lucian m

Nu știu de ce, am sentimentul ca avem de-a face cu mai multe poezii ce se unesc indestructibil în această construcție ce depășește spațiul poetic întregindu-l. E greu să comentezi un astfel de text, e ilar să spui doar \"îmi place\", e greu să treci pe lângă el fără să lași un semn. Nu pot spune că remarc ceva anume, pentru că văd poemul ca pe un monolit în a cărui economie intră mai multe părți eterogene. Sper doar că vor citi cât mai mulți și vor rămâne cu același zâmbet căutător pe care cu umilință recunosc că l-am aflat.

cu drag,
Lucian

Titlul îmi spune că poate fi vorba de un vis care nu e tocmai vis, sau că poate fi mult mai mult decât visare, o stare onirică în care luciditatea subconștientului se privește în oglindă înstrăinându-se. O tristețe a stărilor în care sufletul își descoperă noi potențialități și o aplecare ușor pesimistă spre noutatea ce se descoperă introspectiv. Textul mi se pare minunat și sper să fie remarcat. O singură obiecție: probabil rândurile acestea au semnificații deosebite pentru tine, dar cred că e o poezie curată și, ca atare, ar trebui să treci textul ca poezie.

Cu bine,
Lucian

Mie mi-a plăcut tare mult prima strofă. După aceea... un fel de scăldare inutilă în ape tulburi.

Mie mi se pare că titlul este forțat, ca o adresă inutilă către un text slab. Dar e la \"personale\", nu?! Iertată fie-mi intervenția, dar nu găsesc nimic interesant în expozițiunea dumneavoastră.

La bună citire,
Lucian

Oare cât de prozaic sună dacă spun că trăiesc odată la trei-patru săptămâni exact ceea ce descrii? E o simțire pe care puțini ar putea-o exprima atât de bine, de puternic și de dramatic. Mulțumesc pentru lectura aceasta simplă, deloc simplistă, încărcată cu multe înțelesuri.

Cu respect,
Lucian

Poezia mi se pare minunată și nu cred să fie de vină ora. Un singur sfat (peste care poți sări cu ușurință): mai scoate câțiva \"și\" că tare-s mulți.

cu bine
Lucian

galop de cai nebuni
pe câmpul veștejit
aruncă praf într-un noroi albastru
fugind uimiți
spre pajiștea cu flori nebune
vifor amețitor
ridică
și te lasă
pierdut sub case dărâmate
de greierele sclerozat
ce fuge după cai

calm
peste-un câmp ucis de raze
iarba privește palid către lună

Te rog să-mi ierți îndrăzneala acestei variante, dar mi-a plăcut tare mult ideea.

Lucian

E o construcție uimitor de directă, deloc simplistă, a unei hotărâri (\"azi, am hotarat sa nu mai iubim / eu pe tine, tu pe altul\"), terminată în neputință (\"la sfarsit de vieti sa ne pierdem / dati uitarii, ca n-am putut iubi\"). Felicitări!

Lucian

Textul tău e delicat de comentat pentru că e postat la \"personale\". Două mici sugestii:
1) hotărăște-te la titlu: fericirea e iluzorie sau efemeră? mie îmi pare ușor redundantă formularea;
2) tu scrii \"privim in urma cu lacrimi de regret\": privirea de acest tip implică regretul; iar imi pare inutilă repetiția.
În rest numai de bine.

