a fost răspunsul? S-a arătat foarte mirat de munca mea inutilă legată de silabe, mi-a spus că pentru el nu contează silabele (evident păstrând decența), ci doar simetria scurt – lung – scurt – lung – lung. De atunci nu mă mai chinui cu dicționarul de spelling să număr silabele în engleză!

Revenind la poemul dumneavoastră, eu văd poemul cam în felul următor. Într-o noapte magică în care se spune că se deschid cerurile, conform obiceiului îmi pun câteva sânziene sub pernă. Aceste sânziene îmi aduc mireasma unui vis. Fierbințeala trupului nu știu dacă este o metaforă sau este stricto sensu. Oricum căutați latura poetică a ceea ce gândiți. De ce ați introdus-o pe mama în poem? Este vorba despre un adolescent cu vise vinovate? Acum mă gândesc că dumneavoastră știți cel mai bine ce ați vrut să evocați și s-ar putea ca variantele mele să nu aibă nicio tangență cu ceea ce ați vrut dumneavoastră să exprimați. Dacă păstrați pentru ultimele două versuri varianta din comentariu de răspuns nu cred că mai are sens să o introduceți pe mama în primele trei versuri.

Sunt sigură că veți găsi varianta cea mai potrivită.

Succes și multă inspirație vă doresc!

Eu nu am nici pe departe pretenția că scriu bine! Asta ar fi dovadă de autosuficiență! Sunt în permanentă căutare și orice succes mă face să mă tem ca nu cumva să dezamăgesc încrederea celorlalți.

Dacă cumva v-am lăsat impresia unei persoane infatuate, vă rog să mă scuzați.

Întreaga lirică niponă este o poezie de sugestie. Nimic nu este spus în față pentru a lăsa cititorul să penduleze între interpretări visând…

Dumneavoastră în ultimele două versuri îmi spuneți ce să gândesc, nu-mi lăsați deloc spațiu să visez, să iau cu mine poemul și să mă gândesc care dintre posibilele interpretări ar putea fi adevărată.

Știu că este greu, dar frumusețea este chiar căutarea, drumul pe care mergi spre desăvârșirea pe care foarte puțini o ating. Pentru mine nu contează decât această trudă care dă sens vieții.

Înțeleg că nu v-ați supărat și asta mă bucură. Pas cu pas sunt sigură că veți reuși.

Din păcate informațiile despre poemul tanka nu sunt prea multe la noi în țară, dar dacă veți căuta cu google veți găsi multe informații în engleză și sunt sigură că prin perseverență veți reuși.

Vă doresc inspirație și putere să treceți peste piedici.

Aceste micropoeme au ingredientele poemelor haiku.

Primul poem are kigo, kireji și sunt două planuri: afară și pe hârtie ceea ce presupune totuși un interior. În loc de 17 silabe sunt 19, dar numărul de silabe nu este semnificativ pentru poemul haiku. Am citit poeme care se încadrau la numărul de silabe dar nu aveau nimic din spiritul haiku.

Al doilea poem nu are un kigo clasic, dar Ban’ya Natshuishi spunea că un cuvânt cheie sau o idee principală pot ține loc de kigo. Mai ales că se obișnuiește ca legat de evenimente tragice să se scrie haiku-uri. Când a fost dezastrul de la Fukushima chiar Ban’ya a solicitat membrilor World Haiku Association să scriem haiku-uri legate de acest tragic eveniment. Poemul este sugestiv, deoarece străzile sunt întunecate, dar ochii copiilor caută totuși drumul spre lumină, spre pace, armonie….

Al treilea poem are kigo și kireji și putere de sugestie.
Grupajul se închide cu un poem care evocă speranța. Și acest poem are kigo și kireji.

Este o călătorie prin clipe de deznădejde generate de situația conflictuală din zonă, cu speranța că se vor încheia și visul de pace se va împlini.

Nu voi relua argumentele celor care au făcut comentarii înaintea mea pentru că sunt bine argumentate și nu are rost să repet.

