Gaza - copilăria uitată

Îmi plac cele patru micropoeme.
Cel mai mult al patrulea unde contrastul între cele două planuri ( arșița și praful vs. păpușa dintre dărâmături) mi se pare foarte reușit. La fel și tristețea primului unde bucuria vacanței este dată doar de soarele din desen.
Și imaginile fotografului se împletesc reușit cu forța cuvânului

halucinant ce se întîmplă în acea regiune. chiar dacă pe canalele de știri se anunță că acolo moare un copil la o oră, cred că datele reale sînt mult mai îngrijorătoare. mulțumesc pentru cuvinte.


cu prietenie, bia

Aceste micropoeme au ingredientele poemelor haiku.

Primul poem are kigo, kireji și sunt două planuri: afară și pe hârtie ceea ce presupune totuși un interior. În loc de 17 silabe sunt 19, dar numărul de silabe nu este semnificativ pentru poemul haiku. Am citit poeme care se încadrau la numărul de silabe dar nu aveau nimic din spiritul haiku.

Al doilea poem nu are un kigo clasic, dar Ban’ya Natshuishi spunea că un cuvânt cheie sau o idee principală pot ține loc de kigo. Mai ales că se obișnuiește ca legat de evenimente tragice să se scrie haiku-uri. Când a fost dezastrul de la Fukushima chiar Ban’ya a solicitat membrilor World Haiku Association să scriem haiku-uri legate de acest tragic eveniment. Poemul este sugestiv, deoarece străzile sunt întunecate, dar ochii copiilor caută totuși drumul spre lumină, spre pace, armonie….

Al treilea poem are kigo și kireji și putere de sugestie.
Grupajul se închide cu un poem care evocă speranța. Și acest poem are kigo și kireji.

Este o călătorie prin clipe de deznădejde generate de situația conflictuală din zonă, cu speranța că se vor încheia și visul de pace se va împlini.

Ban’ya Natshuishi chiar a dat și un interviu pe larg despre kigo. și în ultima sa carte apar varii poeme cu sau fără kigo. americanii ne-au luat-o și ei înainte și au renunțat în mare parte la kigo dezvoltînd acea formă statică pe imagine și de interior în care poemul haiku produce un "șoc" la citire, cititorul fiind captat de informație și nu de elementul naturii.

mulțumesc că ai intrat cu un com. ești amabilă. cu drag, bia

“We can forgive the Arabs for killing our children. We cannot forgive them for forcing us to kill their children. We will only have peace with the Arabs when they love their children more than they hate us.”

Golda Meir

si-un kigo haiku kireji catren/sau ce-o iesi/ despre reducerea CAS insotit de foto color cu ministrul de finante
cu soc la citire

plîngem pentru orice copil ucis în orice colț al lumii, din fiecare țară în care adulții nu găsesc o cale să își rezolve problemele fără să își ucidă unii altora copiii. foarte grav ce se întîmplă în această zonă în care conflictele durează de atît de mulți ani, numărul victimelor civile și mai ales a copiilor, pentru că la ei am făcut referire, depășește orice închipuire.

mulțumesc pentru intervenție. bia

de ce trebuie mereu să îți bați joc de cei care scriu haiku?. te deranjează acest gen de poezie? dacă nu îl înțelegi de ce vii cu acest gen de comentarii și mai ales în subsolul acestei pagini cu așa un subiect. de ce trebuie să ataci oamenii care scriu haiku? ți se pare normal să faci acest lucru? ești puternic? pe toate site-urile din lume se scrie haiku cu fotografie sau fără, dar nu intră nimeni să facă bătaia asta de joc. ce ar trebui, să îmi fie frică să mai scriu haiku că te deranjează pe tine? încearcă să îți revizuești comportamentul deplasat total. nu te ajută deloc și nu îți crește cu nimic reputația.

pe valul asta de adrenalina, mergeti in Gaza, cititi-le poemele, vor izbucni in lacrimi, vor face din tancuri tractoare. parerea mea.

Nu iau apararea nimanui, dar pe site-ul asta nu cred ca trebuie sa fim mai sarcastici decit e cazul.
Radu, si tu ai avut un text cu prabusirea avionului malaezian despre care unii au zis poezie, dar, pentru specula momentului, eu te-as fi trimis in Ucraina cu Dacia, sa gasesti cutiile negre.

de ce nu scriu japonezii doine? simplu, pentru ca oricat ar invata, nu pot face fata la sute sau mii de ani de intelepciune populara romaneasca. tot asa si poezia japoneză, are secole de istorie, tine de un stil de viata, de o atmosfera, de o cultură stăpină, dobîndită direct și nu imaginata, nu cumpărata. oricat de bune credeti ca-s poemele dvs stil haiku, oricat de multi sustinatori ai genului sunt in romania, si dvs si ei nu faceti decat un act gratuit de promovare a unei specii literare care nu va apartine, pe care n-o s-o intelegeti niciodata complet si pe care o veti scrie intotdeauna mediocru. japonezii cheltuiesc o gramada de bani sa-si promoveze cultura, nu e neaparat nevoie si de eforturile dumneavoastra. pe langa faptul ca cel mai adesea promovati kitsch-ul in loc de arta, si asta e groaznic. sunt multi oameni care scriu poezie proastă, nimeni nu-i poate opri nici din scris, nici din publicat, dar speram ca intr-un loc unde doar arta trebuiie sa primeze, sa va vedeti singura in oglinda, la justa dvs valoare literara.

