Poezie

Străinul toreador

2 min lectură·18 iunie 2010

Mediu

Ești departe și amintirea ta

e tristă-n sufletul meu,

ești departe și plâng, plâng

ca un copil în bezna odăii.

Care-i limita gândirii tale?

M-ai uitat atât de departe de tine,

atât de trist m-ai lăsat și singur

și tu, tu zâmbind te trezești \"toreadorule\"

Prefer să văd dansul lebedelor în lacrimile

vărsate de ochii mei amari, căprui ca

lutul pământului și să fiu flegmatic

în tristul meu amurg!...

Acolo unde ești, acolo te visez

și orice gând melancolic mă duce la tine...

N-am să pot să te scot din mintea mea,

n-am să te alung ca pe un vagabond,

Dar am să încerc să uit cu timpul

căci mă frământ și mă simt rănit!

Sunt doar un maniac al singurătății

și tu n-ai să înțelegi aceste.

Deșertul nu e făcut pentru nomazi,

nomazii au fost făcuți pentru deșert.

Dar eu, eu nu am fost făcut pentru singurătate

ci singurătatea a fost făcută pentru mine.

Dar tu?, tu ai fost făcut pentru călătorii,

pentru despărțire, pentru regrete...

Câte amintiri îți mai năpădesc memoria?

Câte lacrimi ai mai vărsat \"străinule\"?

Dacă te-ai încarna în Don Juan te-aș zări

pretutindeni, dar nu ești decât un biet

Ulisse, nici arcul și tolba săgeții

nu-ți mai aparțin, ai rămas un pustnic...

001.431

M.P.. “Străinul toreador.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/m-p-0034371/poezie/13944793/strainul-toreador

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.