Cu îngăduință putem accepta că poemul are kigo (referință sezonală) deoarece învierea este o sărbătoare cu o dată precisă în calendar. Dar haiku pe lângă reguli este în primul rând POEZIE, un poem care sugerează, te îndeamnă la meditație, ori mie tristihul dumneavoastră nu-mi inspiră nimic din toate acestea...

Am intrat doar pentru a sublinia acest aspect, haiku este în primul rând POEZIE, deoarece prea des se face greșeala de a considera că dacă respectăm regulile formale putem încadra un poem la haiku.

Îmi pare rău dar poemul dumneavoastră nu poate fi încadrat la poem tanka. Nu înseamnă că dacă ați respectat numărul de silabe, automat poemul poate fi încadrat la poem tanka.

În poemul tanka se pot folosi toate figurile de stil utilizate de poezia occidentală. Cerințele sine qua non sunt numărul silabelor (31 de silabe) și pivotul din versul trei. Cât de poetic este folosit pivotul, câtă poezie sau nu au versurile este altă poveste care ține de talentul fiecăruia.

Cu un simplu search cu google găsiți informații despre cum se scrie tanka.
Trebuie să vă spun că orice început este greu și v-aș ruga să nu dezarmați. Doar să vă informați un pic mai mult legat de ceea ce v-ați propus să scrieți.

Mulțumesc mult Otilia pentru urarea ta, pentru că ești mereu alături de lanțurile de suflet ale prieteniei poetice.

Mulțumesc mult Valeriu. Datorită vouă nu a trecut urarea pe întuneric. Lumina aprinsă de voi m-a însoțit toată ziua și încă tăciunii mai mocnesc încălzindu-mi inima.

Mulțumesc Nicolae pentru urare, ușa sufletului este mereu deschisă pentru prieteni, oricât de târziu sosesc, dar oricum urarea ta a sosit tocmai la timp.

Prietenilor care au alcătuit lanțul le-am mulțumit imediat ce am aflat de inițiativa care m-a emoționat atât de mult…. Acum am intrat doar să mulțumesc celorlalți prieteni care au intrat pe pagină comentând.

MULȚUMESC TUTUROR!

Va multumesc mult pentru aceste flori de suflet!
Sunt profund impresionata de versurile voastre si le pastrez in inima pentru ca azi clipele sa-mi para mai frumoase.

Deschid bratele sufletului spre voi toti!

Multumesc mult, Bia pentru initiativa. Ai adus mereu o raza de lumina in cenusiul vietii mele....

Podul de piatră s-a dărâmat / a venit umbra și l-a luat…

Umbra cu lințoliul ei rece uneori stă la pândă, gata să-l arunce peste inimile noastre fierbinți. Și când chiar îi reușește suntem condamnați să rămânem neputincioși în fața despărțirii. Neputincioși și nespus de triști. În fața acestei tristeți cuvintele parcă rămân goale de conținut, niciunul nu rezonează cu ceea ce simți, cu amărăciunea profundă în fața căreia îți pleci neputincios capul. Dar cuvintele rămân în inimi, ca într-o altă Akasha, una pe care fiecare o purtăm în suflet până când ne dizolvăm în neant la rândul nostru.

Azi soarele și-a pierdut din strălucire umbrit de tristețea care însoțește aceste gânduri.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Ce mai pot să spun după ce s-au făcut aprecierile anterioare?


Voi primi poemul din punct de vedere al regulilor de scriere ale unui haiku. Asocierea dintre tăcere și lumină asigură contrastul atît de căutat într-un poem haiku. Kireji este la locul lui iar kigo este foarte bine definit.

Iată cum un haiku care întrunește toate rigorile poate fi în același timp o cupă în care domnește POEZIA!

Magdalena Dale

O surpriză plăcută este acest poem. Puterea de sugestie este mare și imaginea foarte frumoasă. Corabia încărcată cu amintiri se pierde în depărtare cu toate pânzele sus pentru că din păcate timpul trece repede și nu poate fi oprit. Trecerea este lină dar pânzele sus sugerează scurgerea inevitabilă.