Cred că doamna C. Rusu a scris pentru cei de pe aici, de pe sait, care înțeleg, cât de cât, lirica de sorginte niponă. Cred că și cei de pe acolo, din Gaza, care ar înțelege ce vrea să zică autoarea, ar fi impresionați.
Mi-aduceți aminte de niște foști elevi de ai mei, puțini la număr, care-și dădeau cu părerea, în mod personal, despre niște lucruri despre care n-aveau habar. Pe bună dreptate cei care înțelegeau și vroiau să afle mai multe li se adresau cu pst... pst...!
Nu vreau să vă jignesc deloc, dar cam așa am înțeles eu intervenția Dv.

nu trageti... cu oricare dintre dvs as bea oricand o bere, dar nu ma puteti convinge sa rezonez la clisee monumentale (lirica nipona, lapona sau nu, nu conteaza) de genul soarele zambeste, drum spre lumina si papusa in daramaturi (daca tot se afla acolo, as fi scris ruine). dpdv poetic, textele astea sunt slabute spre foarte slabute, asta e parerea mea, si-am indraznit s-o comunic autoarei macar fiindca traim intr-o tara libera... si nici asta n-ar fi o problema, am citit (si chiar scris, ok) texte mult mai slabe, si mi-am vazut de-ale mele, doar ca ratarile astea compromit orice cauza, si asta e un pacat major. un ultim argument, eu cred ca lirica nipona merge pe mainstreamul militant ca nuca-n perete,dar luati-o si pe asta tot ca pe-o opinie de ageamiu. in fine, ma retrag, scuze, nu sunt suparat pe dvs, sper ca nici dvs pe mine, cel putin nu foarte tare

seara frumoasa

toate evenimentele (vechi) și recente din această zonă m-au impresionat și am dorit să scriu ceva despre copii. primul gînd a fost la ei. pe site-uri, în revistele din întreaga lume, dar și pe rețelele de socializare s-au format grupuri de poeți care scriu poeme haiku despre situația din zonă. oamenii scriu cu bunătate și toți sînt impresionați de fotografiile care vin de acolo. am scris despre copiii nomazi din Kirghistan, despre copiii din Indonezia, Zanzibar, am făcut și un lanț cu fotografii ale copiilor din întreaga lume. este un subiect care aduce inocența în viețile noastre.

poemul haiku este un poem pe care nu ar trebui să se facă nici o polemică sau ironie. eu scriu de atîția ani despre flori, păsări, copii, orașe, grădini, subiecte care nu au nimic nepotrivit în ele. nu înțeleg de ce trebuie să duc această luptă total aiurea cu cei care desconsideră poemul haiku. mii de oameni în lume scriu poem haiku. nu văd de ce ar fi supărat cineva pe poemul haiku.

Emilian, Nicolae - vă mulțumesc pentru comentarii.

Teodor, mulțumesc pentru cuvinte și lumină. sper ca poemele haiku să nu mai fie percepute în acest fel.

vă mulțumesc tuturor, bia

Rondelul, sonetul nu s-au născut în România, Bulgaria, Serbia etc. Glossa nu este o creație tipic românească, cu toate acestea unul din cele mai reușite poeme ale lui M. Eminescu și al liricii române se intitulează Glossă. Aș putea să îți dau exemple nenumărate. Realitatea este că nimeni nu poate însuși cu totul, decît în condiții cu totul aparte, o cultură în care nu s-a născut. Dar asta nu înseamnă că genuri sau specii literare dintr-o zonă sau alta nu pot fi “preluate“ de către autori din alte părți ale lumii, care pot semna creații remarcabile. Tocmai acest lucru face arta atît de frumoasă, tocmai de aceea arta nu are nevoie de pașaport și de granițe, ci numai de sensibilitate, dragoste pentru ceea ce faci, deschidere față de nou și deschidere față de alte culturi. Unul dintre cele mai importante curente în cultura europeeană și a lumii – impresionismul, s-a născut după contactul cu arta japoneză. Este doar un exemplu. Aș dori să îți spun că arta nu înseamnă ambiție fără conținut, ci mai mult decît în alte domenii dragoste față de frumos și sensibilitate, în rest îți mulțumesc că ai avut timp să comentezi în subsolul acestui text.

Reciteste comentariul meu. Ca textul de mai sus e slab sau nu, imi este indiferent. Eu ti-am reprosat modul de argumentare. Imi pare rau ca un autor bun din punctul meu de vedere se compromite printr-un comentariu birjaresc, pe care eu il fac numai la crisma sau atunci cind sunt provocat. 90% din textele mele sunt proaste iar daca scriu pe un site ori daca am mii de texte instelutate asta nu inseamna ca sunt poet si imi permit sa arunc opinii in doi peri cu titlu de adevar. Primele doua tale comentarii nu au absolut nici un argument literar sau uman. Sunt doar bascalii ieftine. Incep sa-l regret pe Tosa, chiar si pe Andu Moldoveanu sau alti autori mai vechi care stiau sa sara calul cu gratie. Daca as interveni cu barda pe site, iti spun sincer ca 80% din cei care posteaza aici, in frunte cu mine, mi-ar sari in cap. Asa ca e mai bine si mai sanatos sa ma autocenzurez. In fond, realitatea e dincolo de ecran.

