Madalina STATE

printre dinții ei curge orașul cea cu timp cea minuțiosa în căutare oare dacă învârt firele de lumină pe care ziua se surpă această bestie duioasă voi găsi rădăcina din care se pot extrage

lacom de sine locuit de tăcere cerul percepției produce momentul acesta convențiile realității se sălbăticesc dimineața ascute păsări fabulos reneg reflexia nu pot schimba vântul îl

Iubirea era la fel de periculoasă ca și ciulinii Ciulinii erau ultima mea achiziție estetică Am făcut din ei teorie Și am auzit niște români în aeroport la Bruxelles Vorbeau dacă să fumeze sau

avoir la frousse așa zic ei despre frică eu zic frou-frou de dantele voci dulci lipite de coapse alergă fără frică doamnă inima mea mă rog la tine , tu doar ai trecut frontierele toate albe,

de doua ori am tinut chipul in fata oglinzii cand aerul se risipea ca un praf pe ganduri si cand radacina se albastrea in cerul ei de sub pamant vedeam tacute siluete printre gene asezate in

poezia își face catrafusele fomeie capricioasă părăsirea muzului îmi vine să zic a mânzului i-a tăiat pletele aseară liberă, voi să fiu Una multiplicității poeților nu mai oglindesc sila și nici

au trecut femeile pe aici cu halatele strânse peste pântec s-au mărturisit in clăbucii unei spume de ras prea albe o întârziată, ca un lăstun,își pleacă penele într-o parte viața pare o masa

vagabonzi se surpă între solzii nopții cu spovedaniile ironice ca cele ale îngerilor răsturnați lumini seci ce ling gâturile lor gleznele cu drumuri încolăcite podoabe ale posibilului des mots ,

Ne-am studiat unul pe celălalt sub ciulinii jocului de-a iubirea Ne-am creat obsesii care ne aduceau aminte de jocurile din copilărie Acum îmi zici să ies din asta Să nu aud cuvintele

unsprezece șerpi mușcă cu fierbințeala numită iubire unsprezece guri de argint topit pe care apa nu poate să-l stingă descântec negru leagănă inima o împletește stranie arătare rămasă în cuibul

lupul traia ciudat intre marginile lui padurea parea mai degraba o surpatura ca si cea a sagetii in carne din visul noptilor de iarna lupul manca cu dintii cerului din prada care nu se mai

amiaza gândului strigă de atâta soare, cuvintele spuse par pasari îmi vii neobosită cu vaga ta lentoare din crânguri de retina tu salbă atâtor gâturi goale firesc nefericita surâsul tau e

olga mănâncă din războinicul ei preferat nu curge nici un sânge pe masă noapte se ține ca o femeie desfrânată neagră cu fustele mirositoare ridicate pe șolduri olga desenează cu dinții

bine aru, fie! îmi voi inventa răspunsurile tale asta e marea ta fantasmă singura ta închipuire eu să fiu paznic gândurilor nezise mai mult libelula verde străvezie când spusa e vânt golaș fie!

nu-mi pasă ce trebuie să fac dacă la sfârșit am cuvintele dar nu acelea ale prădătorilor nici ale fugarilor le vreau rotitoare ca gleznele spirale din pantofii cu toc ai încercănatelor până la

azi mi a fost frică dorința profundă de a peregrina încuiată limbajul acelor pași nevăzuți doar inima mea le știe stepa răsărită pe arcada unei țeste gânditoare rasa de călugăr din

inceputul de zi cu armurile lui din ore fluturate ca pe foile unei istorii deturnate de la timpul ei nu mai stim nimic cand alba imagine se lipeste de retina spiritului pagina noastra de

aseară vânam cu mâinile goale lucruri prea vechi obiceiuri tot ce era al nostru tu țineai o mână pe gâtul ieșit din bluza gri urmăream distrată încremenirea degetelor pe linia unei vene

bluza ta gri două broșe spațiul și timpul pantofi de lac /ivan citește despre păsări te face să țipi /din tavan curg șerbeturi tu întinzi degete acum pictate undeva un podium se acoperă cu

neliniștea marginile ei zimțate patul se îngustează străin până la mine mai sunt două leghe luciul nefiresc ca o pânză îndelung uzată noaptea asta rezonanța fugară de câte ori ating cu

intamplarea zaca ea in mainile mele sau eu ii sunt intamplatoare povara ceream linistii o fosgaiala de ganduri ce lastaresc din aripa cenusii ce zboara in vantul de seara ca vlaga papusii

nu trebuia încercată pronunțarea lupi cenușii le ieșeau din gură stepa se strecura tânguioasă în locul pupilelor cușca de carton a lumii umplută cu salivă de lup cuvintele curgeau balele lor de

sunt înaltă am treizeci și trei de ani gleznele mele sunt subțiate ca linia orizontului uneori sting chibrituri în apă de fântână contra deochiului dimineața port în jurul gâtului coliere fumurii

era frig casa prea mare dormeau la etaj singur diminețile cobora cu ochii încă măsurați în rotația visului de mâna ei (în)vârtitoare nici azi nu era ziua pentru atingere nervurile privirii