Mi-ar plăcea să o selectez pentru antologia la care lucrez...

Magdalena Dale

Discuții despre cum se scrie haiku și mai ales cum poate fi adaptat acest micropoem la vremurile moderne se poartă și părerile uneori converg alteori nu. Asta este ca și cum ai merge la doctor pentru o problemă și cea mai bună metodă de rezolvare este să consulți de fapt mai mulți doctori ca apoi să tragi o concluzie. Eu am dat un exemplu, dar în general în Societățile de Haiku de oriunde se scriu și se analizează aceste lucruri. Întâmplător chiar pentru următorul număr al revistei Haiku a Societății Române de Haiku scriu o recenzie a revistei Frogpond primită la redacție, ca schimb de experiență. Revista Frogpond este revista Societății Americane de Haiku (HSA). În revistă am găsit multe eseuri despre cum se scrie haiku. Foarte interesante puncte de vedere, plecând de la a privi haikuul ca un obiect de artă astfel ca cititorul să-l poată privi și analiza din toate părțile până la un eseu scris de Jeff Robbins, Fukuika, Japan asistat de Sakata Shoko, Fukuoka, care analizează poemele în lanț scrise de Basho, de la care de fapt a plecat haikuul. În eseu se vorbește în special despre tsue-ku ”following verses” care spune autorul că sunt mai puțin cunoscute în afara Japoniei. Dar ca să fim mai aproape de ”sursă” cu informațiile este bine să ne înscriem în World Haiku Association condusă de Banya Natsuishi din Tokio. La noi în revista Societății Române de Haiku sunt publicate și eseuri despre cum se scrie haiku care apoi sunt discutate la cenaclu. Anul trecut a venit în vizită la București Charles Trumbul care a fost editorul principal al revistei Frogpond mulți ani. Au fost discuții foarte interesante despre haiku. Cum spuneam și anterior pe ei nu-i interesează dacă sunt 11 sau 13 silabe ci spiritul haiku. Din discuția cu Charles Trumbul a reieșit că pentru ei spiritul haiku înseamnă în primul rând existența a două planuri rupte prin kireji. Ne-a spus că în viziunea dânsului la noi haikuurile au prea multe figuri de stil și nu asta se caută în haiku. Pentru dânsul haikuul este o poezie filosofică. Dar cum să scrii poezie fără instrumentele poeziei ? Ei aici este marea greutate. Basho spunea că dacă ai scris un haiku adevărat într-o viață trebuie să te declari mulțumit.

În privința subiectivității ai dreptate. De exemplu eu nu sunt chiar încântată de celebrul hokku al lui Basho cu broasca. Dar, asta nu înseamnă că nu este haiku! S-au scris multe pagini despre cum am putea interpreta acest haiku, pentru că în cele din urmă asta contează cu ce rămâi după ce citești un haiku, dacă transmite ceva pe care să-l porți în suflet și în minte, să-ți creeze o anumită stare care devine în cele din urmă un modus vivendi. Haikuul meu preferat este cel scris de Issa:

It’s a dewdrop world
surely it is…
yes… but…
Kobayashi Issa
Translated by David G Lanoue

În lume sunt două școli importante de haiku, cea a lui Banya Natssuishi cu sediul în Tokio și cea a lui Susumu Takiguchi cu sediul la Londra. Dacă pui pe google numele lui Susumu Takiguchi ai să găsești revista World Haiku Review. Mi se pare că are și o secțiune pentru începători. Dacă iubești natura și haikuul înscrie-te acolo. Participă la discuții și vezi că lumea haikuului este în continuă schimbare. Dacă ar mai fi trăit Florin Vasiliu (întemeietorul Societății Române de Haiku) probabil că și-ar fi revizuit unele concepții în lumina noilor informații sosite din Japonia. Cel puțin așa spun cei care au colaborat foarte mult cu dânsul și au scris cărți împreună.

