Norii se adună în tăcere,
vântul bate stingherit.
Părul tău, baladă de minune
ochii tăi, tablou pierdut.
Pașim străini în pragul vieții
amurgul ogodit cu ochii plânși,
suntem noi, o mare de
O lumină tristă, pudrată, tandră,
în depărtare o ceață ușoară, plumburie,
aburită, din care peisajul se desprindea
de ireal, ca într-o pânză de pictură,
ca într-un tablou reliefat...
Câte
Noi oamenii, oameni, neoameni,
triști, netriști, oameni triști.
Ne pierdem timpul, timpul ni-l pierdem
în noi se nasc amintiri, amintiri
de neoameni, de pierderi de timp,
de netimp... Noi
Te simți străină?
Te conturezi în juru-mi
ca o iederă de stâncă,
ca un gând de mintea omului.
Sunt un călător în căutare.
Ating culmea gloriei prin pasiune,
sărut și așteptare.
Îți ofer
Iubirea-mi este un capăt fără margini.
Crede-mă, nu există divorț în dragoste,
nu există stări sfâșiate în sensibilitate,
în delicatețea privirii tale...
Ce curios! Sunt atât de dispus în
De ce nu admirăm îngerii? se întreaba Pico della Mirandola
Imaginația mea e bogată
din bogația exhaustivă
a imaginii tale.
Admir personajul empiric,
personajul creației demiurgului.
Cu teama că te voi răni vreodată
am să plec în neant și n-am să vin,
fost-am gândul, inima-ți și veacul
și timpul greu ce iute el s-a dus.
Și graiul nopții ce-n amurg se lasă,
în voia
Ploua mărunt, a toamnă, cerul părea a fi
un clopot de plumb și totul avea forma
să te indispună iremediabil.
Eu, pășind prin ploaie și zâmbind
într-un pesimism modern, poate prea
Ai plecat! Nu am ajuns să te cunosc,
să-ți vorbesc, să-ți spun de ce
te-am ales pe tine stăpânul poeziei...
Ești un creator de versuri divin,
stăpân pe versurile tale sensibile.
Te cunosc
Timpul își pierdea din farmec
și lacrimile-i curgeau indubitabil
în propria lor esență. Seara,
atunci când pustiul e pustiu
și vântul e vânt și singurătatea
e doar o pată, o urmă lăsată
în
Cum crezi că te iubesc?
Atât de profund îmi aștern
sentimentele înaintea
ființei tale.
Atât de cald îmi este gândul
înaintea furiei tale.
Gândul meu statornic
în respingerea ta jovială
și
Stăteam și-mi priveam timpul.
Timpul ce a trecut sfărâmat de secunde
și stau îngândurat în adiere,
și stau îngândurat de timp...
Căci toate-mi sunt plăceri de noapte,
toate-mi sunt secunde
Azi-noapte, în vis, am auzit
din nou strigătul mut al
nopții antice, al singurătății
și al pesimismului meu solitar.
Dar visul meu îmi spune multe.
Atunci când cineva cade, cei
mai apropiați
Mi-e sete de uitare
și mi-e atât de greu
în singurătate
încât
visez uitarea ta.
O sinistră
frenezie mă face să colectez
clipele profunde
ce le înghesui
în uitarea ta.
Din uitare ți-am
Această ramură a tristeții
a cărui urmă peste noi
de ieri, de azi mă tot sugrumă
mă face lent, mă face mort.
Această ramură a tristeții
ce-i duh din mine jovial,
umbrit pământ de astă
Gândurile mele sunt, parcă,
dincolo de mine. Seamănă cu
niște frunze uscate, răsucite
de vânt și udate de ploaie.
Caut în mine ca într-un cufăr vechi,
caut și nu știu ce caut...
Căutarea
Mi-aș pune un batic solid în jurul grumazului meu
și m-aș lăsa pendulând în adierea unui vânt pal,
sub o ramură de pom, o ramură de nuc...
unde trupu-mi legănând în voia sorții lui;
Când
Înlăcrimat sunt acum Maestre
căci tu doar gânduri mi-ai dăruit,
privesc și mor și plâng Maestre,
... n-ai fost un simplu om de rând!
Un timp trecut, un timp cu lacrimi
am vărsat, am plâns și
M