-De ce nu scriu japonezii doine?
- Pentru că Doina este o creație colectivă, cu circulație orală, a românilor. Așa a fost până la V. Alecsandri și după.
Haikuul este o poezie de autor începând cu Basho până astăzi. A avut priză în apusul Europei și America. Dovadă societățile și asociațiile internaționale de haiku. Chiar și pe acest sait activează membrii unor astfel de asociații

societatile si asociatiile de haiku sunt la fel ca asociatiile de zugravi, adica doar niste organisme care incaseaza fonduri si le cheltuie. iar faptul ca unii primesc premii nu inseamna neaparat valoare, inseamna ca acolo unde exista niste bani de castigat unii isi incearca norocul si talentul. cat despre Basho, nu cred că se va naste un altul in afara Japoniei, pentru că acolo unde nu e traditie si cultura Japoneza nu e decat prefacatorie si veleitarism. si in afara de doina populara exista si cea culta. si da, poezia nu s-a nascut in Ro, dar asta nu inseamna ca un om educat in spiritul european, nu poate scrie poezie europeana, la fel ca un japonez educat in spiritul inaintasilor sai care scrie asemenea lor. dar un european educat in spirit european care vrea sa scrie ca japonezii mi se pare hilar, oricat ar incerca el sa recupereze cultural vorbind, pentru ca mintea lui nu va reusi niciodata sa se deschida suficient unei culturi care nu-i apartine, oricata bunovointa si sudoare ar cheltui. si tot asa, nu vad cum un japonez crescut si educat in spiritul sau ar putea performa intr-un gen/specie literara care nu-i e proprie. poate ca va scrie ceva destul de ok pentru urechile confratilor lui, dar pentru cei crescuti in cultura europeana nu vor părea decat niste incercari scremute si lipsite de forta, de adevar. asa cum imi par mie cele mai multe dintre incercarile care fac obiectul discutiei.

Îmi fac mea culpa. Cred că din cauza mea s-a stârnit această furtună deoarece autoarea nu a încadrat aceste micropoeme la haiku. Eu sunt cea care am spus că sunt în spiritul haiku.

Kitsch mi se pare mie să pui titlul în engleză iar textul în română. Când este un citat pot înțelege, dar așa pur și simplu pentru a urma o modă cum poate fi interpretat acest gest? Îmi cer scuze, poate percepția mea în ce privește kitsch-ul este greșită. Pot accepta orice punct de vedere diferit atâta timp cât sunt aduse argumente pertinente, nu să aruncăm cu vorbe cu intenția vădită de a minimaliza ceva ce nu înțelegem sau ceva ce nu rezonează cu sensibilitatea noastră. Bun, cum am mai spus, suntem diferiți și este normal să reacționăm diferit. Dar argumentând!

Mă întreb dacă Leonard Ancuta știe cu adevărat cum funcționează Societatea Română de Haiku. Bănui că nu ținând cont de afirmațiile pe care le face. Sunt membră a Societății Române de Haiku și membră a World Haiku Association cu sediul în Tokyo, condusă de Ban’ya Natshuishi și vă pot asigura că sunt eronate informațiile pe care le aveți. Leonard Ancuta le vede din afară și după ureche cum se spune, eu sunt în interior și știu despre ce vorbesc!

Sonetul și epigrama sunt și ele poezii cu forme fixe. Nici ele nu au originea în literatura română! Este adevărat însă că au origine europeană. Ce înseamnă asta? Că respingem cultura asiatică a priori, pentru că mergem pe ideea preconcepută că nu putem simți ca ei? Eu cred că este fundamental greșit! În fond spiritul haiku este de fapt să rezonezi cu natura, să observi în jurul tău și la un moment dat să îți dai seama că ceea ce se întâmplă în natură este copie cu viața noastră, sentimentele noastre, este momentul de satori cum spun ei, iluminarea, momentul aha care constituie o revelație, păstrând proporțiile. Cât de specific asiatică este această atitudine?! Eu cred că este un modus vivendi pe care poți sau nu să ți-l însușești.

Leonard Anca vă respect părerile dumneavoastră privind incercari scremute si lipsite de forta, de adevar cum calificați dumneavoastră aceste poeme, dar dați-mi voie să fiu întru totul de acord cu domnul Teodor Dume nu este important numărul silabelor dintr-un haiku și nici genul din care vine scriitura, ci doar locul pe care acea scriitură, prin mesajul ei, îl ocupă într-un suflet sensibil căruia îi pasă de oameni, de aproapele său și în general de ceea ce ne unește.. Nu știu cum aș putea exprima mai bine acest adevăr! Nu contează decât mesajul, pentru că acesta este motivul pentru care scriem, vrem să transmitem ceva cu care cititorii pot rezona sau nu. Dar dacă măcar la o parte dintre ei ajunge mesajul nostru eu cred că merită efortul.