Și eu am scris o carte de haiku. Mi-am permis să le numesc haiku deoarece multe au trecut testul unor concursuri importante sau au fost publicate în antologii de haiku prestigioase. Am avut onoarea chiar ca un haiku sa-mi fie trecut pe copertau patru a unei antologii americane de prestigiu: Ambrosia

Fierce blizzard
frozen flowers on the glass…
your hot breath

L-am scris direct în engleză pentru că este mai ușor și muzicalitatea lui care are și ea efectul ei este intraductibilă. Traducând în română se pierde mult…

Am învățat și eu cu timpul citind și abonându-mă la newsletter acolo unde am crezut că am ceva de învățat. Un poem mic care cuprinde o lume întreagă și tot timpul mai descoperi ceva, dar de fapt calea pe care mergi pentru a cunoaște este minunată, sau cel puțin pentru mine ….

Când am scris cartea de haiku am analizat fiecare poem în parte. Nu am fost cu adevărat mulțumită decât de câteva, dar m-am gândit că dacă analizez prea mult nu mai scot nicio carte de haiku.

Acum m-am axat pe poemul tanka. Este mai poezie și cred că îl ”simt” mai bine.

Sunt sigură că ai talent și poți să scrii foarte bine, doar că poate ar mai trebui un pic mai multă răbdare și informarea actualizată. Orice început este greu, dar cu atât mai mult satisfacția este mai mare.

Te rog să nu te superi. Aici este un site de poezie, sunt discuții ca în cadrul unui cenaclu din care încercăm să învățăm unii de la alții din dragoste pentru cuvântul scris. Eu am vrut doar să-ți deschid porțile spre cunoaștere, așa cum la început mi le-a deschis și mie altcineva. Am început să scriu haiku pe acest site datorită doamnei Maria Tirenescu căreia îi sunt recunoscătoare pentru că a fost prima ușă pe care mi-a deschis-o spre o lume minunată.

Am să-mi permit ca în titlul să pun ultimul vers din haikuul lui Issa care în acest caz mi se pare că se potrivește foarte bine.

Magdalena Dale

Cristina, mă bucur foarte mult că îndrăgești lirica de inspirație niponă. Nu vreau să te dezamăgesc, dar cred că ar fi bine să cauți pe internet reguli despre ce înseamnă de fapt haiku. Uite doamna Jane Reichhold are un site unde a publicat câteva sfaturi legate de tehnica de a scrie haiku. De altfel articolul respectiv a fost publicat în revista Frogpond, revista Societății Americane de Haiku. Dacă pui pe google numele doamnei Reichhold și cuvântul haiku ajungi din primul link la pagina respectivă. Eu pun și aici linkul pe care îl poți accesa prin copy și past. De rog să mă scuzi dar nu știu să-l transform direct în link ca să-l poți accesa chiar de aici.

http://www.ahapoetry.com/haiartjr.htm

Dintre toți iubitorii liricii nipone americanii și în general anglo-saxonii sunt cei mai documentați deoarece mulți cunosc limba japoneză și unii chiar au petrecut ceva timp în Japonia. În concluzie, silabele nu au nicio importanță, desigur să nu existe depășiri grosolane ale numărului total de 11 silabe și să existe simetria scurt – lung – scurt. Dar cel mai important lucru este spiritul haiku….

Eu aceste poeme le-aș încadra la tristihuri in stil haiku, sau poeme în stil haiku, cum crezi că sună mai bine. Nu m-aș încumeta să le încadrez la haiku.

Magdalena Dale

Alice, mulțumim pentru aprecieri.

