Magdalena Dale

În primul rând felicitări autoarei pentru volum.

Nu știu ce conține volumul de aceea am să mă refer doar la exemplele oferite de autoarea articolului, din punct de vedere al poemului tanka.

”În zorii zilei / pajiștea plină de flori – în zborul lui / și cucul a amuțit / văzând sânzienele”. Nu îndeplinește cerințele estetice ale poemului tanka. Este un pastel reușit și atât. Nu orice pentastih care respectă numărul de silabe și repartizarea lor poate fi încadrat ca fiind poem tanka, după cum nu orice tristih de 17 silabe este haiku. În poemul tanka nu are ce să caute umorul! Dacă este prezent umorul atunci vorbim despre kyoka, care conform dicționarului japonez-român de termeni poetici alcătuit de Cristian Mocanu este: ”poezie umoristică, ironică sau caricaturală, în forma unei tanka. Adesea satirizează poeții și operele lor. Echivalentul japonez al epigramei sau limerick-ului”. Îmi pare rău, dar ” paradoxul, antiteza, elipsa” nu sunt categorii estetice proprii poemului tanka. Pivotul este ceea ce caracterizează poemul tanka și desigur prezența indispensabilă a naturii ca punct de plecare a meditației poetice.

”Iarna sădind / flori de gheață în geam / și bujori în obraji – și soarele pălește / de-atâta frumusețe” și acest poem este tot un pastel.

”Primul vis din an – mă oglindesc în seninul / din ochii tăi dragi / cucerind împreună / cerul plin cu stele” este un pentastih de dragoste reușit, dar nu poem tanka!

”Plimbarea în parc – din pruncie până la adânci bătrâneți / e-o rodnică lectură / despre iubirea vieții” este poem ce nu poate fi considerat poem tanka.

”Corabia vieții / hălăduind pe valuri – îngenunchind / deschid inima spre Cer / să pătrundă lumina; sau Căutând calea / alerg ușor tremurând – speranța m-ajută / s-aud iarba cum crește-n / tainic murmur de izvor” pot fi încadrate doar la categoria pentastih.

”pregătindu-ne / de-nviere prin moarte / spre tăcerea albastră, despre binecuvântare și credință” un mesaj emoționant dar nu este tanka!

Noaptea așterne
pagini albe în calea
pașilor timizi –
doar cu pana inimii
scriu poezia vieții

Acest poem se apropie mult de poemul tanka! Pivotul există și este bine folosit.

”Pe vechiul sipet / stă cartea de căpătâi – doar în lumină / învățăm alfabetul / de aur al iubirii” nici acest pentastih nu este tanka.

Am intervenit doar pentru că îmi doresc să nu se creeze confuzia că orice pentastih, oricăt de emoționant ar fi ca mesaj poetic, poate fi considerat poem tanka.

Încă o dată felicitări autoarei pentru acest volum ce conține un mesaj poetic emoționant și poate că dincolo de orice alt comentariu este singurul lucru care contează.

Verdele primăverii este un verde deschis o culoare plină de speranță. Primăvara în Japonia nu sunt admirați doar cireșii atât de mediatizați. De fapt cireșul japonez (sakura) este pur ornamental, nu produce fructe, iar floarea sa este simbolul primăverii. Dar și prunii sau arțarii japonezi (momiji) înfloresc la fel de spectaculos. Este un adevărat paradisul verde, o explozie de bucurie și de lumină.

Un poem haiku care însoțește o imagine nu trebuie să o explice, trebuie să fie ca o continuare a imaginii respective. La fel și un poem tanka care însoțește o imagine. Poemul este ca un fluture care abia atinge o floare în căutarea lui neobosită. Toate poemele respectă mai mult sau mai puțin această cerință. Un element surpriză îl aduce melcul din poemele Luminiței Suse. Este inedit atât din punct de vedere al mesajului cât și al imaginii. Muntele Fuji este reprezentativ pentru Japonia. Din orice unghi ar fi privit, oferă o înfățișare aproape neschimbată. Aici avem un contrast puternic între ”eternul” Fuji și efemera picătură de rouă. Issa este unul dintre marii maeștri care a scris haiku în special preferindu-se la lumea necuvântătoarelor. Melcul, în care eu am identificat timpul se hrănește din ceea ce dăinuie și ceea ce este trecător, contopite în alt simbol al culturii nipone – ceaiul verde. Și în al doilea poem melcul este timpul care se scurge. Aici este o metaforă frumoasă între coroana bonsaiului și ”coama Berenicei” care de fapt este o constelație.

