Andrei Dumitrescu

Desigur eu nu cred ca era primul. Cred ca primul era Leonardo (si nu testoasa). El a zis (einstein), (si cine suntem noi sa-l contrazicem), ca numai doua lucruri sunt infinite, si dintre astea doar

Nietzsche era un Jules Verne al religiei europene!

Cu prietenii trebuie sa te vezi rar si sa vorbesti despre altii. Altfel nu se pot transforma decat in dusmani.

pula. restul este o stare între două inimi mototolite.

Cu cat mai mult cauti cu atat mai multi nervi iti faci. Gasirea este iluzorie!

S-a dus si vara in care trebuia sa imi scriu romanul... Si toamna si iarna; tot anul!... Aproape ca acelasi mai sunt inca, e doar ca altfel trec ele, lucrurile pe langa. Eu... respir aceeasi

Se-aprinde o lumina de dupa nori, Un fel de jivina cu ochii scaparatori; Si raze de caldura sub forma de brazde se dau atunci de-a dura... Si lumea se incalzeste cand ochiul meu pe al tau

Ne plimbam de dimineata pana seara tarziu pana ne prindeau lunile pline si stelele pe afara, Pe strazile patrunse de urletul rece pustiu al respiratiei aurolacilor sangerand culoarea amara. Iar

Am aripi de hartie creponata, am silabe de vata... Am ganduri lungi cat liniile de tramvai ale lui 34 traversand tot orasul am dansuri salbatice pe raze de luna, de care nu ma mai satur, Am

Mi se facuse frig de tot azi-noapte asa ca m-am infofolit strans in gandul de tine, Si-n imagini de tarte de struguri cu mere coapte tinandu-se impreuna pe acelasi ciorchine. Si tremuram emotii

Ma joc cu calutul tau auriu. Ii imaginez aripi, croindu-i din fire de praf neincepute istorii... Te iubesc, te iubesc, zau in timp ce te ascult, in timp ce iti scriu cu toata fiinta, prin toti

Te iubesc pe de-a intregul. Bucata cu bucata, caramida cu caramida- intreaga cladire de tine. Iubesc pietrisul fin tare din incinta Ateneului de tine catadicsit cu broboane de alta data, Iubesc

Imi voi incepe lucrul la cea mai frumoasa poezie. Va avea umbre desigur si unde magnetice care vor pulsa odata cu pamantul; Va avea albastru, struguri si ruguri, Insa soare nu va avea decat

Din atunci in acum mi se face un asa dor de tine... De vocea, glumele tale moi, mesajele si scrisorile tale. De zambetul tau stralucitor precum o luna plina ce-ti corupea cu totul mintea si

Umblam in cirede. Ochiul spart vede. Daca sunt patrati, anii se masoara in watts. Asta nu e poezie, e limba si buza lui stie. Vrem zapada, vrem zapada, vrem zapada; sa cada- peste muza

Imi pare nespus de rau. Stiu, ai sa ma intrebi de ce iar eu nici macar nu voi fi in stare sa schitez macar un sfert de motiv... Si totusi... imi pare atat de foarte rau pentru nimic si pentru

Batea vantul usor cu verbe, cu substantive, Dar mai ales cu moarte si mor batea vantul usor cu scoici, cu meduze, andive. Batea vantul usor peste fereastra tristetilor mele din camera cu

or sa inteleaga ei vreodata? ca moartea nu e moarte? ca nimic nu e nimic si ca promisiunea uitata nu face nici cat un spic desenat amanuntit... intr-o carte?

Afara e crima. Noi stam linistiti inauntru agatandu-ne limba in limba tu frumoasa- eu mandru. Iti citesc o poveste cu oameni tu-mi reciti o poezie cu albastru Tu deschizi usi- eu iti

Ninge; haide stinge lumina, Sub fosnetul fulgilor de zapada sa lasam si iubirea noastra sa cada. Cresc copacilor aripi, pasarilor contratimpi... Cuvintele colindatorilor agatate in tocul

triunghiul isi are bisectoarea in inaltimi de piatra agatata. astept secunda cu clepsidra gata s-o agat. sunt gata! trimite-ti-mi-o! mamuca sta pe margine. isi asculta cu uriasa