Lucian

Stimate domn Robert Trif, permiteți-mi să nu fiu la fel de îngăduitor ca și Ioan Peia. În primul rând, consider textul dumneavoastră unul din cele mai întortocheate amestecuri de idei și concepte metefizice și/sau filosofice; un fel de prelungire divagantă și absolut inutilă a unor concepte, idei și arareori apoftegme, arhicunoscute celor ce s-ar putea încumeta a lectura asemenea material greu digerabil. În al doilea rând, simt nevoia să vă mărturisesc faptul că în text se simte scârțâitul forțat de punerea împreună a anumitor pasaje, ca să nu mai vorbim de titlul total inadecvat. Practic, abia la final aflăm că despre personajul central și despre ispitele lui se \"va\" vorbi (numai dumneata știi când). Nu în cele din urmă, aș dori să vă reamintesc un fragment pe care cu delicatețe ni l-ați destăinuit, un fragment ce referă crezul domniei voastre vis-a-vis de expresia \"om cu frică de Dumnezeu\" și anume: \"Ea (expresia n.n.) mai denotă și o proastă cunoaștere a realității\" . Dați-mi voie să vă informez, deloc malițios, poate nițel îngrijorat de eventuala irosire inutilă a erudiției incontestabile de care ați dat dovadă, că, în legătură cu expresia în discuție, dumneavostră sunteți cel care \"denotă și o proastă cunoaștere a realității\". Sper să nu considerați comentariul meu rău intenționat, pentru că nu este.

Cu respect,
Lucian

Dacă nu ai vrut să spui nimic, atunci e absurd (și asta ar putea fi ok); dar dacă ai vrut să spui ceva, atunci e aberant!

Cu tot respectul,
Lucian

Bine le mai zici maestre! În esență, fenomenul e simplu; noi complicăm inutil existența, încercând noutăți frivole ce nu pot schimba decât în aparență adevărul. Minunat poem!

Cu respect,
Lucian

Mi-a mers drept la inimă, Virgile. Mulțumesc mult pentru zâmbetul, fie el și un pic amar, tapetat cu un oftat prelung, izvorât din gândul la care mă trimite poemul tău. Minunat!

Cu respect,
Lucian

Aș mai fi vrut să scriu ceva de acele \"praguri moi\" care \"se rup\". Imaginea mi se pare cutremurătoare în simplitatea ei. Astfel de versuri ne transformă în pâlnii care interiorizează, cu sau fără voie, stările trăite sau imaginate de alții. Minunat!

(îmbătrânesc oare?)

Ori e unul din cele mai bune sonete ale tale, ori mă atinge pe mine într-un mod special. O steluță din toată inima! (cred că e \"neînvinse\")

Cu respect,
Lucian

Poezia ta îmi pare ca o sculptură luminată de farul de care vorbești. Și e o sculptură aproape perfectă. Aș scrie mai mult, dar prefer s-o recitesc.

la buna citire,
Lucian

Impresiile noastre? Mai bine la un pahar de vorba cand vremurile o vor permite.

Asa cum ne-ai obisnuit, ne pui in fata o noua lectie prin descoperire si nu prin aflare, cum invatau unii candva. E ca un dans care nu te imbata dar nici nu te lasa sa te retrezesti intr-o realitate difuza si inexpresiva. Un poem care indeamna la visarea aievea.

Lucian

Am si eu o pasiune pentru simbolistica palniei, desi cred ca inima se ataseaza destul de putin de obiectul in discutie. Poemul imi pare trait, tocmai asta il face minunat.
Cred ca trebuia \"extatic\" in loc de \"extazic\", dar nu e musai.
Si mai cred ca ar trebui scos acel \"deci\" la final, care pare o subliniere ce atenteaza la inteligenta \"destinatarului\".
In rest numai de bine.

Lucian

Nu stiu daca mai e un secret sau mai are cineva vreun dubiu: incerci pe toate canalele sa ne arati ca sfintenia sta in simplitate \"îmi ascult viața / sonetul perfect / al dunelor\", ca nu exista complicatii decat acolo unde cineva le produce \"cântecul neputinței / noastre\", ca viata e minunata si in caderile ce trebuie sa ne invete lupta pentru inaltimi \"un cântec lăcrimat / de-o pasăre / îmi cade / pe rever\". Si toate astea legate de muzicalitatea ce razbate din toate poeziile tale. Ma inclin inca o data.

Cu respect,
Lucian