O pagină armonioasă și luminoasă cum este și verdele primăverii.

Mulțumesc Cristinei pentru o clipă de visare în culoarea unui verde de primăvara!

Pietrele sunt nelipsite în grădinile japoneze. Este o frumusețe austeră, plină de simboluri, iar pietrele trebuie privite ca și cum ar fi avut din totdeauna locul pe care se află. Pietrele colțuroase sugerează zona montana, iar pietrele de râu, cu suprafețe fine si rotunjite sunt folosite în albiile râurilor sau de-a lungul malurilor. Există însă o regulă în grădinile doar din pietre. Trebuie din orice colț ai privi grădina întotdeauna o piatră să rămână ascunsă privirii.

Aici pietrișul alb sugerează zăpada. Dar eu cred că vântul de iarnă face referire și la anotimpul uman. În spiritul nipon natura este oglinda sufletului. Privind natura ei meditează la rostul vieții. Oricât de trecător este trupul, esența eului lăuntric rămâne aceeași ca și pietrele. Și astfel spiritul în meditație caută umbra eului lăuntric pentru a se regăsi în prag de iarnă, pentru a putea să înfrunte vântul iernii.

Este doar un unghi din care am privit acest haiku. Ținând cont că are kigo, referință sezonală, kireji, pauza de sens, dar poate mai ales spirit haiku iar versurile sunt o prelungire a pozei și nu o explicație a ei, consider că merită evidențiat. Să nu uităm nici efortul autorului de a scrie mai ales în japoneză și japoneza transliterară ca să ne dăm seama cum sună haiku-ul la el acasă.

Două poeme în armonie cu imaginea și cu anotimpul pe care tocmai îl traversăm.

Poemele spun o poveste de iarnă în toate sensurile, când se așterne tăcerea din care se ridică un heruvim ca un zbor de lumină dincolo de lumină. Dar neobositul vânt aduce mai aproape porțile cerului iar gândurile prind conturul păsărilor albe ce se pierd în tăcerea luminoasă a iernii.

Lumină, heruvim, păsări albe, tăcere, un tablou ce ne apropie sufletește de marea sărbătoare a luminii care tocmai se apropie.

Vă rog să mă scuzați dacă nu pot înțelege bășcălia când este vorba despre un spital și un text care se dorește literar. Chiar de la început am fost neplăcut surprinsă de termenii folosiți de autor în timpul vizitei matinale la pacienți, o gâjâială ritmică venind din interiorul bisericii din curtea spitalului. Spitalul este locul suferinței fizice și nu numai. Într-un salon de spital, un bolnav pradă durerii și neputinței mai are o singură speranță: un miracol pe care numai Dumnezeu îl poate înfăptui. Este oare cazul să luăm în bășcălie această disperare umană?! Termenul gâjâială folosit în acest context m-a surprins neplăcut! Dacă sfânta Ecaterina există sau nu există, dacă credem sau nu este o cu totul altă problemă care ține de eul nostru interior și nimeni nu ne poate impune o atitudine sau alta. Dar înainte de toate trebuie să acceptăm că suntem diferiți, avem opțiuni diferite și nu înțeleg de ce argumentele implică jigniri. Oare poate pentru că nu sunt suficient de solide? Sau poate nu, oricum nu contează. Ceea ce eu consider inacceptabil este să argumentezi jignind! În rest orice poate fi discutat cu argumente pro sau contra dar cu decență ceea ce exclude bășcălia! Citind comentariile observ că toată lumea este de acord că textul este bășcălios și din păcate pentru autor este singura caracterizare care i se atribuie. Totuși bășcălia este diferită de ironie sau chiar de sarcasm. Bășcălia are o conotație peiorativă, mă aștept să o întâlnesc într-un mediu mai puțin elevat și în nici un caz pe un site literar. Sinceră să fiu m-am săturat de bășcălia atât de uzitată în aceste vremuri…. Mă întreb dacă bășcălia poate fi asimilată literaturii,poate are un loc aparte, dar oricum ar fi eu nu-l agreez. Dar fiecare are preferințele lui în a se manifesta, în a se face remarcat sau nu. De gustibus non est disputandum!