Liviu, marea provocare în lirica de inspirație niponă este tocmai simplitatea, banalitatea, să ridici banalul la rang de poezie. Ce înseamnă banal? Un lucru obișnuit, întâlnit la tot pasul, lipsit de originalitate. Ei, aici este problema! Cred ca uneori se pune preț prea mare pe originalitate în dauna poeziei... Japonezii au o serie de termeni literari specifici de care țin cont când scriu un poem haiku cum ar fi: Sabi (tristețe a singurătății, a declinului, a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugător), Wabi (frumusețe austeră, melancolie, dezolare), Aware (stare emoțională intensă, mai ales de bucurie, optimism), Karumi (simplitate adâncă a formei literare, naturalețe). Respectând aceste criterii, dacă un poem emoționează sau nu este o altă discuție deoarece ține de cititor, de eul interior, de disponibilitate etc. Japonezii au Sărbătoarea florilor de cireș când își iau liber pentru a admira florile. Nu cred că mai există un alt popor care să îndrăgească atât de mult natura încât dintr-un fapt banal să facă o sărbătoare a sufletului. Și eu iubesc natura, pot să înțeleg acest lucru și este unul dintre lucrurile care m-au atras la lirica de inspirație niponă. Și teatrul și opera țin de artă, dar le apreciem cu criterii diferite, cu toate că au aceeași menire.

Kobayashi Issa, unul dintre cei trei mari poeți niponi (Basho, Issa și Buson) a scris despre lucruri banale. De altfel și Basho, dar Issa poate fi citit mai ușor mulțumită traducerii integrale în engleză făcută de David G. Lanoue, profesor de literatură engleză și traducător din japoneză. Uneori citind haikuurile lui mi s-au părut de o banalitate dezarmantă. Subiectele lui sunt toate legate de lucruri obișnuite, de clipele vieții așa cum sunt ele. Issa nu face decât să atragă atenția asupra unui fapt banal care ar putea prin analogie să sugereze sensuri profunde. Nici pe departe nu am această pretenție, dar iată un alt mod de a privi drumul pe care mergem. Mi s-a părut acest mod de a călători că mă ajută să mă redefinesc și din acest motiv m-am atașat de lirica de inspirație niponă. Pentru tot ceea ce am intuit în spatele banalului… În cele din urmă să scrii lirică de inspirație niponă îți creează un modus vivendi.

Discuția implică mult mai multe aspecte, dar nu vreau să abuzez de acest spațiu și am să mă opresc aici.

Îți mulțumesc pentru răbdarea de a lăsa un semn.

Magdalena Dale

Fiecare tabloul al Danei Ștefan este un poem în sine. Un poem fără cuvinte. Acesta este primul gând pe care l-am avut când am văzut tablourile. Le-am purtat cu mine și am încercat să descopăr cuvintele ascunse în tușele de culoare.

Mulțumesc mult lui Doru Iconar pentru steluța virtuală.

Acest poem în lanț este un periplu printre culori, flori și anotimpuri. Într-un buchet de poeme oare care floare să o aleg? Este aproape imposibil. Toate îmi plac și citindu-le altă coardă a sufletului vibrează alcătuind o armonie care înfrumusețează clipele. ”Fiecare floare e o amintire” spune Nuța Crăciun autoarea unuia dintre poemele pe care le-am luat cu mine în camera de visare.

dacă am putea înțelege o floare
am putea trăi în taină
într-o formă de vis superioară

Este anotimpul căderii. Frunzele cad una câte una, păsările pleacă, lumina devine mai puțin generoasă…
Poemul Dorinei Șișu este un alt poem pentru camera mea de visare.

apoi vine vremea căderii
una câte una
privesc o petală căzută
și mă întreb de câte zile o aștept
căderea o doare?
ca un mănunchi de flori îmi este gândul
cu timpul voi rămâne fără
trupul meu așteaptă momentul căderii
și atunci pământul se va întreba de durere

Sunt gânduri poetice în care parcă m-am întrupat în acest anotimp al căderii...

Poemul tanka scris de Marian Ghilea are toate caracteristicile unui poem de inspirație niponă de acest gen. Două planuri și pivotul care face legătura între ele. Imaginile poetice se armonizează foarte bine fără să fie ceva forțat sau strident.

Mulțumesc Biei pentru prilejul de a fi din nou printre prieteni. Mă bucur să fiu o verigă a acestui lanț poetic. Și nu în ultimul rând mulțumesc Danei Ștefan pentru că ne-a prilejuit această înlănțuire poetică.


