Poezie

Adagio I I

sincerely yours

2 min lectură·12 februarie 2005

Mediu

Ea era întotdeauna aceeași

poate din când în când era un pic diferită

dar numai atât cât ne pot schimba culoarea părului

luminile dimineții sau distanțe măsurabile în grabă

ea era pe când nici măcar nu ne zărisem

când nici măcar nu existau orizonturi

și ce dacă au spus-o și alții înainte?

aici e scena mea e poezia mea

cu sau fără Dylan Thomas

pasaje cunoscute sau necunoscute

sărbători pe 15 de viață sau moarte

mă lasă rece

azi o văd și este

asta e marea diferență

să continuăm

allegro ma non tropo

nu ai vrea mai bine andante ?

maestro ...

în seara asta vreau să îmi închid restul ăsta de viață

într-o coajă de nucă

să mă atârn poetic într-un copac fără frânghie

și fără săpun bineințeles

ochii mei

mâinile mele

visele mele

într-o nucă verde

cu miejii acoperiți de pielița aceea verde amăruie

în seara asta te iau la o sărbatoare fără nume

mă prefac că nu se întâmplă nimic

că nu suntem aici

că nu ne cunoaștem

tu spune-mi doar un secol

și ignoră-mă medieval

preistoric

sau spațial

spune-mi că nu mă cunoști

că totul e doar o inchipuire a unei minți bolnave

am să dau din cap

curând mi se va face frică

am să strig că nu mai vreau să fiu legat la ochi

că jocul ăsta a mers mult prea departe

că nu era în program să fiu devorat de leii creștinilor

dormi....

azi o să îmi spui o poveste banală

o să o păstrez la piept ca pe un înger

am să îi schimb doar cuvintele ce încep cu vocale

prepozițiile si conjuncțiile

(acum am să iau un foc de la o amintire cu verde )

azi pot să schimb cuvintele

nu numai între ele

azi mă întreabă mama când am să mai ajung pe acasă

iar eu bâigui ceva despre pașapoarte expirate

luni care durează prea mult

antonimii de ocazie

motive ...

în seara asta timpul e ca un ceas de mână

iubirea se servește la pat cu sau fără garnitură de vise

zâmbetul orologiului îmi spune

că de atât de multă vreme nu i-am pășit poarta

știi, nici în seara asta

nici mâine

nici poimâine

nu am să plec

Paradoxal

ploile tuturor verilor

ce au consimțit să mai vie

nu au fost niciodată la fel

El va ramâne întotdeauna același.

044.790

Despre aceasta lucrare

Autor: Radu Tudor Ciornei
Tip: Poezie
Cuvinte: 390
Citire: 2 min
Versuri: 68
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Radu Tudor Ciornei. “Adagio I I.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-tudor-ciornei/poezie/105819/adagio-i-i

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată

GA Geta Adam✓12 feb. 2005

Aceeasi, acelasi. Mi-a placut usurinta cu care se misca sentimentul in diferite timpuri. Aceleasi, de altfel. M-a facut sa ma gandesc la usurinta cu care se strecoara apa prin diferite crapaturi, ea e cea care curge, curge. Si timpul. Un poem ce nu se foloseste de imagini complicate, un poem cu o fluiditate ametitoare. Si care te patrunde.

IN ioana negoescu✓12 feb. 2005

același ritm allegro, care curge prin mine ca o ploaie de vară, același Nexus, dar niciodată la fel:)

te citesc cu drag,
ioana.

LM lucian m✓12 feb. 2005

Bine le mai zici maestre! În esență, fenomenul e simplu; noi complicăm inutil existența, încercând noutăți frivole ce nu pot schimba decât în aparență adevărul. Minunat poem!

Cu respect,
Lucian

SC silvia caloianu✓12 feb. 2005

Imi place cum iti cultivi continuitatea poetica, perpetuarea ideilor tale poetice incitand lectorul si gratie exceptiei de la regula: tu iti esti dumnezeul, tu iti esti demonul...

Desi, \"Adagio II\" nu contrazice \"Adagio I\"...

De fapt, da, e asa precum afirmi: e \"scena ta\", sunt entitatile tale (si chiar nu are ce cauta pe aici spiritul lui Dylan Thomas!), e poezia ta (\"Ea\", care e \"diferita\", mereu \"aceeasi\")...

Si, da: noutatea poetica iti apartine, chiar daca \"au spus-o si altii inainte\", tu insa ai harul de a o sintetiza, original, emotionant...

Nu ma satur sa te citesc, sa caut sensuri...
Ametitoare-ametitoare expresii metaforice...

Ma...trezesc...(oare?)...eventual, in fata...unui pom de craciun, cu prima ta carte (\"sa imi inchid restul asta de viata / intr-o coaja de nuca / sa ma atirn poetic intr-un copac\").

(Facem abstractie de trimiterea - desi cu tenta ironica - la suicid.)

Elocventa unei poezii autentice deriva neaparat dintr-o autentica traire: \"ochii mei / miinile mele / visele mele\", dar...de ce \"intr-o nuca verde\"? Pentru moment, imi scapa: ce ar simboliza, avem sau nu aici un spectru simbolistic...Indiferent daca sensul respectiv a fost scontat sau eliberat din subconstient...

Nu, nu ma satur sa te citesc...as vrea sa ramai acelasi, sa scrii...sa scrii...sa te bucure scrisul!