Stau adesea sugrumat de gânduri,
mă gândesc la chin, război, trecut.
Mă simt nostalgic, efemer și singur,
înmormântat de propriu-mi gând.
Supus unei încercari timide,
întrebat de prieteni de
Înfățișarea-ți frumoasă și senină,
ochii-ți sunt strălucitori,
părul și sprâncenele-ți negre, albul
și rumeneala feței tale;
totul stârnește a voie bună,
a simpatie, delicatețe și
Mi-e frică de timpul trecut al lucrurilor,
de aceste tonuri subterane care mă înspăimântă.
Răzbat în aceste ceasuri de tristețe și simt
că aceste taine îmi sunt parcă dintr-o altă lume.
Sunt
Oamenii sunt o adunătură de ființe
meschine, mizerabile, mărunte la suflet,
corupte, limitate, extrem de egoiste,
dezgustătoare și certărețe...
Dumnezeu ar trebui să fie cuprins de
greață. Dar
Bucură-te omule de clipele tale,
bucură-te de ziua ce a venit,
bucură-te de soarele ce vioi răsare
și zilele senine ce-or veni!
Bucură-te tinere de tinerețea ta,
bucură-te sincer în
În tăcerea moale așternută
ca praful peste lucrurile
din camera în care m-am retras,
orice sunet mă face să tresar.
Mă simt odată cu cărțile, cu versurile
poeziilor lui Nichita,
Acest Sine nu este așa,
nu este așa.
El este necuprins, căci
nu este cuprins;
indestructibil, căci
nu este distrus;
fără legătură,
căci nu se leagă;
nelegat, el nu
Și gândul de m-ar ucide peste noapte
în umbra nopților în care eu am plâns,
nu sunt orfan, am lacrimi însângerate
și n-am curajul a privi-n trecut.
Și norii sinceri ce-n văzduh pictează
nimbul
Spectacolul nașterii
și al morții, este jucat
zilnic de zeci de mii de specii,
de plante și animale, oameni...
Nu există nici măcar umbra unui simptom
de care să mă pot agăța...
Nici umbra
Eram atât de prăbușit,
atât de necunoscut...
Nu-mi puteam simți privirea,
gândul și vidul sufletului.
Nu-mi puteam acoperi gândirea,
trăitul și bătăile din aripi
a unei libelule
Și tot umblând, umblând, umblând
în mersul vieții noastre,
curând, curând noi vom fi duși
din sensul vieții noastre!
Plângând, plângând vom părăsi
acest coșmar de lume,
zâmbind, zâmbind noi
Am obosit să tot umblu ca frunza-n vânt,
să cadă asupra mea doar spini de trandafir
și eu să plâng în amurg, să râd și să plâng...
Toate vor trece din amurgul meu în dimineața
tinereții mele,
Undeva departe în amurg
două umbre timid dansau,
cântau cu glasul lor tăcut
balda morții din trecut…
Totul este tăcut, mut, mim
în dansul lor discret
și doar un gând timid nebun;
pe cer
Mă lăsam furat de legănarea melodiilor
și-mi lăsam ființa vibrând în leagănul
arcușurilor de vioară care mi se plimbau
prin nervi. Nu mă satur privind costumele,
decorurile, personajele, copacii
Valurile mâniei mele se izbeau
mereu de stâncile vicleniei tale.
Și certându-ne în mijlocul unei furtuni,
suntem în viclenie difunctă.
Nimic, nici singurătatea nu mă va putea
răpune sub
Am adormit pe un tăiș de cuțit,
pal sau fără de culoare
și trezindu-mă amorțit,
tăiat, trist și uitat într-o uitare.
M-am tot uitat osos albastru,
m-am tot privit înlăcrimat,
oglinda care-mi
Sunt cronofag:
devorez timpul. Nu-l
pot aștepta să mă aștepte.
Îl devorez, în loc să mă devorez.
Sunt blând ascultând
fiecare clipă a morții,
și am prilejul de a mă elibera
de eventuala
Ești departe și amintirea ta
e tristă-n sufletul meu,
ești departe și plâng, plâng
ca un copil în bezna odăii.
Care-i limita gândirii tale?
M-ai uitat atât de departe de tine,
atât de trist
M