Trei poeme tanka bine construite care ne poartă pe meleaguri exotice în căutarea sinelui prin iluminarea spiritului. Drumul este anevoios Urc muntele , pașii sunt mici și nesiguri ca în copilărie iar drumul spre cunoaștere parcă nu se mai termină. Tori întotdeauna marchează intrarea într-un spațiu de cult. În acest sens ultimele două versuri mi se par sugestive Torii rămân undeva / în urma soarelui. Cele trei poeme marchează fiecare câte o etapă din drumul anevoios al iluminării spirituale, un drum al tăcerii, al reculegerii.

Ca de obicei explicațiile care însoțesc poemele sunt intresante și binevenite pentru cei ce vor să se apropie de spiritul japonez.

Trei poeme tanka reușite. Este bine folosit pivotul. Mesajul curge de la un poem la altul ca într-o poveste despre singurătatea în fața unei cești de ceai, apoi orele nopții când doi pini își unesc ramurile. Îmi amintesc de samuraii care înaintea luptelor mergeau la ceremonia ceaiului și poate un ultim mesaj era uitat lângă ceașca de ceai după ce era citit, sau poate câteva versuri scrise înaintea unei lupte decisive uitate și ele lângă ceașca goală … Apoi umbrele care însoțesc singurătatea ca în final pe undele râului Uji, pe undele vieții luminile ca și speranțele să se aprindă pe rând pentru ca doi pini să-și unească ramurile. Frumos și sugestiv! Foarte interesante sunt și referințele.

Aprind un lampion pe undele râului Uji ca să-mi însoțească visele lângă ceașca de ceai...

Primul haiku îmi amintește de un haiku scris de Kobayashi Issa în jurul anului 1800.

kumo no su ni tsuki sashikonde yoru no semi

on the moonlit spider web
an evening
cicada

pe pânza de păianjen luminată de lună
o seară
greier

Aceeași pânză de păianjen văzută în două moduri, dar în ambele haiku-uri singurătatea este sentimentul dominant. Yugen, fiorul poetic însoțește o observație simplă plină de semnificație. Când tăcerea este deplină un roi de funigei se zbat în plasa paingului. Poate fi neliniștea ce însoțește uneori hățișul gândurilor de toamnă.

Al doilea poem este un senryu, deci un tristih de forma unui haiku care poate fi umoristic, ironic, jucăuș. Nu este obligatoriu să aibă kigo, referință sezonală, dar kireji, pauza de sens, da. Al doilea poem îndeplinește aceste condiții. Tonul este ușor ironic amar cum este și gustul florii de ciulin. Ciulinul Laptelui (Silybum marianum), ciulinul Mariei sau armurariu, este o planta cu propietăți hepatoprotectoare, folosită ca remediu natural în bolile e ficat și nu numai.

Două poeme care țes firele nevăzute ale imaginației cititorului, ca o pânză de păianjen nevăzută ce leagă autorul de cititor.

Așa cum am spus și la Constanța poemul tanka este eminamente un poem de dragoste. Eu când am citit poemul mi-am imaginat un bilețel scris de un îndrăgostit rănit poate de privirile sau gesturile reci ale doamnei căreia îi este adresat. Barza are aripa frântă, deci zborul inimii sale este frânt, totuși privește în zare pentru că așteaptă răspuns. Doamna răspunde cu următoarele versuri care exemplifică frământarea prin învolburarea mării. Dacă marea este învolburată, doamna respectivă probabil are îndoieli, frământări care au determinat-o să fie distantă și să rămână în acest fel pentru că speranța piere pentru barză în toată această frământare învolburată.

Poate este mai puțin obișnuit să vedem o barză pe catarg dar nu imposibil. Și în afară de asta poate tocmai acest lucru deosebit a atras atenția autorului și i-a învolburat imaginația.

În concluzie pornim de la observarea naturii și descoperim ceva ce corespunde cu starea noastră sufletească apoi transpunem în versuri. Pentru mine cuvântul de ordine în poemul tanka este sufletul. Dar asta ține de structura interioară a fiecăruia. Dar există kyoka (un poem tanka în care umorul fin este principalul personaj) și gogyoshi (poemul în cinci rânduri care nu ține seama de rigorile poemului tanka, dar este asimilat poemului tanka).