Nu voi recomenta poemele în detaliu, deoarece Nicolae Tomescu, Magdalena Dale și Teodor Dume deja le-au analizat intr-un mod foarte detaliat. Mie sincer mi-a placut montajul. Chiar dacă evenimentele tragice care au loc chiar acum în Gaza au fost oarecum ocazia poemelor Cristinei, ele nu au fost și cauza ei. Gaza se confruntă cu o blocadă economică totală din 2006 și cu probleme economice fără precendent pentru rezidenții ei. Copiii care acum merg la școală în clasa întâi sau a doua nu au cunoscut altfel de vremuri ci doar mizeria unei existențe la limită. Care este vina lor? Nu voi da citate nici din Golda Meier, nici din Yasser Arafat, nici din alții. Deja este prea multă suferință acolo și nu cred că merită să amestecăm atât de multă politică cu literatura. Dar uciderea celor inocenți și pedepsele colective trebuie condamnate de orice ființă care nu și-a pierdut umanitatea.
Revenind la subiect: Aș dori să scriu câteva rânduri despre ce înseamnă de fapt poezia de sorginte niponă. Chiar dacă Matsuo Basho e considerat creatorul poemelor haiku, iar alte genuri, cum ar fi tanka, waka, etc, existau din perioade mult anterioare anilor 1600, aceste tipuri de poeme au continuat să evolueze odată ajunse în vest.
Voi da întâi două exemple europene de tipuri de poeme cu evoluții opuse: sonetele au apărut în Italia iar limerick-urile în Anglia. Primul gen s-au extins în toată lumea, al doilea a rămas în general limitat la Marea Britanie. Fiecare gen de poezie ce apare într-o anumită limbă va căuta să exploateze la maxim calitățile limbii respective. Și totuși, deși engleza este o limbă foarte diferită de italiană, sonetele lui Shakespeare au devenit celebre. Sunt ele identice cu cele italiene? Nu. Shakespeare, păstrând cele mai multe caracteristici inițiale, le-a adaptat limbii engleze. Și le-a numit tot sonete.
Revenind acum la genurile poetice nipone, care puneau accent pe metrică, este evident că ceea ce se scrie în occident sub numele de haiku sau tanka nu este echivalent cu ceea ce înseamnă haiku sau tanka în japoneză. Voi da doar un exemplu: În metrica originară de 5-7-5 de la haiku sa de 5-7-5-7-7 de la tanka, nu avem silabe ci morae. O morae este un sunet care poate fi convertit în kana și care in general este o silabă, dar în multe situații nu este. De exemplu n de la final e morae separată în toate cuvintele japoneze, la fel și consoanele duble gen tt, kk sau vocalele lungi gen ou. Apoi, cuvintele din limba japoneză sunt formate în multe cazuri din combibații de caractere de origine chineză (kanji). În limba japoneză nor = kumo, mare = umi. Se scriu 雲, respectiv 海. Dacă însă le combinăm și le scriem 雲海 = mare de nori, rezultatul nu se va citi kumo-umi, ci unkai, deoarece folosim unyomi, adică pronunția chineză și nu konyomi (cea japoneză). Utilizarea de morae și modul de formare a cuvintelor dau așadar limbii japoneze o flexibilitate total diferită de cea vestică și nu putem compara exact genurile. Asta însă nu înseamnă că nu se poate scrie haiku sau tanka în alte limbi mergând pe reguli derivate, cu silabe în loc de morae și folosind ceea ce oferă limbile respective. Deci, genul vestic de haiku sau tanka este un gen derivat din cel inițial, la fel cum sonetele lui Shakespeare erau derivate din genul de sonet apărut în Italia. Prin urmare, nu cred că e corect să criticăm faptul că se scriu haiku și tanka în limba română ca gen per se, ci doar eventual putem critica nivelul calității oferit de autori. Poezia niponă derivată, adică ceea ce se scrie în vest, inclusiv în România în limbile specifice occidentului are multe elemente subtile. Ea nu șochează prin metafore colorate, nici prin cuvinte "tari", nici prin alte elemente care să iasă în evidență din prima clipă, mai ales în fața unui cititor neavizat. La fel ca mișcările de Taijiquan, ele par de cele mai multe ori banale, triviale, chiar plictisitoare la prima vedere. Sunt la fel ca frumusețea reală descrisă de grecii antici - fără a frapa, oferă armonie și profunzime celui care se oprește pentru a le privi, citi și reciti cu atenție. Și nu sunt nici pe departe atât de ușor de scris pe cât par.
Eu nu pot decât să îi invit pe cei care critică genul în termeni duri să încerce să demonstreze că pot oferi ceva comparabil ca valoare, venind cu creații proprii pe acest portal și supunându-le criticilor oneste ale celor care se pricep ^_^. Altel, e păcat să aruncăm cu insulte în ceea ce nu înțelegem, nu facem decât să ne demonstrăm astfel propria mărginire și lipsă de educație. Critica trebuie să fie la obiect, pe vers.

japonezii isi promoveaza cultura peste tot in lume si e normal sa o faca, mai mult au si puterea financiara sa faca asta. si ca sunt sute de imitatori autori de haiku all over the world inteleg, japonezilor le convine, aproba razand asta, pentru ca le aduce satisfactie sa vada atatia si atatia oameni imbratisind zestrea lor culturala, la fel cum si noi ne bucuram cand unul sau altul dintre artistii lumii imita/imprumuta cate ceva de la noi. singura chestie e ca cea mai mare parte, covarsitor de mare dintre cei care doresc să se exprime cu instrumentele altora o vor face diferit si infinit mai prost decît japonezii autentici. pentru că nu sunt din aceeași cultura, pentru ca oricat s-ar stradui să priceapa ceva care nu-i al lor, nu vor reusi decat sa imite, sa copieze, fara să fie exact ca ei, fara sa apartina acelei culturi decit sub forma de imprumut. asta spun eu, ca si dvs si altii ca dvs care cred că vor reusi sa faca ceva mai bine decat o fac cei care au trăit intr-un anume spirit, nu vor avea niciodata aceeasi autenticitate si acelasi feeling. iar in ce priveste temele, oricine e liber sa scrie despre ce vrea, atata vreme cat o face bine. cand o face prost, atunci ne intrebam de ce o face prost - si aici sunt cateva raspunsuri - fie n-are talent, fie nu intelege exact tema sau o trateaza superficial, fie este doar un epigon. Criticul Alex Stefanescu este de aceeasi parere cu mine, si el crede la fel, ca autorii de haiku nenativi sunt doar facaturi, plecînd de la o premisa falsă - aceea ca autorii vor sa se exprime intr-o limbă pe care n-o stiu - ca sa ma fac mai bine inteles vor sa scrie poezie japoneză intr-o limba care nu e japoneză, vor sa imprumute un model cultural si sa-l adapteze unei așlte culturi, ceea ce nu-i normal. Nu vreau sa spun ca haiku e un gen perimat sau ca nu exista autori de haiku buni, ci ca aceia care reusesc sa scrie haiku ar trebui sa o faca doar daca sunt suficient de initiati, trăind si simtind alături de japonezi, gîndind ca ei, fiind asemenea lor. Nu vad cum un roman de la noi, care a văzut Japonia doar in poze sau in excursie ar putea simti ceva pe care doar nativii il au inmagazinat in ei, ca rod a sute de ani de cultura. Si astea si cele de mai sus sunt argumente, si daca nu va convin sau va deranjeaza, imi pare rau. Chiar si aici, in spatiul european, diferentele culturale sunt mari intre natiuni, spaniolii nu-s ca nemtii, italienii nu-s ca scandinavii, francezii difera de rusi si tot asa. dar exista insa un soi de consens, fiindca valorile europene s-au format cumva urmarind acelasi scop, iar emblema culturala europeana s-a creat cu timpul, prin imitatie si copiere, peste tot in Europa, dar cu siguranta si in 2014 difera esential de cultura africana sau de cea asiatica. Poezia, indiferent de gen si formă, este pentru toata lumea, dar rămîne să alegem cu ce rezonam, iar ca sa rezonam trebuie sa intelegem. asta cînd suntem consumatori. cînd creăm artă, e musai să folosim limba pe care o știm cel mai bine, sunt absolut sigur că orice japonez simte diferenta cînd altcineva ii vorbeste limba, cînd vrea să se exprime cu mijloace care nu-i sunt proprii. La fel cum pana si noi zambim cand un francez sau rus vorbeste engleza. E trist cînd cineva isi doreste foarte mult ceva, depune eforturi majore, dar nu-i iese, nu reuseste să performeze. Poate e timpul atunci să se uite in oglindă. Să nu fie cumva ca un sprinter pe 100 metri plat care se antrenează zilnic si se miră că nu reuseste performantă, ignorînd complet faptul că s-a apucat de sport la 30 de ani si la masă serveste hamburgeri.


