lucian m

întrebare răsărind între doi pui de plop frați ai aceleiași zăpezi despre ziua a treia a creației nu au răspuns dar s-au lăsat scărpinați de niștă gândaci mai mult roșii decât

sigur o să rămân repetent la cursul de amintiri sunt atât de atent la clipele prezente încât uit până și cele mai importante detalii nu pe tine nu te uit așa cum nu uit să vorbesc să

închid cercul peste praful drumului și-mi scutur călcâiul stâng de simbolurile ascuțite pe care le-am călcat involuntar în picioare acum nu mai contează am gura uscată sunt gol iar

pe parchet în partea de est a camerei am o vioară veche prăfuită deasupra ei la o distanță de două palme împreunate și un arcuș pe verticală stă iisus pictat pe interiorul unei scoarțe de

e cald afară o să mă așez în curte chiar în mijloc fac un foc de surcele și pun neapărat niște crengi de brad apoi o să-mi îngrop talpa dreaptă în pământ ca pe un bulb de crin doar așa de

soarele roșu de la apus trecea printre zăbrelele unei jaluzele desfacându-se în fâșii de lumină apoi se așternea liniar peste sânii ei mișcați ușor de ritmul unui vis cu

la ultima radiografie s-a găsit o coastă lipsă pe scara interioară a singurătății proprietarul imobilului încerca o înlocuire forțată cu o sulă de cizmărie motivând potrivirea pe o

te strâng la piept ca o omidă ocrotindu-și fluturele ce stă să se nască pipăindu-i somnul nu sunt decât aburul ce înconjoară merindele calde urma vagă a binelui trecător peste pleoape știi

întotdeauna va fi vorba de vârful unui munte pe margine stai liniștit plimbându-ți tălpile privirii peste capete țepoase de brad o stână în vale așteaptă cu porțile închise în

ciopleam în geamuri imagini întoarse pentru copilandri hazlii pe străzi cad frunze ca în multe alte poeme iar motanii își îndoaie cozile ciudate semne de întrebare adresate călătorilor prin iarba

ținea piatra aceea în palmă încercând să-i descopere sensul cu ochii închiși e ciudat cum poți simți centrul rece al unui lucru căruia i se încălzesc marginile atunci a văzut o

plopii năpârlesc pe sub nori a căror denumire științifică nu interesează pe nimeni cert este că pasul tău neauzit și capul ușor aplecat spre stânga îmi amintesc delicatețea

nu-mi pot aminti ce culoare aveai în apus zâmbeai ca o femeie sfinx neterminată și nu mai știu dacă părul tău se juca în vânt aș putea însă face o disecție olfactivă povestindu-ți fiecare

printre crengi pâlcurile de vâsc sub care nu te-am întâlnit niciodată par cuiburi de ciori iar în vale viața ca o sarcină nedorită rostogolindu-se prin noroi și zăpadă

libertățile noastre se țin de mână zburdând haotic de-a lungul unei căi ferate cu maci privești mirată spectrul culorilor în ochii unei libelule mereu întrebând despre gustul ploilor de vară pe masa

o bancă în parc o femeie zâmbind doi fluturi peste muguri de magnolii ultimul gând despre omizi umple tăcerea

Am trecut pe strada cu plopi înalți, am citit ziarul cel mai citit, m-am uitat la cea mai vizionată emisiune, am băut probabil cea mai bună bere, am mâncat mâncăruri originale (nu tradiționale) în

ascuns într-o pana de gâscă îți așteptam în fiecare seară degetele mirosind a flori de salcâm mă purtai peste foi îngălbenite încet atent caligrafiind cuvinte sentiment poate pentru

voluptatea de ieri sublimată într-un balet greoi al cuvintelor se transformă tiptil căutându-și ecouri în cristaluri sunătoare mă învăța cineva indirect să povestesc mereu fără farafastâcuri