Magdalena Dale

Lumea haikuului are reguli care se tot schimbă pentru că totul în jurul nostru se schimbă și haikuul reflectă realitatea. În afară de asta, apar noi informații pentru că apar noi traduceri și interpretări ale celor trei mari maeștrii japonezi: Basho, Issa și Buson. În special în SUA informațiile sunt bogate și activitatea intensă deoarece acolo printre iubitorii liricii nipone sunt mulți care cunosc limba japoneză, stau câteva luni pe an în Japonia și cred că pătrund spiritul lor mult mai bine decât noi. În concluzie antologia de poezie clasică japoneză a lui Ion Acsan și Dan Constantinescu a apărut în 1981. Sunt 32 de ani de atunci. La ora actuală este foarte bună pentru începători și utilă din multe puncte de vedere ca orientare, dar nu poate fi luată ca o carte de căpătâi în privința asta. De haiku se ocupă Dan Constantinescu iar de tanka Ion Acsan. După noii teoreticieni japonezi, șefi de școală cum este Ban’ya Natsuishi sunt îngăduite anumite abateri de la regulile stricte cu condiția ca totuși haikuul să fie POEZIE, adică să nu o fie o fotografie seacă a realității ci ceva ce te îndeamnă la visare, la meditație. Un haiku nu trebuie explicat, pur și simplu îl simți sau nu. Este acea iluminarea ce vine într-o clipă de visare – satori.

Toamna trecută ne-a vizitat Charles Trumbull, fost președinte al Societății Americane de Haiku. Spunea că pentru ei contează foarte mult cele două planuri. Dar asta este foarte greu de realizat pentru că nu trebuie să dea impresia de nucă în perete. Cele două planuri trebui să se armonizeze și mai ales să fie antagonice. Nu este o contrazicere, este ceva foarte greu de realizat!

Vedeți cum regulile se schimbă sau se îmbogățesc….

Trebuie să recunosc că nu am scris senryu și cred că din panoplia liricii de inspirație niponă este singurul gen pe care nu-l voi încerca niciodată. În schimb cunosc cel puțin doi autori de senryu care îmi merg la inimă. Unul este decanul de vârstă al Societății Române de Haiku – Jules Cohn Botea și celălalt este Dan Norea, colegul nostru de site. Pagina lui Dan Norea poate fi oricând dată de exemplu pentru senryuri bune.

Mulțumesc domnului Gârda pentru aprecieri dar fără falsă modestie mai am foarte mult de învățat și probabil acesta este tot farmecul să descoperi mereu lucruri noi pe care să dorești să le aprofundezi. Experți sunt doar cei ce pot cuprinde întregul, dar cine poate oare?! Și de ce să nu fiu contrazisă, asta nu-mi place! Din schimbul de idei se învață. Eu nu dețin în niciun caz monopolul adevărului. Am expus doar ce am reușit să-mi însușesc până acum scriind și citind.

Cu mulțumiri autorului pentru efortul de a explica ce a vrut să transmită,

Magdalena Dale

Sincer îmi pare rău că am supărat, nu asta a fost intenția mea. Sunt departe de a fi specialistă, învăț mereu frecventând un cenaclu de specialitate al Societății Române de Haiku și încerc să citesc ce se publică în străinătate legat de acest micropoem. Prin corespondența cu alți colegi din străinătate și prin discuțiile din cadrul cenaclului încerc să fiu aproape de lirica de inspirație niponă. Dar de aici până a mă declara specialistă este cale foarte lungă!

Am înțeles că sunteți novice în acest domeniu și vă mulțumesc că ați avut bunăvoința să vă exprimați totuși părerea legat de text. Aici este un site literar, deci se fac comentarii ca în cadrul unui cenaclu. Putem avea păreri contradictorii, este absolut normal. Din punctul meu de vedere important este să acceptăm că există și alt fel de a interpreta și în ultimă instanță de a rezona sau nu cu un text.

Am spus de la început că nu am comentat decât pentru că un ante comentator a spus că aceste tristihuri pot fi luate ca model. Argumente pentru a demonstra că nu sunt haikuuri am dat în comentariul de mai sus pe care sper că autorul le-a înțeles. Sunt două generale și trei mai precise.

Magdalena Dale