Poezie
inițierea licornei
1 min lectură·
Mediu
La miazăzi, călăii clipei se pregătesc
să incendieze zilele neinițiate încă.
Ambră topită inundă caverne vegetale,
umbrele se iubesc străine pe-asfalt,
în piețe bufonii calcă pe tăciuni,
din vitrine stradale, manechine laice
varsă balsamuri și blesteme inflamabile
peste biblioteci volante de rugăciuni.
Visez un zbor ce n-apaține-acestei lumi.
La miazănoapte, demiurgii clipei
răstoarnă comete din conuri de umbră,
zdrențe de lumină peste umerii lumii
închipuiesc pașii mei neînfăptuiți încă
netezind înainte drumuri de zi,
umbra-mi hrănește guri de pământ
cu relicvele dorințelor neîmplinite
și zboruri reiterate derizoriu în minte.
Mi-e tare dor de cumințenia iubirii dintâi.
Oarbă, bunica-mi descântă șușotit
echimoza sângerândă din frunte
și ca un dinte aproape târziu de cristal
cornul nebotezat al licornei erupe rebel
dezlegându-mi aripi din stâncă.
Tatuată pe crupa stângă și tâmplă
port crinul eclipselor parțiale de stele,
astfel, mă pregătesc de prigoană
cu ultimii ani stigmatizați de neantul din ele.
28 noiembrie 2002
Din volumul \"Geometrii singulare\",
sept. 2003, editura Pro Transilvania, Bucuresti
0145.427
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Luminita Suse
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 160
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Luminita Suse. “inițierea licornei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-suse/poezie/31187/initierea-licorneiComentarii (14)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
cornul licornei a erupt rebel...o metafora originala
0
multumim Oriana ca ne imbogatesti..
eu....\"ma pregatesc de prigoana\"
eu....\"ma pregatesc de prigoana\"
0
\"eclipsa partiala de stele\"...si eu am un partial,maine...:(((
28 noiembrie ****
28 noiembrie ****
0
SM
Cornul tau de cristal descantat
Pipaie-l pe frunte si tipa
Valuri cad in padure usor
Unde printul asteapta o clipa
De vei dormi cu capul plecat
Asezat cuminte in poala
Va veni vanatorul cu arcul intins
Cu un ochi de blestem cu o boala
De vei sta lamurit in apus
Ca o blanda faptura a mintii
Vei trai, insa numai putin
Intre semne si arcul dorintii
Numai cerul va sti ce ai sa alegi
Insa cornul din frunte straluce
Semnul muzicii, semn de printi, semn de regi
Care iata te poarta te duce

Imi plac aripile! Dar poezia ta e altfel, nu e prea bine spus \"inchisa\" insa aceasta perfectiune care imi intra in suflet, uneori ranind , e perfecta, nu poate fi atinsa, completata acolo inauntru, ea poate fi doar traita in plinatatea ei! Ca ori ca poet adevarat, tu, cuceresti sufletele... lasand in urma sclavi...
M-am cam complicat in explicatii?
mai simplu... citind poeziile tale si intelegand ... atat cat inteleg... imi spun supus farmecului lor ca eu n-ar trebui sa mai scriu nimic, imi e deajuns sa te citesc...

MV
Draga Oriana, draga mea!!!Am primit azi in cutia postala cel mai frumos dar pe care mi l-a facut vreodata cineva! Sa-ti dea D-zeu numai bucurii,Oriana, nici nu stii ce fericita ma face volumasul tau de versuri!
MULTUMESC, draga mea, draga!!!
MULTUMESC, draga mea, draga!!!
0
MV
volumasele :-)
0
mi-ar place sa comntez ceva pozitiv sau negativ dar cuvintele le inlocuiesc cu scoaterea virtuala a palariei in fata unei poezi si a unei poete de exceptie.
0
Imi place poezie dar...
Am o idee . vreau sa organizez o expozitie de poezie . Doresc sa ma ajutati tu si cei de pe Poezie.Ideea e sa imbinam poezia cu alte forme de exprimare cum ar fi fotografia , design-ul , grafica , pictura , muzica si orice alta forma de exprimare . Concluzia : putem face astfel o comparatie intre diferite arte . Multumesc si astept raspunsul dvs la propunerea mea . Imi pare rau daca am deranjat pe cei de pe poezie cu propunerile mele si cu faptul ca am facut publicitate pe site . Mai exista o problema ! Daca am fost bannat de pe chat pot sa mai ...intru vreodata ?

nici nu te cunosc si te iei de mine.
pai e frumos? sau esti un fel de semizeu (ai 2 volume) si ti s-a promis deificarea (odata cu al 3lea)?
la ce prostie de editorial a scris femeia, normal ca a iesit asa un comentariu!
alt comentariu porcos nu cunosc, dar nu vreau sa fiu provocat.
cat despre cura orala de pe chat dintr-o anume seara, aia nu era comentariu, chiar daca era nitel porcoasa.
incat, la cum te dedai la violente, astept cu maxima satisfactie aparitia volumului 3, ca sa NU il citesc. pentru ca, nu-i asa, asta seara rapidul joaca in regie.

Stimată doamană Oriana Sersea.
Am aici pentru dumneavoastră câteva idei micuțe, și la urma o definiție intrigantă.
Iată: mă voi referi puțin la postmodernism. Și anume, în toată literatura TEORETICÃ postmodernă nu cred să existe și deci să apară scrisă undeva definiția pseudonimului literar. El nu este definit de teoreticienii postmoderni. Deci, dacă pseudonimul literar nu este definit explicit de exeget, atunci pentru neofitul postmodern EL NICI NU EXISTÃ!
De ce spun asta? Iată:
BIGOT (Ã): (persoană) care urmează cu mare strășnicie toate perceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic. (D.E.X.)
Și concluzia: dacă le urmează cu strășnicie pe toate care apar scrise acolo, rezultă că nu le urmează deloc pe cele care nu apar.

EV
Am vrut sa scriu un comentariu, dar m-am razgandit. Ca iar navaliti peste mine cu injuraturi. Asta e, nu toti avem nivel de abces 200 ca sa ne permitem luxu\'.
0
multe imagini, mult prea complexe, minunate, complicate...
0
Oriana, eu nu prea comentez decat daca am ceva important de comentat....de data asta se pare ca am. Desi avem stiluri diferite de exprimare ideea acestei poezii o regasesc in mine, o regasesc in cele inca nescrise doar simtite si preluate un pic pe varful limbii, cat sa nu le uit. Incep sa ma intreb (citindu-te) daca mai are rost sa incerc ceva cu tastatura - in privinta acestei idei.
Una peste alta, ai facut un om fericit.
Fara a te considera un mentor, promit ca voi citi mai des si mai atent poeziile tale. Si aceasta te rog sa o iei ca pe o felicitare venita din inima.
PS: La Multi Ani fericiti!