Madalina Ionescu

S-a dus amarul vieții și salba de furtuni, S-a dus iubirea dulce și patimile-n zbor, Și poate și credință,dar poți să mai aduni În tine vag speranța pierdută din amor. S-a dus susurul apei în

Privirea ta-cântec zurliu, Eu am ucis cu nepăsare, S-ajung la tine nu mai știu, Aș vrea să vin dar prea mult doare... Surâsul tau-parfum de rouă, Eu l-am deschis cu un suspin, Te vad plângând

Spre nori lasa crinul să zboare, La stele s-ajungă de vrea, Să-l poarte și vântul pe aripi de boare, Și luna s-adoarmă in puful de nea. Spre nori să se-nalte cu fumul, La raiul deschis să

Doar gandul ce m-apasă, M-aruncă-n nori de zgură, Și inima imi lasă, Doar nopți ce ura fură. Doar gandul mă-nfioară, Cand vântul se foiește, Iar frunzele-mpresoară, Tristețea ce

Invață să pornești pe drumul tău, Și află ce e viața, Iubește adevărul tot mereu Și soarbe-a sa dulceață. Privește-n calea ta acum, Și spune-o rugăciune Te lasă lung purtat de vânt, Uitat

O lună doar,nainte de-aș fi ros condurii Cu care a petrecut,scăldată-plîns,ca o Niobe, Trupul sărmanului meu tată... Ea,chiar ea,o Doamne...O lighioană fără minte Ar fi jelit mai mult! -Pentru

A muri...a dormi...nimic mai mult; Și cu un somn să știi că ai pus capăt Chinurilor inimii și iadului De patimi moștenite-incheiere, Pe care ar trebui s-o binecuvântăm... -Cine-ar răbda

Mă cheamă blând spre altădată In sat la noi pădurea-ntunecată... Gigantici tei cu crengile plecate Și lăcrimioare blânde adesea parfumate; Rotunde sălcii către apa lină S-apleacă șir pe dig și

Ai vrut să fii mai sus ca mine, Ai vrut să te înalți spre cer, Ai tot zbătut aripi de soare La care eu incă mai sper. Te-ai înălțat spre cer trufaș, Nu m-ai lăsat să zbor cu tine, De ești tu

Delicat ți-e chipul pal, Iară trupul ți-e de vânt, Nu te pleca peste mal, C-ai să cazi in vreun izvor! Crin suav cu mici mărgele, Esti frumos fără cuvinte, Nu ai seamăn pan\' la stele, Eu la

Mușcata dintr-o vază sculptată iar de vânt, Iubește mult lumina ce rupe iar tristețea, Iubește mult și ploaia ce are surâzând O boabă de rubin ce-nseamnă frumusețea... Cu trupul ei de râu și

Merit eu să am iubirea, Merit eu să stiu ce-i bine? Știu că-n inima privirea Mă aduce iar la tine... Merit eu să plang cu stele, Merit eu să am si luna? Sunt un nor ce zbor spre ele, Fiindcă

Mai pot spera la minuni când luna strânge la pieptul său nestematele delicate ale mării... sper,și doar speranța mă mai lovește când mă simt izbit de lumea ce adoră să mă

Roșu e focul din privire, Ce mă aduce mai aproape, Tot roșu este și bujorul, Ce strălucește încă-n noapte. Oranj sunt razele de soare, Ce se apleacă peste mări, Și dau lumină-ncântătoare, În

Crezi tu că ai noroc pe lume, Crezi tu că poîi avea iubirea? Dacă nici tu nu mai poti spune, De ce în ochi mai porți sclipirea? Crezi tu că viata e un caier, Din care clipa o deșiri? Dacă

Stăteam pe inserat, in locusorul in care trăiesc eu cu mine insumi, și nimeni nu ma opreste... sunt doar eu cu mine și cu persoana mea, gandurile mi se ingrămădesc ca un ecou, și simt o

Mult mai aproape de tine sunt eu, Mult mai aproape de lacrimi sunt vise, Și-n suflet amare cuvinte mereu, Vor să-nchidă ce porți am deschise. Mult mai aproape ție chipul de rouă, Și mult mai