Luminita Suse

Vă mulțumesc pentru citire și comentarii.

Frumos condus firul spre final. Placut poem. Intrebarea mea este: cine sunt oamenii de paza din metrou? Sunt adevarati, exista? Nu stiu ce sa cred.

Mi-a trebuit o vreme sa imi pice fisa la ce comparatie te duce cu mintea. Multumesc de semnalare.

Nu am decât trei cuvinte: Doamne, ce frumos!

Am citit mai multe haiku-uri ale tale și pot spune că ești foarte aproape de spiritul acestei poezii cu formă fixă.
Sper că nu vin prea târziu cu acest comentariu, și multe scuze că nu am răspuns până acum.

Mulțumesc pentru comentarii. Mă gândisem inițial la petrol/păcură/gudron... Dar smoala mi-a sunat mai bine, fiind vâscoasă la temperaturi ridicate și solidă/ casantă altfel. Eu cred că o pasăre moare sigur dacă trece prin smoală fierbinte sau după aceea când se solidifică smoala prin răcire. Nu aș mai schimba nimic...

Chiar îmi propusesem să las un semn după ce am citit prima dată poezia ta ca să știi că mi-a plăcut. Pe urmă ți-am citit și alte poezii. Am plecat de acasă și m-am întors ca să continui lectura. Am simțit aceeași admirație la fiecare pentru felul cum faci să conveargă imaginile spre esențe, simbolistica dozată cu atenție, etc.

Vă mulțumesc pentru citire și comentarii.

Si mie imi parea mai interesant vechiul titlu, o sa revin la el. De acord, strofa a doua pare rupta din context... o sa ma gandesc la o reformulare.

Poți rezolva ușor cacofonia folosind \"teamă\" în loc de \"frică\". Eu nu înțeleg această cramponare de sunete alăturate, dar multora le e important și cum se scrie nu numai ce se scrie. Și ultimul vers nu îmi pare lung, ci salutar. Îmi place epitetul apocaliptică pentru fiară, se potrivește în context.

Plăcut text, stilul îmi pare familiar. Despre Pluto s-a votat că nu e planetă, ci doar un corp ceresc din Kuiper belt, așa că se potrivește cu ideea de a nu fi de aici.

Am pus S în loc de Ș în titlu ca să evit codificare XML a caracterului Ș în lista textelor de pe pagina de autor. Decizie grea, te asigur.

A fost o decizie grea trimiterea acestui text la atelier, textele tale sunt la limită. Și când sunt sute de texte de verificat, deciziile se iau rapid și de multe ori nedrept. O să încerc să enumăr câteva criterii. În primul rând rima, din păcate nu mai e la modă. Apoi vocabularul folosit, multe cuvinte sunt clișestice. Sigur, fiind emindesciană, aceste două criterii ar fi trebuit să fie mai blânde. Acum voi enumera ce îmi place la text. Ideile. Fiorul. Zăvorul din primele versuri trimite rapid în impresia de clișeu. Neputința de retragere în sine putea fi exprimată altfel?
În zadar încerc să mă-ncui în mine,
Zăvorul mi-e șubred, abia se mai ține.
Îmi place cum coordonezi imaginile cu ideile.
Hoți de sentimente dau buzna din stradă
Și-n fereastra-ochi se-mbulzesc grămadă.
Toți ar vrea din suflet să îmi rupă-un pic,
La nimicul mare mai vor un nimic?! Superb.
Apoi, aduci în cadru furnicile din pleavă, și tragi cadrul într-o zonă premodernă. Sigur, iar trebuie să îmi amintesc că este eminesciană și să iert impresia de vetust. Dar uneori ne e drag să ne întoarcem în vreme, o candelă, o ciutură aruncată în fântână, o mămăligă, îți dai seama că noi suntem poate printre ultimii care am fost martori la acest trecut?
Mare sărăcie de inimi este o situație adevărată, tulburătoare, doar exprimarea acestui fapt nu e ancorată în prezent.
Adaugi un nou truism
Dar și eu, asemeni, fur de la cei dragi
Sentimente tandre, aroma de fragi,
dar de dragul închiderii în rimă trebuie să introduci fragii și aroma, clișee clișee, of clișeele...
În cămara vieții strâng iubiri nebune Cămară, cine mai ai are nevoie de ea când se poate lua orice de la orice colț de stradă? Cine mai pune deoparte ceva în cămară, bunicii, poate părinții? Să fi spus
Și-mi grăbesc stergerea din această lume
În buticul inimii strâng iubiri nebune ar fi fost altceva.
O să mă ierți pentru această trimitere la atelier?

tulburătoare această poezie intimă condiției feminine, matură expresia lirică, frumos dozat discursul, versurile sunt estetic așternute pe portativ, și nu în ultimul rând melodicitate și frustul rostirii... și iată, despre cuvinte epuizate liric precum primăvara se mai pot scrie versuri remarcabile
ca și cum din clipă în clipă ar fi putut izbucni vreo primăvara
să îi surprindă nudul răsfățându-se în paturi calcaroase
evident, ai păstrat caimacul metaforic pentru finalul poemului:
alături
cu poame de lumină pe buze
fiica pietrei

Dan Herciu s-a remarcat încă de la primele postări pe agonia. Acest succes nu este neașteptat ci meritat, bravo!

Frumoasă poezie, ITI. Întotdeauna am admirat puterea de sugestie a poemelor tale, realizată cu un număr mic de cuvinte, simbolistica și esențialitatea. Și nu în ultimul rând, fiorul autentic.

Imi cer scuze ca am schimbat poezia. Idei noi mi-au venit dupa ce am postat prima versiune. Acum, cred ca e gata, incerc nu mai schimb nimic... Multumesc pentru comentariu.

Îmi place ciclul acesta de poeme, găsesc titlul inspirat. Nu mă împac cu \"cineva
/ de undeva\", dar e o chestie pur personală. Dacă sensul de deplasare a rotocoalelor este ascendent, de acolo de sus îl aud pe Waldo tușind suprarealist, poate de mînă cu Dumnezeu, de acela nu îi găsim... Există și reversul: Dumnezeul se roagă cuiva și nu e ascultat... O poezie bună, de o tristețe molipsitoare.

Nici o problema, nu ma supar. Multumesc pentru parere.