Poezie

Apăsat în singurătate

1 min lectură·25 august 2011

Mediu

Cu teama că te voi răni vreodată

am să plec în neant și n-am să vin,

fost-am gândul, inima-ți și veacul

și timpul greu ce iute el s-a dus.

Și graiul nopții ce-n amurg se lasă,

în voia grijilor, abis și plâns.

Norii negri în suflet greu m-apasă

și plânsetul durerii în suflet mi-l auzi.

Și-n aste mâini cu dorul rece,

însângerate pentru-n veac,

cu pași nostalgici, înlăcrimați și singuri

voi veni din umbră, în calea ta.

Agonie, teamă, dragoste și ură

toate-ți sunt păreri de rău,

stau și mă plâng, mă plâng în asfințire

că nu te am sub brațul meu.

Nopți, lacrimi, solitudine și pace

în sufletu-ți nostalgic, efemer...

Zăcută-n lanțuri, urlete și ceață

de dorul meu ți-e gândul trecător.

Și plâng acum în zorii zilei,

zâmbesc nostalgic, duios și trist.

Stări suave ce-au fost trecute,

clipe-n viață, păreri de rău.

002.452

M.P.. “Apăsat în singurătate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/m-p-0034371/poezie/13987650/apasat-in-singuratate

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.