Mă bucur pentru interesul față de acest poem. Mie mi se pare că dă mai multă libertate autorului și este mai aproape de poezia europeană deoarece folosește figurile de stil cu care suntem obișnuiți. Nu se poate învăța decât citind foarte mult. La noi Vasile Smărăndescu este autorul meu preferat de tanka și Jules Cohn Botea autorul preferat de kyoka. Pe Vasile Smărăndescu îl găsești în biblioteca virtuală a site-ului. Cred că ai cartea lui Jules Cohn Botea. Nu am avut timp șl nici nu cred că voi avea ca să trec poemele dânsului kyoka în biblioteca virtuală. Dar niciodată să nu spui niciodată, cine știe, poate dacă interesul pentru acest poem va crește, voi încerca să selectez câteva poeme pentru biblioteca virtuală, măcar ca un punct de referință pentru cei ce nu au cartea dânsului.

Aștept poeme tanka și kyoka. Succes!

Imaginea este frumoasă, dar cred că în primul vers conține un cuvânt inutil din punct de vedere al informației. În poeziile inspirate de lirica niponă fiecare cuvânt trebuie bine cântărit deoarece ideal este să folosim cât mai puține cuvinte și ținând cont de acest deziderat nu are rost să folosim cuvinte care de fapt sugerează același lucru. În acest caz în primul vers aș renunța la cuvântul sus deoarece catargul sugerează înălțimea. Simplu pe un catarg cred că ar fi mai nimerit. Sugestie pentru primele trei versuri:

Pe un catarg
barza cu aripa frântă
privește-n zare

Înțeleg că versul scurtează are altă conotație implicând așteptarea, dar observația trebuie să fie cât mai naturală și în afară de asta în forma aceasta versul trei îl putem folosi ca pivot pentru următoarele două versuri

Pe un catarg
barza cu aripa frântă
privește-n zare…
pe marea-nvolburată
speranța a pierit


Oricum poemul mi se pare bun, ceea ce propun eu sunt doar sugestii care pot fi și ele îmbunătățite.

În primul rând mulțumesc pentru că ai dat curs invitației mele de a scrie kyoka. În privința senryu-ului eu am trei autori preferați: Jules Cohn Botea, Dan Norea și Radu Patrichi. I-am scris în ordine alfabetică! Jules Cohn Botea scrie kyoka dar și tanka. M-am bucurat foarte mult când alți trei editori au considerat că unul dintre poemele tanka scrise de Jules Cohn Botea merită să intre în antologia cu cele mai bune poeme tanka scrise în limba engleză în lume – Take Five – antologie apărută în USA. Bucuria a fost triplă: m-am bucurat pentru România, pentru Jules Cohn Botea dar și pentru că selecția mea a coincis cu a încă doi editori și în acest fel poemul a intrat în antologie. Radu Patrichi scrie tanka, va fi prezent în antologia la care lucrez. Mi-ar fi părut rău ca unul dintre cei trei autori preferați să lipsească din antologia de tanka. În consecință ți-am lansat invitația public, cu speranța că nu mă vei refuza și vei încerca.
Referitor la poeme, jocul de cuvinte Kyo Renga mi-a stârnit un zâmbet. Cum ai spus și tu tanrenga este cel mai scurt poem în lanț scris de doi poeți, dar aici avem un singur poet. Cuvântul renga înseamnă prezența a cel puțin doi autori. Indiferent cum au fost scrise aceste poeme ele sunt opera unui singur autor deci kyorenga nu are sens decât ca un joc de cuvinte reușit. Am făcut aceste precizări în dorința de a nu produce confuzie în rândul colegilor care poate sunt mai puțin familiarizați cu lirica niponă. Lăsând la o parte bucătăria interioară care a condus la aceste poeme kyoka ele sunt poeme kyoka foarte reușite. Umorul fin este prezent în fiecare dintre ele, chiar dacă poate uneori este ușor amar ca în poemul cu moliile. Bashō, Voltaire și costumul de nuntă din care se hrănesc moliile sunt preferatele mele. Luminez intrarea ta în rândul poeților de kyoka cu o steluță. Bine ai venit!

