Madalina STATE

cum iubesc uneori mâinile adunate ca pentru moarte pe piept/ orașul dincolo de ziduri își înghite chipurile/las ochii deschiși gura/rumoare păsări înțesate scoarța zilei

inutila folosire a varului alb aseptic mirosul lui înțepător când ivan încearcă alungarea umbrelor doar mai apoi mult mai târziu se ițesc străzile mincinoase și ele pline de umbre ar

azi cuvintele se asortează cu pielea mea albă introduc pe fiecare ca pe un cod ca pe un semn în carnea moale a porții sunt după întorc capul cozile se înfășoară în jurul gâtului silence

Uite mângâi obiectele cu care scriu Sunt fetișistă cu stilourile caietele cuvintele mele Mecanica ochiului rotativ al orașului mă oglindește cu fustele ridicate deasupra genunchilor că să pot

cum dintre vise atârnă câte unul pe podul cu mătănii doar ochi de plecăciune ridică pleoapa zilei se-ntinerește lumea si-n sânul lui rămâne

călătoria începuse avea fructe cu ea unele amare chiar în plină lumină altele minunat de dulci până chiar în ascunzătorile nopții dintre toate pe toate le gusta rămânea cel de care gura ei nu

trebuie sa lepadam suflul pe marginea zilei sa lasam orelor curgerea bantuita de noi noi insine sa nu mai ne fim decat ceasurile ce se sparg intre dintii maniilor timpului cum curg la vale

am trimis animalul, celălalt din mine, la plimbare i-am mângâiat pliurile blănii ,rotunjesc o amenintare ca pe o gluma si am surâs doar ție după plecare fiara s-a dus în locul meu pe stradă,în

înțeleptul macină începuturile, ucenicii își apropie capetele o slugă a luminat calea, o preaplecata magdalena cu privirea straină se mai probează o istorie, se închină semnele în jugul

personne ne viendra nous souhaiter la bienvenue aux portes de la( peur)( solitude, nuit, matin, ville, etc...) închis ceasul inima bate încet te întrebi cum ai ajuns aici de câte ori ai înghițit

naivități subliniază cu sânge ochii mari ai femeii clepsidră plus inserții din realitatea obiectivă plus închipuirea ce aduce voci din depărtare de pe o altă câmpie plus roșeața ispitei plus

straturi epoca unele flori nu toate și mai ales crăpăturile din așteptare învelite cu staniol colecția mea de nimicuri ușor zgribulite doi câini cu blana roasă dar zgarda lărgită asmuțiți pe

iubirea noastră alegorie a unui oraș rece ploaia asta măsura ordinară a tristeții convenționale rămân în picioare privesc cum se îmbulzesc în gând ciorile de pe o câmpie până se întunecă tu

linii doar liniile înțelepte ale orizontului obsesia mea de a pleca mereu departe orizontul nu explică nimic doar promite ca o apăsare vagă de braț peste coapse femeia mea nu mai

lucrurile sunt cuvinte pe care le pun pe mâneca serii plec singur pe muchia manșetelor singur cu toate numele lucrurilor cu toate posibilitățile de a aluneca interpretare de acolo se văd linii

lumina atinge orașul e un soare subțire ca o cămașă transparentă copacii din stănga trotuarului înghit vântul ții pe brațe trupul greu al amiezii fin se desenează ochiul cald ușor pleoapa

el are un delir de grandeur o ură ca o mirodenie exotica un miros altul o limbă scrisă direct cu ochii el râde atunci când nu ascultă cu nările unui animal la pândă freamătul nopții eu am

il n\'es pas la zic la et pas ici draperiile sunt lungi grele galbene exercițiul de improvizație începe cu o cădere liberă ne îmbucăm unii pe alții întoarcem capetele după cel qui n\'es pas

nu voi incepe niciodata doar cultiv nehotarata umbre in colturile cicatricilor aseara am coborat de pe masa din lemn greu a privirii tale ma gadila inca in ureche murmurul acelui copac cu

se desfac cusăturile circumstanței nimeni nu mai ascultă cuvintele încremenesc în aer deșiruri ce nu mai țin din guri întredeschise ies lumini și umbre/viscerele zilei călătoria s-a oprit

orice formă de speranță are orașul filigranat în miez acolo se plimbă pisicile vagaboande timpul disecat particule de așteptare copii ca și noi dumnezei regi soarele e minuscul cu toții ne

cohorta de nori care-mi ține plictisul soare ascuns zâmbetul personajului social desen de păpușă biroul unde se pregătesc noile ideologii jocurile pe care le jucăm inventar cotidian lângă mine pus

la marginea aripilor lui șobolanii orașului rod răbdători noaptea mirosul lucios blana dinții întinse toate despărțitoare de lumi multa saliva a dimineții rochie de mireasă blocurilor de

nu mai știu dormi vechile rochii stau întinse pe pat ca furii oarbe poate îmi voi face cuib pe dunga luminoasă a unui trip bucolic de sub ușă pot mereu veni zgomote de pași într-o iarbă când