si acestea, si cele de mai sus sunt tot argumente

+"Comentariu politic" foarte partinitor. "Gaza se confruntă cu o blocadă economică totală din 2006 și cu probleme economice fără precendent pentru rezidenții ei." Oare de ce? Chiar nu stii? Asa, fara motiv, doar israelienii sunt niste sadici!
"Copiii (din Gaza) care acum merg la școală în clasa întâi sau a doua nu au cunoscut altfel de vremuri ci doar mizeria unei existențe la limită. Care este vina lor?"
Si ce se intampla cu copiii israelieni din Sderot care primesc fara nici un discernamant rachete, desi Israelul s-a retras din Gaza? Copiii din clasa intai sau a doua fac pipi in pat noaptea in urma traumelor, trebuie sa intre in 15 secunde in adapost de cateva ori pe zi si asta de ani multi. Copiii israelieni au vreo vina? Ei au cunoscut alte vremuri?
Oricum, nu esti singurul care faci comentarii de genul asta, "uitand" realitatea.

As ruga editorii sa nu introduca acest comentariu la off topic, desi acolo ii este locul; poate asa sa ajutam publicul de intelectuali de pe Agonia sa judece corect!

mereu trebuie să ducem această luptă, noi cei care scriem lirică niponă, cu cei care detestă această formă de poezie, o jignesc și pe ea și autorii.

jigniri și cuvinte urîte, un atac agresiv - și pentru ce?

Leonard, după cum spui tu, toți oamenii de pe glob care scriu lirică niponă, în afară de japonezi sînt făcături. aceasta este doar părerea ta și renunță să mai jignești mereu și mereu. ține această părere pentru tine sau împarte-o cu cine vrei tu. nu ai citit nimic despre lirica niponă, nici nu știi ce a scris Basho sau alți poeți japonezi, nu înțelegi nimic din ce ți-au spus colegii mei, care au încercat să te facă să pricepi că nu cunoști nimic despre acest segment literar. Magdalena Dale a bifat mai sus cîte ceva despre poemul haiku și modul lui de concepere. cum să spui și tu și Radu Ș. că poemele mele sînt slabe dacă tu nu știi absolut nimic despre regulile de scriere ale acestui gen de poem?. tu ești hilar.

mulți poeți români au luat premii deosebite în Japonia. japonezii le-au dat aceste premii pentru că au reușit să scrie poeme haiku deosebite. chiar avem un român care a luat un premiu important în această țară. și "asociația de zidari" nu jonglează cu banii cum spui tu. cu Societățile de haiku ce ai? crezi că acolo sînt oameni care au cîștiguri imense și scriu pentru cîștiguri?

nu mai fă afirmații jignitoare la adresa oamenilor și a Societăților. sînt mii de oameni în lume care scriu acest gen de poezie - dacă nu ești de acord cu nimic din ce fac ei, măcar nu îi mai jigni. ei sînt făcături că așa ai decretat tu? eu îți dau acum pe loc două poeme haiku, unul al unui japonez și unul al unui român sau american. cum știi tu care e diferența dintre ele? ele sînt scrise după aceleași reguli. cum poți să îmi spui tu dacă cel japonez este mai bun decît celălalt?. asta încerc să explic de ani întregi. că dacă cineva nu știe regulile nu poate să spună că acel poem este slab. este slab de ce? ce nu are, ce îi lipsește?