Nu se pune problema ca argumentele să convină sau nu! Accept argumentele dumneavoastră în sensul de a analiza și a contraargumenta, dacă îmi permiteți. De fapt argumentele dumneavoastră se rezumă la unul în esență, dacă înțeleg bine! Dumneavoastră susțineți, cu variații pe acest argument, că nici o altă nație nu poate să scrie haiku autentic, în afară de japonezi. Accept ce spuneți, dar vin și vă întreb ce părere aveți dacă chiar un japonez, șeful unei școli de haiku, apreciază poemele scrise de alte nații, inclusiv români? Veți spune probabil că o face cu îngăduință pentru a-și promova cultura. Ei bine, nu! Trebuie să știți că poetul japonez Ban’ya Natshuishi, pentru că despre el este vorba publică două reviste anual: revista World Haiku Association și Ginyu. În ambele reviste sunt prezenți și poeți din alte țări. Dar Ban’ya obișnuiește în revista Ginyu, la sfârșit să comenteze câteva haiku-uri. Comentariile nu sunt totdeauna laudative și unii poeți sunt rugați ca mai întâi să învețe să scrie haiku, apoi să trimită din nou poeme pentru a fi publicate. Vreau prin asta să spun că nu sunt publicate haiku-uri ale diverșilor poeți fără discernământ, făcând concesii doar de dragul de a-și promova cultura. Am căutat să colaborez în special cu japonezi, tocmai pentru a merge direct la sursă, nu prin filtrul intermediarilor care pot deforma informația.

Pentru ei floarea de cireș are o semnificație aparte, după cum probabil știți. Eu am încercat să promovez teiul. Așa cum ei scriu despre floarea de cireș, eu am scris despre tei. Credeți că este foarte diferit sau ar fi trebuit să trăiesc în Japonia ca să pot scrie despre tei așa cum ei scriu despre cireș? Știți ce a comentat Ban’ya la grupajul pe care i l-am trimis? A zis că nu știe ce semnificație are teiul, dar haiku-urile mele i-au dat un good mood. I-am explicat că teiul este la noi cum este cireșul la ei și a devenit nemuritor prin poetul nostru național Eminescu.

Eu nu vreau să scriu haiku în japoneză! Vreau să scriu haiku cu mijloace care îmi sunt proprii, limba română. Dar orice poem, haiku sau nu are un punct de plecare, ceva care te-a impresionat și simți nevoia să-l exprimi. Dacă ei sunt atât de apropiați de natură, oare noi nu putem fi pentru că suntem altă nație? Sigur că orice japonez simte diferența când un străin se exprimă în limba lui și asta este valabil pentru orice nație. Sunt de acord cu dumneavoastră. Dar, îmi pare rău să o spun, aici este o nuanță care cred că vă scapă. Nu este vorba de un accent pe care nu mi-l pot însuși decât dacă sunt nativ, este doar un alt mod de a mă raporta la lumea înconjurătoare pe care doresc să mi-l însușesc, deoarece în el mă regăsesc. Sigur, dacă m-aș exprima în japoneză, mijloacele nu mi-ar fi proprii, dar eu vreau să mă exprim în română plecând de la un punct comun, dragostea pentru natură!

Eu văd lucrurile ca în muzică. Am studiat pianul și domeniul îmi este familiar. Studiul pianului impune interpretarea unor partituri muzicale care în principiu nu au nicio legătură cu specificul românesc. Bach, Beethoven, Mozart, Chopin etc. sunt compozitori obligatorii pentru studiul acestui instrument. Ei bine, se pune problema interpretării, să te pliezi pe ceea ce a simțit compozitorul când a compus partitura respectivă. Un bun pianist nu este doar virtuoz, în sensul de a avea o tehnică desăvârșită ci și un interpret al partiturilor muzicale pe care le redă. De fapt spunem că interpretează, dă un anumit înțeles, o anumită semnificație partiturii muzicale pe care o redă. Totuși nu cred că v-ați gândit vreodată că un român nu poate interpreta Mozart de exemplu, pentru că nu s-a născut în Germania sau Austria și ca o consecință firească nu are cum să simtă ca el…. Sau poate da? Eu oricum nu mi-am pus niciodată această problemă.
Andre Rieu, pentru a lua un exemplu intens mediatizat, este olandez. Cu toate astea este supranumit regele valsului vienez, pentru interpretarea lui. Ați văzut concertele lui? Oriunde se duce în lume, publicul pur și simplu fredonează valsurile vieneze, dar și alte partituri de operă celebre. Acei oameni, indiferent de nația lor pur și simplu simt la fel. Vă rog să-mi permiteți și mie să mă simt aproape de natură ca un japonez, chiar dacă nu m-am născut în Japonia. Și dacă îmi îngăduiți acest lucru vă rog să mă lăsați să încerc să fredonez poeme haiku, așa cum publicul din toată lumea fredonează valsul vienez.

