Madalina STATE

intind mesele pentru aripile lui galbene fete de masa coboara nazuroase peste picioarele goale ale invitatilor apa lacomiei le pluteste craniile, parul de aur al ingerilor epitafe se scriu in

pielita timpului peste ochiul pestelui racaie un salbatic in umbrele pesterii cu un gand indraznet linistea desertata pe patul meu. solzii lui de fier imi inconjoara cuvintele aluneca

s-au raspandit clipele pe pielea mea interioara intelegerea s-a facut tacit intre viscerele mele masurate cu greutatea lor fireasca de timp ce moare iar padurile de clipe ce urmau unei morti

orasul isi tinea cuvintele ca un brau in jurul caselor intoarcerea in veac prindea sunetul fiintei si-l ingradea intre itele trecutului cei ce nu camatasera nicicand vreunul din simturi se adunau

coaja de timp pastrata la san lungul drum al impacarii cu sine ma leaga din nou de canturile bucuriei trupul meu atrofiat de ceasuri in care m-am lacomit la mine cine a tradat lenea sau chipul

din lingavul tau abur coboara ca o sfera dorinta nemuririi pe pielea mea cea rara ceredeai ca universul e tocmai intesat cu viforul ce-n gand aproape s-a lasat si din o taciuneala de cer obositoare

lasa un anumit neinteles clipa asta a noastra si eu imi cobor peste pleoape valul cuvintelor tale despre noi au sa scrijeleasca primii oameni idiogramele unui dzeu androgin

statuara confuzia din cauza careia am pierdut aceasta lume atat de linse de timp ii sunt incheieturile, atat de incerte unduirile, atat de efemere suspinurile neintelegerii am scos funia

zapada cu miros de carne peste cel mancat de indoieli fir de intuneric , ochi deplin in adevarul camerei ma las pe picioarele patului ca si cum eu as fi asternutul acestor clipe ce se aseaza una

am pasit peste lucirea acelei stele pana cand picioarele au inceput sa-mi fluiere lumina din tot cerul se ridica un abur, o tresarire nelimpede in sufletul meu as fi ramas intinsa peste timpul lui

din adunatul unor zori coroană visului bătrân ce-n lume lumea a-ndrăznit si pleoapa lingavului prinț în vena dimineții iară ascunde gândul ce-a învins un soare ce nu poate vară ci doar lumină de

tacerea e coaja unui păcat care îmbracă lumea crăpătura desertica a ochiului divin când priveste cuvântul scrijelirea pe pietre cu zidul care îl fac

despre uscaciunea care se lacomeste la gatul tau cand ghicesti ca doamna , iar ea, a inebunit printre muguri de cuvinte despre uscaciunea care pe umarul tau traverseaza piata plina de filosofi si

camera asta plina de maine si de azi si de ieri, plina de urme batatorite ca palmele celor trecuti la ingrijire de batrani ce se cauta in jarul unei tigari moi in zori panditi de indigestul soare

o abureala de vânt ,linistea ,si-a găsit umerii mei pentru pasărea care-si caută cu ciocul în țeastă viermii

amiaza gândului strigă de atâta soare, cuvintele spuse par pasari îmi vii neobosită cu vaga ta lentoare din crânguri de retina tu salbă atâtor gâturi goale firesc nefericita surâsul tau e

lastuni incremeniti in fuga ta scoborâre în fântâna grăbită a unui vis

am tinut larma de păr, toate vorbeau despre tine sărmanele ispite locul plin altădata cu noi părea lesa unui caine fugar doar țipătul timpului pe umbra ta mai trecea zilele am crescut năzărirea

viermii lasitudinii impodobesc teasta mea asimptomatic lumea devine tacere in taietura sacrificiului milelul lui vandut gloatei

si chiar daca îngerii i-ar vorbi despre lucruri, sau despre trecatoarele umbre ale celor plecati, dar rămași în pregnanta unei sensibilități tot nu ar fi crezut în lumea de dicolo-prea cautată îi era

împărat grăbit surâzi măștii mele visezi răspântia unde vei mirosi semintele noului tău regat, floare la gâtul meu îmi despic genele ca să urmezi drumurile ce m-au acoperit in aștepatea

planta zorilor cu radacinile in ochii tai taietura linistii ,pala adunare in tine însuți te miros răsturnat , canaliculele marturisirilor mele varatec înger plămada atâtor șoapte

dinți-manierismul unei mușcături a ideii țin mâinile in manșonul tăcerii adevărul emfatic, melopee particulară, jartiera pe pulpa femeii frivol, retez o bucată din mine, devenit doar carne am

robii s-au trezit cu dimineața înghețată pe umeri, cu zorile supurând din clavicule prinse cu ață de gândurile stăpânilor se țineau cu toții pe lângă ziduri primeniți de pietrele de purtat, altă