vulturul de tinichea

mananc si sanger m-a dus cu gandul la mananc si plang, mananc... a lui Labis.mi-a placut tare , poate pentru ca sunt o optimista:
In lemnul mesei bat
cu inima pulsand cat pumnul
si contrastul din prima strofa:
Mananc si sanger
la masa mea
coboara vluturul de tinichea
eu asteptam zambind, un inger.
am inteles eu bine ca
Privesc cu mila-n jos
sub coaja asta de pamant indiferent
cerberii se sfasie pentru un os,
ma doare un calcai absent ,
se refera la detasare?
de ce eu ma inalt rosind?
ps: sper sa nu-mi consideri intrebarile stupide

Poezia asta mi-a adus în minte, instantaneu, câteva versuri ale Veronicăi Porumbacu:
\"Te iubesc\" ...
Au zburat de pe buzele roșii
două păsări albe.
Au bătut din aripi, căutându-te.

Le-a rănit orizontul pustiu.
Le-a însângerat depărtarea
Și s-au întors bătând din aripi
două păsări roșii
pe buzele albe.\"

Imi place tare si mult si ...

Multumesc pentru versurile Veronicai, mi-ai facut o surpiza placuta cu ele!
Versurile \"mananc si plang/sanger\" pot fi interpretate la modul propriu dar in circumstante diferite. Suferinta e provocata de sentimentul milei la Labis, in versul meu, de o boala digestiva in faza ei acuta. Recunosc ca ma gandeam mai mult la sonoritatile sanger-inger din poezia Ninei Cassian:
\"nu inteleg cum poti sa dormi
vegheat de-un inger
cand eu... si sanger\"
Detasare... atat cat poti fi de de detasat cand osul calcaiului iti e ros de caini acerbi... Detasarea se intampla abia in versul final, ca o inaltare (moarte) dupa oferirea obrazului nr. 2 (in locul calcaiului al doilea, calcaiul vulnerabil al iubirii, calcai de suflet) vulturului de tinichea (stii omul de tinichea care voia inima, o avea si nu stia, vrajitorul din Oz?). Si cum se inalta un schelet devorat de vultur daca nu rosind de goliciune si sange? Asta e pe scurt ce am simtit si gandit cand am scris poezia.