În ceea ce-l privește pe domnul Alex Ștefănescu, mă bucur că l-ați menționat. Cu tot respectul vreau să-i mulțumesc deoarece în cartea sa ”Cum te poți rata ca scriitor” vorbește despre ”Moda haiku-ului”. Vreau să-i mulțumesc în nume personal pentru că nu a lăsat să treacă neobservat acest poem. Cel mai rău era dacă nu spunea absolut nimic despre haiku, osândindu-l la inexistență. Faptul că dânsul vorbește despre acest poem, mă bucur, pentru că îl aduce în atenția cititorului, indiferent în ce mod o face. De altfel în pagina pe care o consacră haiku-ului regăsesc aproape trase la indigo părerile dumneavoastră. Cum am spus suntem diferiți, este normal să avem păreri diferite și inclinații diferite în funcție de construcția noastră interioară. Accept orice punct de vedere care nu este în concordanță cu ceea ce gândesc eu. Diversitatea punctelor de vedere face ca subiectul să fie dezbătut, să se lămurească anumite neclarități și să fie susținute ideile pro sau contra. Doar timpul va fi acela care va decide…

Vă mulțumesc pentru că ați făcut posibilă această discuție, oferindu-mi prilejul de a spune ce gândesc legat de acest subiect.

Îmi fac mea culpa. Cred că din cauza mea s-a stârnit această furtună deoarece autoarea nu a încadrat aceste micropoeme la haiku. Eu sunt cea care am spus că sunt în spiritul haiku.

Kitsch mi se pare mie să pui titlul în engleză iar textul în română. Când este un citat pot înțelege, dar așa pur și simplu pentru a urma o modă cum poate fi interpretat acest gest? Îmi cer scuze, poate percepția mea în ce privește kitsch-ul este greșită. Pot accepta orice punct de vedere diferit atâta timp cât sunt aduse argumente pertinente, nu să aruncăm cu vorbe cu intenția vădită de a minimaliza ceva ce nu înțelegem sau ceva ce nu rezonează cu sensibilitatea noastră. Bun, cum am mai spus, suntem diferiți și este normal să reacționăm diferit. Dar argumentând!

Mă întreb dacă Leonard Ancuta știe cu adevărat cum funcționează Societatea Română de Haiku. Bănui că nu ținând cont de afirmațiile pe care le face. Sunt membră a Societății Române de Haiku și membră a World Haiku Association cu sediul în Tokyo, condusă de Ban’ya Natshuishi și vă pot asigura că sunt eronate informațiile pe care le aveți. Leonard Ancuta le vede din afară și după ureche cum se spune, eu sunt în interior și știu despre ce vorbesc!

Sonetul și epigrama sunt și ele poezii cu forme fixe. Nici ele nu au originea în literatura română! Este adevărat însă că au origine europeană. Ce înseamnă asta? Că respingem cultura asiatică a priori, pentru că mergem pe ideea preconcepută că nu putem simți ca ei? Eu cred că este fundamental greșit! În fond spiritul haiku este de fapt să rezonezi cu natura, să observi în jurul tău și la un moment dat să îți dai seama că ceea ce se întâmplă în natură este copie cu viața noastră, sentimentele noastre, este momentul de satori cum spun ei, iluminarea, momentul aha care constituie o revelație, păstrând proporțiile. Cât de specific asiatică este această atitudine?! Eu cred că este un modus vivendi pe care poți sau nu să ți-l însușești.