dacă toată lumea care scrie haiku pe acest site, în această țară, în această lume (exclus Japonia) este făcătură, noi toți cei care am citit comentariile tale, am înțeles poziția ta. am aflat părerea care o ai despre noi toți și nu cred că mai este cazul să intri să comentezi despre un poem că e slab. nu ești o autoritate pe acest segment literar. Radu Ș. a spus mai sus "nu ma puteti convinge sa rezonez la clisee monumentale (lirica nipona, lapona sau nu, nu conteaza) de genul soarele zambeste, drum spre lumina si papusa in daramaturi (daca tot se afla acolo, as fi scris ruine)". sînt atît de multe comentarii în care se explică clar că poemul haiku are un alt mod de analiză și cu cît este mai simplu și mai sărac în expresii cu atît este mai deosebit. nu este poem liber și nu se scrie ca un poem liber. aici sînt cu totul alte reguli care necesită folosirea cuvintelor cît mai simple. este foarte mult de scris despre aceasta. marii maeștri de haiku se plimbau și meditau, iar poemul putea să apară doar la vederea unei simple raze de soare. celebrul haiku al lui Basho, dacă tot s-a pomenit, este cel cu broasca care sare în apă. poate fi banal dacă e privit de cineva care nu iubește acest gen de scriere. o broască sare în apă. Radu Ș. a spus că el ar fi scris ruine (la poemul cu păpușa). păi dacă scriam ruine nu aș mai fi avut silabele și de aceea am căutat un sinonim.

în concluzie, noi cei care am citit comentariile am înțeles părerea ta Leonard că suntem făcături și dacă nu ne-am născut în Japonia nu scriem corect. nu mai este nevoie să repeți. a auzit tot site-ul și acum toată lumea știe părerea ta.

cei care nu scriu haiku și nu iubesc această formă de poezie ar putea să intre la orice poem cu un comentariu și să spună că nu le place și că din punctul lor de vedere totul este o aiureală, dar nu pot spune că este un poem slab pentru că nu cunosc regulile. numai o autoritate în acest domeniu poate spune despre poem dacă este slab sau nu.

Leonard - noi am citit părerea ta. acum o știm clar. totul este edificat.

Nu se pune problema ca argumentele să convină sau nu! Accept argumentele dumneavoastră în sensul de a analiza și a contraargumenta, dacă îmi permiteți. De fapt argumentele dumneavoastră se rezumă la unul în esență, dacă înțeleg bine! Dumneavoastră susțineți, cu variații pe acest argument, că nici o altă nație nu poate să scrie haiku autentic, în afară de japonezi. Accept ce spuneți, dar vin și vă întreb ce părere aveți dacă chiar un japonez, șeful unei școli de haiku, apreciază poemele scrise de alte nații, inclusiv români? Veți spune probabil că o face cu îngăduință pentru a-și promova cultura. Ei bine, nu! Trebuie să știți că poetul japonez Ban’ya Natshuishi, pentru că despre el este vorba publică două reviste anual: revista World Haiku Association și Ginyu. În ambele reviste sunt prezenți și poeți din alte țări. Dar Ban’ya obișnuiește în revista Ginyu, la sfârșit să comenteze câteva haiku-uri. Comentariile nu sunt totdeauna laudative și unii poeți sunt rugați ca mai întâi să învețe să scrie haiku, apoi să trimită din nou poeme pentru a fi publicate. Vreau prin asta să spun că nu sunt publicate haiku-uri ale diverșilor poeți fără discernământ, făcând concesii doar de dragul de a-și promova cultura. Am căutat să colaborez în special cu japonezi, tocmai pentru a merge direct la sursă, nu prin filtrul intermediarilor care pot deforma informația.

Pentru ei floarea de cireș are o semnificație aparte, după cum probabil știți. Eu am încercat să promovez teiul. Așa cum ei scriu despre floarea de cireș, eu am scris despre tei. Credeți că este foarte diferit sau ar fi trebuit să trăiesc în Japonia ca să pot scrie despre tei așa cum ei scriu despre cireș? Știți ce a comentat Ban’ya la grupajul pe care i l-am trimis? A zis că nu știe ce semnificație are teiul, dar haiku-urile mele i-au dat un good mood. I-am explicat că teiul este la noi cum este cireșul la ei și a devenit nemuritor prin poetul nostru național Eminescu.

Eu nu vreau să scriu haiku în japoneză! Vreau să scriu haiku cu mijloace care îmi sunt proprii, limba română. Dar orice poem, haiku sau nu are un punct de plecare, ceva care te-a impresionat și simți nevoia să-l exprimi. Dacă ei sunt atât de apropiați de natură, oare noi nu putem fi pentru că suntem altă nație? Sigur că orice japonez simte diferența când un străin se exprimă în limba lui și asta este valabil pentru orice nație. Sunt de acord cu dumneavoastră. Dar, îmi pare rău să o spun, aici este o nuanță care cred că vă scapă. Nu este vorba de un accent pe care nu mi-l pot însuși decât dacă sunt nativ, este doar un alt mod de a mă raporta la lumea înconjurătoare pe care doresc să mi-l însușesc, deoarece în el mă regăsesc. Sigur, dacă m-aș exprima în japoneză, mijloacele nu mi-ar fi proprii, dar eu vreau să mă exprim în română plecând de la un punct comun, dragostea pentru natură!

