Poezie
Nichita Hristea Stănescu
1 min lectură·
Mediu
Ai plecat! Nu am ajuns să te cunosc,
să-ți vorbesc, să-ți spun de ce
te-am ales pe tine stăpânul poeziei...
Ești un creator de versuri divin,
stăpân pe versurile tale sensibile.
Te cunosc din versuri și doar atât.
N-aș putea să-mi aleg un alt învățator,
un maestru, un dirijor de versuri.
Au trecut anii și tu ai rămas la fel,
căci versurile tale veșnic vor domni...
Mi-aș fi dorit să pot să aduc un zâmbet
pe chipul tău melancolic, plin de
tulburarea ta, plin de o întâmplare.
Nu mi-ar sta mie în caracter să te critic,
să-ți spun cât ești de bun sau de rău...
În fiecare poezie îți spun un \"adio\",
un cuvânt de rămas bun, căci tu devreme
ai plecat în neființă, devreme ai plecat la drum.
023.322
0
Sensibilă și frumoasă poezia dedicată, unui alt nepereche poet după Eminescu,
Nichita. Citirea ei m-a întristat pe motiv că el nu este, deși timpul ar fi
trebuit să mai aibă răbdare cu el.
Succes și numai bine.