Leonard Anca vă respect părerile dumneavoastră privind incercari scremute si lipsite de forta, de adevar cum calificați dumneavoastră aceste poeme, dar dați-mi voie să fiu întru totul de acord cu domnul Teodor Dume nu este important numărul silabelor dintr-un haiku și nici genul din care vine scriitura, ci doar locul pe care acea scriitură, prin mesajul ei, îl ocupă într-un suflet sensibil căruia îi pasă de oameni, de aproapele său și în general de ceea ce ne unește.. Nu știu cum aș putea exprima mai bine acest adevăr! Nu contează decât mesajul, pentru că acesta este motivul pentru care scriem, vrem să transmitem ceva cu care cititorii pot rezona sau nu. Dar dacă măcar la o parte dintre ei ajunge mesajul nostru eu cred că merită efortul.

Poemul tanka nu se compune dintr-un haiku și încă două versuri deoarece spre deosebire de haiku, în tanka al treilea vers reprezintă pivotul. Sinceră să fiu nu mă prea inspiră primele trei versuri, vă rog să nu vă supărați! Totuși se poate păstra ideea cu sânzienele, dar nu cum ați formulat-o dumneavoastră. Este părerea mea care ține de subiectivitate!

Oricum ultima variantă din comentariu este mai bună decât cea din text. Aveți în primele trei versuri un fapt de care vă legați, sânzienele de sub pernă, apoi trebuie să faceți cumva trecerea spre ceea ce visați…

Sânzienele sunt făpturi magice, dar și plante cu inflorescențe galbene sau albe. Aveți aici un sens ambiguu (foarte căutat în lirica niponă) pe care puteți să-l folosiți ca să dați greutate poemului. Ba chiar aveți două culori, alb – puritate și galben – gelozie. Puteți pendula puțin între cele două…

Și poate renunțați la cuvântul smoc, nu îmi pare prea poetic. Aș pune în loc fire de sânziene, sau câteva sânziene. Nu vă cramponați de numărul silabelor, o silabă, două în plus sau în minus nu au importanță. Criteriul de apreciere al poemului nu este numărul de silabe! Acum ceva timp am tradus din engleză pentru o revistă câteva poeme tanka. M-am chinuit un pic deoarece cuvintele în limba română au multe silabe. Când am reușit să mă încadrez fără a schimba sensul poemului i-am trimis varianta în română autorului care este un cunoscut poet de tanka, mândră că am reușit să mă încadrez. Știți care a fost răspunsul? S-a arătat foarte mirat de munca mea inutilă legată de silabe, mi-a spus că pentru el nu contează silabele (evident păstrând decența), ci doar simetria scurt – lung – scurt – lung – lung. De atunci nu mă mai chinui cu dicționarul de spelling să număr silabele în engleză!

Revenind la poemul dumneavoastră, eu văd poemul cam în felul următor. Într-o noapte magică în care se spune că se deschid cerurile, conform obiceiului îmi pun câteva sânziene sub pernă. Aceste sânziene îmi aduc mireasma unui vis. Fierbințeala trupului nu știu dacă este o metaforă sau este stricto sensu. Oricum căutați latura poetică a ceea ce gândiți. De ce ați introdus-o pe mama în poem? Este vorba despre un adolescent cu vise vinovate? Acum mă gândesc că dumneavoastră știți cel mai bine ce ați vrut să evocați și s-ar putea ca variantele mele să nu aibă nicio tangență cu ceea ce ați vrut dumneavoastră să exprimați. Dacă păstrați pentru ultimele două versuri varianta din comentariu de răspuns nu cred că mai are sens să o introduceți pe mama în primele trei versuri.

Sunt sigură că veți găsi varianta cea mai potrivită.

Succes și multă inspirație vă doresc!

Eu nu am nici pe departe pretenția că scriu bine! Asta ar fi dovadă de autosuficiență! Sunt în permanentă căutare și orice succes mă face să mă tem ca nu cumva să dezamăgesc încrederea celorlalți.

Dacă cumva v-am lăsat impresia unei persoane infatuate, vă rog să mă scuzați.

Întreaga lirică niponă este o poezie de sugestie. Nimic nu este spus în față pentru a lăsa cititorul să penduleze între interpretări visând…

Dumneavoastră în ultimele două versuri îmi spuneți ce să gândesc, nu-mi lăsați deloc spațiu să visez, să iau cu mine poemul și să mă gândesc care dintre posibilele interpretări ar putea fi adevărată.

Știu că este greu, dar frumusețea este chiar căutarea, drumul pe care mergi spre desăvârșirea pe care foarte puțini o ating. Pentru mine nu contează decât această trudă care dă sens vieții.