Eu văd lucrurile ca în muzică. Am studiat pianul și domeniul îmi este familiar. Studiul pianului impune interpretarea unor partituri muzicale care în principiu nu au nicio legătură cu specificul românesc. Bach, Beethoven, Mozart, Chopin etc. sunt compozitori obligatorii pentru studiul acestui instrument. Ei bine, se pune problema interpretării, să te pliezi pe ceea ce a simțit compozitorul când a compus partitura respectivă. Un bun pianist nu este doar virtuoz, în sensul de a avea o tehnică desăvârșită ci și un interpret al partiturilor muzicale pe care le redă. De fapt spunem că interpretează, dă un anumit înțeles, o anumită semnificație partiturii muzicale pe care o redă. Totuși nu cred că v-ați gândit vreodată că un român nu poate interpreta Mozart de exemplu, pentru că nu s-a născut în Germania sau Austria și ca o consecință firească nu are cum să simtă ca el…. Sau poate da? Eu oricum nu mi-am pus niciodată această problemă.
Andre Rieu, pentru a lua un exemplu intens mediatizat, este olandez. Cu toate astea este supranumit regele valsului vienez, pentru interpretarea lui. Ați văzut concertele lui? Oriunde se duce în lume, publicul pur și simplu fredonează valsurile vieneze, dar și alte partituri de operă celebre. Acei oameni, indiferent de nația lor pur și simplu simt la fel. Vă rog să-mi permiteți și mie să mă simt aproape de natură ca un japonez, chiar dacă nu m-am născut în Japonia. Și dacă îmi îngăduiți acest lucru vă rog să mă lăsați să încerc să fredonez poeme haiku, așa cum publicul din toată lumea fredonează valsul vienez.

În ceea ce-l privește pe domnul Alex Ștefănescu, mă bucur că l-ați menționat. Cu tot respectul vreau să-i mulțumesc deoarece în cartea sa ”Cum te poți rata ca scriitor” vorbește despre ”Moda haiku-ului”. Vreau să-i mulțumesc în nume personal pentru că nu a lăsat să treacă neobservat acest poem. Cel mai rău era dacă nu spunea absolut nimic despre haiku, osândindu-l la inexistență. Faptul că dânsul vorbește despre acest poem, mă bucur, pentru că îl aduce în atenția cititorului, indiferent în ce mod o face. De altfel în pagina pe care o consacră haiku-ului regăsesc aproape trase la indigo părerile dumneavoastră. Cum am spus suntem diferiți, este normal să avem păreri diferite și inclinații diferite în funcție de construcția noastră interioară. Accept orice punct de vedere care nu este în concordanță cu ceea ce gândesc eu. Diversitatea punctelor de vedere face ca subiectul să fie dezbătut, să se lămurească anumite neclarități și să fie susținute ideile pro sau contra. Doar timpul va fi acela care va decide…

Vă mulțumesc pentru că ați făcut posibilă această discuție, oferindu-mi prilejul de a spune ce gândesc legat de acest subiect.

pe de o parte, Cristina, trebuie să accepți și comentariile celor care nu îndrăgesc lirica niponă sau celor care nu o înțeleg

pe de altă parte, dragi prieteni, sunt multe moduri de a exprima un dezacord,sau ne/rezonarea... iar erudiția voastră într-ale literaturii, popularitatea de care vă bucurați, vă obligă să nu interveniți oricum sub un text, nu-i așa?...
dacă reanalizați cele comentate veți pricepe că ați fi putut comenta la adevărata voastră valoare...

personal textele expuse aici le găsesc expresive și cu mesaj de actualitate, sau cumva facem parte din categoria celor care își zic privind nenorocirile: ,,bine că nu e la noi,, ?
...în ce ține de corectețea tehnică las să se exprime cunoscătorii,pentru mine mesajul transmis limpede și realitățile exprimate mă copleșesc și, dacă aș fi total contra manierelor nipone, tot nu m-aș fi revoltat, tocmai din pricina la ceea ce se transmite în acestea...

cred că este loc în lumea asta pentru toată lumea, iar aici, pe acest sait de prestigiu, nu poate trăi doar poezia unora sau a altora, fie aceștia valoroși în adevăratul sens al cuvântului...
cum nici nu putem condamna pe nimeni pentru că nu este în sintonie cu noi

(in postare sunt sub 40 de cuvinte, iar aici în subpagină, mii...!!!... și prea puțin se vorbește despre ceea ce transmite textul comentat, ca și cum ar trebui, români fiind, să scriem doar doine... 2N, nene, pentru a primi un feedback favorabil!)

am citit adineauri cate ceva din domeniul dvs, acum, strict pe text si fara nicio ironie, si daca s-ar putea sa-mi raspundeti fara nervi, ar fi ok

haiku inteleg ca trebuie sa aiba 17 silabe, 5-7-5.
poemele dvs au 19, 18, 16, 17. unde e rigoarea?

de ce nu:

vacanta mare/doar in caiet soarele/inca zambeste

case in bezna/ochisorii cauta/drum spre lumina

arsita si praf/undeva sub ruine/o papusica

pe fond, despre kigo, kireji si triada text-imagine-simbol, acolo unde pot fi detectate, mai pe seara

referitor la regula de scriere a silabelor nu este nici o problemă dacă se întrec două silabe. sau dacă lipsește una. este permisibil mai ales atunci cînd imaginea poemului nu poate fi trunchiată sau alegerea unui cuvînt cu o silabă în plus poate da mai multă greutate poemului. acel cuvînt poate fi cheie. sînt concursuri la care se cere clar în invitație 5-7-5 și atunci trebuie păstrată regula.

