Madalina Ionescu

Freamăt dulce de pădure, Nouri negri cad in tihnă, Peste roua din gradină, Se cobor la vale-ncet. Sub seninul cer de august Vezi podgorii înverzite Vezi înguste ape tulburi Și pe creste

Iar ți-a bătut in pleoape ploaia, Iar ți-a lucit in ochi furtuna, Þi-a incolțit in piept văpaia, Ca o săgeată brusc răsună. Iar ți-a rănit visul scânteia, Iar ți-a aprins ploaia surâsul, Þi-a

Nu mai pot să privesc razele lunii scăldate in mare, Si nici asfințitul ce lacrimă in nisipul din zare, Mi-aș dori ca pământul să fie pe apă, Să pot să-nțeleg de unde se-adapă. Cu soarele-n păr

Proptește-ți umărul de-o stâncă, Când vezi că apa e adâncă, Și n-ai putere să pătrunzi, Prin vijelia ce ascunzi. Asază-ți fruntea lâng-un crin, Să vezi ce aspru e un spin, Să vezi ce delicat

Adie vântul printre ramuri și ca o lance se zdrobește De mugurii de soc albaștri care de dor s-au gârbovit, Doar lujerii subțiri de aur îi dau putere și el crește, Ca un balaur prins de vise ce

Păsesc intâia oară vara, Pe al nisipului fir dulce, Și inc-o dată vine seara, Și la ocean din nou m-aș duce. Și vântul spulberă căldura, Răcoarea dulce el o vrea, Se vede peste mare

Pe acest drum apus de vise, Las gândurile să mă-ndemne, Las blând acum cuvinte scrise, Las pe o foaie stranii semne... Să știe lumea ce e omul, Căci numai el stie a scrie, Să stie lumea ce e

Și trupul e suflet,și vântul e ploaie, Fâșia de aur imi cântă in zori, Mă las înecat de iubire, O las să mă-nmoaie, O las să mă poarte pe umbra de nori... Dansând cu iubirea descopăr

Bat clopotele in surdină, Și în cruciș se tânguiesc, Și mă aștept din cer să vină, Alaiul Domnului ceresc. Bat clopotele lin și dulce, Se leagănă ca pruncul mic, Când seara vine și se

Neaua verde din livadă Se intinde-neincetat, Norii se opresc să vadă Dacă promoroacă a stat. Ninge vara cu flori albe, Și așterne-n drum troieni, Fulgușorii parcă-s salbe, Ce se intind peste

Să cauți in al meu suflet ura, Ce se desprinde din dorință, Iar clipa existenței noastre, Să dainuiască in credință. Să cauți pacea de prin vise, Care-i ca boabele de rouă, Acum se văd,apoi

O noapte albă simt pe gene, Și imi e cald culcușu-n nori, Iar mă aruncă-n bolți cu stele, Pe care-adorm de-atâtea ori... Cu pleoapa sa de râuri repezi, Ea gingășia povestește, Privirea

Voi veni să-ți tulbur visul, Să nu adormi fără să stiu, Să fiu acolo,s-opresc stinsul, Și falnicul ceasornic viu... Voi veni să-ți prind in păr, Delicat și plin de viaă, Flori de crin și

Un ceas pendulele măsoară, Și luciul nopții bate-n poartă, Iar noaptea vine rece iară, Și ea,pendula,cade moartă... E dureros să-ți vezi speranța, Cum trece in cenușa neagră, Să vezi cum

Dansând cu ploaia am prins luna, Și am zburat spre stele albe, Și stiu ca viața e doar una, Dar pot s-adun zile in salbe. Dansând cu noaptea am atins zarea, Și ca intr-un foc m-am

O iederă eclipsată de iasomie turbează la vederea răsăritului innecăcios și frunzos care tace in apropierea fântânii clocotite și care tremură din cauza cleștelui iubirii și săgeții lui

Cântă-mi s-adorm și șezi aici cu mine, Pe aripi dulci de somn ne poartă luna lină, Tu strânge-mă in brațe să vezi cât e de bine, Când steaua cea firavă e de iubire plină. Tu cântă mai departe

Cu al meu suflet prins intr-un pian tăcut, Mă mai deștept ades in unda dimineții, Și iar iubesc un cântec prea umil dar plăcut Și tot adesea plâng când trece umbra vieții. Cu ochii larg

La brațul lunii s-au agățat caișii Și s-au lipit firav de mândra lunii poală, Când noaptea plânge albă se leagănă cireșii, Cu mantie se-mbracă și repede se scoală... De parul lunii blânde