Înțeleg că nu v-ați supărat și asta mă bucură. Pas cu pas sunt sigură că veți reuși.

Din păcate informațiile despre poemul tanka nu sunt prea multe la noi în țară, dar dacă veți căuta cu google veți găsi multe informații în engleză și sunt sigură că prin perseverență veți reuși.

Vă doresc inspirație și putere să treceți peste piedici.

Aceste micropoeme au ingredientele poemelor haiku.

Primul poem are kigo, kireji și sunt două planuri: afară și pe hârtie ceea ce presupune totuși un interior. În loc de 17 silabe sunt 19, dar numărul de silabe nu este semnificativ pentru poemul haiku. Am citit poeme care se încadrau la numărul de silabe dar nu aveau nimic din spiritul haiku.

Al doilea poem nu are un kigo clasic, dar Ban’ya Natshuishi spunea că un cuvânt cheie sau o idee principală pot ține loc de kigo. Mai ales că se obișnuiește ca legat de evenimente tragice să se scrie haiku-uri. Când a fost dezastrul de la Fukushima chiar Ban’ya a solicitat membrilor World Haiku Association să scriem haiku-uri legate de acest tragic eveniment. Poemul este sugestiv, deoarece străzile sunt întunecate, dar ochii copiilor caută totuși drumul spre lumină, spre pace, armonie….

Al treilea poem are kigo și kireji și putere de sugestie.
Grupajul se închide cu un poem care evocă speranța. Și acest poem are kigo și kireji.

Este o călătorie prin clipe de deznădejde generate de situația conflictuală din zonă, cu speranța că se vor încheia și visul de pace se va împlini.

Nu voi relua argumentele celor care au făcut comentarii înaintea mea pentru că sunt bine argumentate și nu are rost să repet.

Cu îngăduință putem accepta că poemul are kigo (referință sezonală) deoarece învierea este o sărbătoare cu o dată precisă în calendar. Dar haiku pe lângă reguli este în primul rând POEZIE, un poem care sugerează, te îndeamnă la meditație, ori mie tristihul dumneavoastră nu-mi inspiră nimic din toate acestea...

Am intrat doar pentru a sublinia acest aspect, haiku este în primul rând POEZIE, deoarece prea des se face greșeala de a considera că dacă respectăm regulile formale putem încadra un poem la haiku.

Îmi pare rău dar poemul dumneavoastră nu poate fi încadrat la poem tanka. Nu înseamnă că dacă ați respectat numărul de silabe, automat poemul poate fi încadrat la poem tanka.

În poemul tanka se pot folosi toate figurile de stil utilizate de poezia occidentală. Cerințele sine qua non sunt numărul silabelor (31 de silabe) și pivotul din versul trei. Cât de poetic este folosit pivotul, câtă poezie sau nu au versurile este altă poveste care ține de talentul fiecăruia.

Cu un simplu search cu google găsiți informații despre cum se scrie tanka.
Trebuie să vă spun că orice început este greu și v-aș ruga să nu dezarmați. Doar să vă informați un pic mai mult legat de ceea ce v-ați propus să scrieți.

Mulțumesc mult Otilia pentru urarea ta, pentru că ești mereu alături de lanțurile de suflet ale prieteniei poetice.

Mulțumesc mult Valeriu. Datorită vouă nu a trecut urarea pe întuneric. Lumina aprinsă de voi m-a însoțit toată ziua și încă tăciunii mai mocnesc încălzindu-mi inima.

Mulțumesc Nicolae pentru urare, ușa sufletului este mereu deschisă pentru prieteni, oricât de târziu sosesc, dar oricum urarea ta a sosit tocmai la timp.

Prietenilor care au alcătuit lanțul le-am mulțumit imediat ce am aflat de inițiativa care m-a emoționat atât de mult…. Acum am intrat doar să mulțumesc celorlalți prieteni care au intrat pe pagină comentând.

MULȚUMESC TUTUROR!

Va multumesc mult pentru aceste flori de suflet!
Sunt profund impresionata de versurile voastre si le pastrez in inima pentru ca azi clipele sa-mi para mai frumoase.

Deschid bratele sufletului spre voi toti!

Multumesc mult, Bia pentru initiativa. Ai adus mereu o raza de lumina in cenusiul vietii mele....