vacanta mare/doar in caiet soarele/inca zambeste

eu am folosit versul vacanța de vară ca să fie kigo (anotimpul) întărit. nu este greșit vacanța mare, pentru că este kigo de vară, vacanța mare fiind numai vara și atunci e clar că se înțelege. caietul nu l-aș folosi pentru că este legat de școală și numai la școală copiii merg cu caietele la ei. desenul este de vacanță și în vacanță copiii desenează pe coli, pe zmeie, pe asfalt. referitor la ultimul vers trebuie atenție în aranjarea cuvintelor ca poemul să poată fi frumos la citire. e tăiat prea brusc /soarele încă zîmbește/. eu am preferat să termin poemul haiku în substantiv și să dau o tentă tristă poemului. ultimul vers de mai sus are acea tentă mai spre pozitiv și duce poemul în sus. la mine tenta este accentuată spre tristețe și cititorul înțelege clar că doar acolo în acel desen soarele mai are un zîmbet căci în jur nu mai există așa ceva, adică pe fețele copiilor. /încă zîmbește/ lasă cititorul cu deschiderea spre pozitivism. și de aceea trebuie mare atenție la folosirea lui /doar/ și /încă/. doar acolo mai este ceva. doar acolo este încă ceva. trist /pozitiv. nu este greșit a se formula așa. dar eu personal am vrut sa accentuez starea de tristețe generală și să dau o altă înțelegere poemului. copiii au obiceiul ca în toate desenele să facă o gură la soare. o gură zîmbitoare. acesta este un reflex, un gest nevinovat. e diferit să scrii /încă zîmbește/ sau să scrii / mai are un zîmbet/. acel /încă/ schimbă mult. iar /mai are un/ acel /un/ schimbă mult. poemul cu vacanța mare nu este greșit dacă se schimbă caietul (azezat într-un context potrivit). poemul haiku este autentic și desprins din realitate. realitatea folosită cît mai bine.

case in bezna/ochisorii cauta/drum spre lumina

diminutivele nu au ce căuta în poemul haiku. eu nu aș fi ales varianta cu casa. în casă și mai ales la subiectul de mai sus toată lumea se ascunde. cad bombe și lumea se ascunde în beci. din casă nu poate fi o continuare perfectă cu drumul. în casă se stă, chiar dacă nu se dau bombe. casa se asociază cu elemente statice de obicei: fotografii, jurnal, fereastră, tablou, bunica care împletește. imaginea este trunchiată. bezna iar este o problemă că deja obturează absolut tot. e un cuvînt prea profund. eu am folosit /străzi întunecate/ ca să pot continua imaginea spirituală. cuvîntul străzi l-am folosit pentru strada reală în sine, iar cuvîntul drum l-am folosit pentru drumul spiritual. și așa am creat planurile. pe acele străzi copiii caută salvarea. drumul meu este de fapt "cuvîntul" salvare a vieții. acest drum mai poate însemna un ajutor. cineva să le întindă o mînă ca să îi salveze. chiar dacă acest poem nu are kigo, el este scris în maniera celor din occident. un exemplu de poem scris de Ban’ya Natshuishi; "Văzându-mi bătrâna mamă în spital/ capăt energie/ după cutremur." este doar un exemplu și pot da foarte multe. poemul se bazează pe imaginea care rămîne în fața ochilor.

arsita si praf/undeva sub ruine/o papusica

și aici scoatem diminutivul. poemul haiku este atît de scurt încît nu e loc de folosit diminutivul ca să mănînce silabe. ca o paranteză, trebuie atenție și la cuvintele articulate: zările, ramurile, calul etc. de preferat; în zare, ram, un ram (înflorit), pe ram, cal, un cal. cît mai bine așezate silabele ca să formeze cuvinte bine închegate în poem. versul /undeva sub ruine/ nu este potrivit. cînd scriu ruine mă gîndesc implicit la ruinele unei cetăți medievale, ale unui castel din alt secol. acel undeva te duce cu gîndul că e dedesubt sub pămînt. nu e locația exactă. în poemul meu totul este la suprafață. printre dărîmături se vede o păpușă. nu am scris sub dărîmături, ca să se înțeleagă că ceva este acolo și nu se știe ce. dacă scriam /sub dărîmături este o păpușă/ suna a propoziție și atît. nu se vede sub dărîmături nimic și atunci trebuia să îmi imaginez că cineva a găsit o păpușă sub dărîmături și se întreabă unde este posesoarea ei, poate a murit. dar trebuia să folosesc verbul a găsit și atunci lăsam cititorul doar să își imagineze că cineva a dat la o parte dărîmăturile și a găsit o păpușă acolo. dar unde este frumusețea imaginii? pare prea complicat. eu am folosit ca și kigo arșița. poemul este de exterior. praful de la dărîmături arată că totul s-a petrecut nu cu mult timp în urmă. și are forță în poemul haiku. puteam să folosesc numai arșița și atunci se înțelegea clar că pe o zi oarecare foarte călduroasă, după un bombardament de noapte, o păpușă se vede printre dărîmături. dar eu am folosit praful ca să se înțeleagă că momentul s-a petrecut nu de multă vreme. e realitatea bruscă aici. cade o bombă și imediat totul se dărîmă. în jur se strîng oameni mulți imediat și imaginea imediată este o păpușă care se vede clar printre dărîmături. și e mult praf.

să știi că mai sînt multe de spus. nu am analizat poemele de mai sus perfect. cred că realizezi fără supărare cît de greu este totuși să prinzi acel moment deosebit și să scoți un poem minunat.

Valeriu,

îți mulțumesc pentru intervenția ta și pentru prietenia ta.

mulțumesc pentru aplecare asupra poemelor. bia

sincer, in urma lecturii (partiale) a unui serial-scoala despre haiku al d-lui Corneliu Traian Atanasiu, ma si visam, daca nu chiar un absolvent al academiei de poezie nipona, macar un soi de avizat decent; citindu-va ultimul com, constat cu dezamagire ca lucrurile sunt mult mai complicate decat ma asteptam. pe fuga, aseara ajunsesem deja la cateva concluzii, de care acum ma cam indoiesc (nu chiar de toate). oricum, continuarea analizei (de fapt, asimilarea spiritului, regulilor, conceptelor) imi cere un efort de care acum nu ma simt 100% capabil, mai dati-mi timp, voi reveni.