Poezie
Gândul scenei din izolator
1 min lectură·
Mediu
În tăcerea moale așternută
ca praful peste lucrurile
din camera în care m-am retras,
orice sunet mă face să tresar.
Mă simt odată cu cărțile, cu versurile
poeziilor lui Nichita, Eminovici...
Trăiesc printre lucruri și cărți,
igrasie și amintiri...
Cât de solidificat îmi simt trupul,
lacrimile traversându-mi pomeții
și lăsându-mi urme cristaline,
urme solitare fără pereche.
Adulmec fără rost mirosul pustiu
al deșertului, mirosul de nisip
nomad. Mirosul strângerii
de mâna pustie care mă îmbrățișa.
Renasc privindu-mi rândurile
rănilor care mi-au stors puterea,
creațiile lirice ostentative
în melancolia lor, a cuvintelor.
Rabd ca o fecioară în singurătate,
ca un solitar într-un deșert,
ca un gând fără de minte,
ca o zi făr` de amurg...
Oftând înzecit înlăcrimat durerii
asuprit în rânduri și-n triste văi,
pierdut sunt omul rugat durerii
în liniștea pierzării, tristelor văpăi.
Doar un sâmbure cristal de rouă
în vremea udă de lacrimi dulci,
când tot e farmec și dat uitării
doar o lacrimă de dor și plâns.
Efemere lacrimi și nopți uitate
de gândul trist al tristelor uitări,
lumina tristă ce-i obscură
în drumul meu cu pași stingheri...
011.432
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- M.P.
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 181
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
M.P.. “Gândul scenei din izolator.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/m-p-0034371/poezie/13928355/gandul-scenei-din-izolatorComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Iar insight-ul s-a produs cuminte....așteptat în ultimul vers.
La fel și vindecarea.
Mult succes!