Lucia Firefly Popescu

l-am văzut eu, alerga bezmetic pe bulevard, el și celălalt chip al lui, calul maro. alergau spre libertate...
ai virgule în plus, MULTE virgule în plus!!

:)
înseamnă că inima ta e un catalog...și e cu note bune, știu eu..

sigur că așa ai construit, doar oamenii așa sunt făcuți, din scoarță de copac, și cu inele, pe dinăuntru și pe dinafară.
Unii dintre noi avem mai multe inele, alții mai puține.
Unii avem o umbră mai rece, alții mai caldă, ... mai primitoare sau nu...
Și după ce ați muncit atâta?
La umbra CUI v-ați odihnit??

„, unul de la răsărit, celălalt dinspre apus, binele și răul, urâtul și frumosul, albul și negrul...”
Este bine să te întâlnești de dimineață, chiar și numai pentru 3 secunde.
Data viitoare poate te vei opri.
Ne vom găsi, poate, așa, cumva la mijloc.. Între alb și negru… între urât și frumos.. între bine și rău..
O lumină roșie într-o dimineață pentru tine de unde începe…

Claudiu, nu mă supăr că nu-ți place, e normal ca un text să nu placă tuturor.
Mulțumesc Medeei și Cameliei pentru pătrunderea dincolo de simple cuvinte.
„simplu și sincer” ..
Nici nu-mi doresc mai mult.
Pierre.. zâna aceea, „zâna de zece lei”.. eram eu.
Îți mulțumesc!

Tamara,
Am reușit vreo două imagini, drept să-ți spun, când am găsit comentariul tău intrasem să trec textul la „personale”, totuși..
Nu prea am lucrat aici, am lăsat ceea ce am simțit. Poate data viitoare.
Îți mulțumesc mult!

Mădălina,
Nu am urmărit un efect, dar mă bucur mult dacă se întâmplă să îl obțin.
Am scos o fundiță, ai dreptate, erau cam multe.
Da, uite, miezul este la sfârșit. :)
Mulțumesc mult!

Uneori mai trebuie să ne ascundem, oamenii sunt răi uneori, mi se face rușine de rușinea lor, sunt mare ca ei, dar mi-e rușine că nu am puterea să îi schimb, măcar un pic.
La asta mă refeream mai mult.
În rest, ochii larg deschiși! :)
Mă bucur tare că mi-ai lăsat un semn, și mă bucur tare că am, aici un copil!
îți mulțumesc frumos!

Bătrânii spun că „nicio frunză nu mișcă fără știrea lui Dumnezeu”, de aceea, nu mă mir că mi-am așezat fundițele sub textul tău, am o aripă ocrotitoare.
Numai că văzând lucruri ca acestea, mă întristez că nu pot să înțeleg.
N-am citit „Fetița cu o mie de riduri”, dar o cunosc.
Ea face și fundițe.
Mulțumesc!

“orice ar putea să explice viața aceasta
de lângă moartea aceasta.”
Te urmăresc, Ioana!
Poate tu vei înțelege în cele din urmă, măcar o parte din ce ar putea fi înțeles...
Simt în versurile tale această nevoie... Mulți avem nevoie să înțelegem.. poate.. :) vom ințelege, puțin câte puțin, și unul de la altul...
Mă urmărește o vorbă a unui preot :
„aceeași viață în același trup”
Te urmăresc, sper să nu te superi!
:)

uite, cine spunea că oamenii nu mai știu să iubească??
:)
Aș fi spus \"În timp ce sufletul mi se răstoarnă pe hârtie
către numele tău făcut rotocol.\"
Mi-a plăcut la tine!
Mulțumesc!

Pierre, dar nu-i așa că zborul este un dat al firii?
Ar trebui să avem puterea să trecem mai departe...
și o avem! Mai devreme sau mai târziu, zburăm mai departe... singuri... sau.. nu..

E bine să poți să rămâi „deasupra lumii oamenilor”.
Nu neapărat “deasupra” de fapt, departe să fie.
Îmi place „lumea oamenilor”, ea înseamnă altceva de multe ori, un ceva ce nu seamănă cu noi.
E bine când putem să rămânem în afara ei..
E cel mai bine!

Mă bucură mult trecerea ta!
Am încercat în aceste rânduri să exprim ceea ce simt.
Că am rămas acolo, deși am plecat.
Că o parte din noi rămâne acolo unde se întâmplă despărțirile.
Și mergem mai departe, ca și cum nu ne-am fi despărțit.
Noi, ce a mai rămas din noi, simțim lucrul acesta...
Ne întoarcem în amintirile noastre, și ne regăsim.
În fiecare amintire, alții.
Și tot noi plecăm înainte, când visăm spre viitor.
Mă gândeam că acestea sunt de fapt călătoriile în timp.
Mă gândeam că acestea sunt lumile paralele.
E tare complicat să scrii despre așa ceva, căci puțini ar înțelege.
:) am riscat expunând aceste gânduri.
Și știu că nu mi-a reușit!
Să le vorbesc copiilor despre acestea? :)
Ar râde.
Și totuși, ni se întâmplă.
Poate că ne folosim creierul la întreaga lui capacitate!
:) dar nu pe pământ..
Mulțumesc mult!

Scriu atunci când mă caută poezia.
Și eu mi-aș fi dorit să mă caute mai des, eu să o caut pe ea nu am timp, fir-ar să fie.
Sigur că îmi amintesc, am spus odată o vorbă tot cuiva de pe acest site... „un licurici nu uită niciodată”.
Și ție îți voi spune acum că dacă o dată te simți licurici, înseamnă că asta ești, înseamnă că eu voi fi întotdeauna, și sigur că voi zbura întotdeauna, ce crezi?
Sunt ocupată să zbor, dar, după cum vezi, nu uit.
Promit să îți arăt de acum încolo că trec, trec, zbor și prin poeziile tale, nu pot să te uit.
Îți mulțumesc mult!
Și nu uita, Pierre! Dacă vrei cu adevărat
să ai aripi,
le vei avea!
Îmbrățișări luminoase!
Licurici

Ștefan, îți mulțumesc mult! :)
Zâmbesc fiindcă nu mă așteptam la astfel de cuvinte.
După cum vezi și tu, de obicei nimeni nu îmi spune nimic.
Nimeni nu mă încurajează, nimeni nu mă critică.
Numai MI mă laudă, dar asta fiindcă mă iubește. :)
Oricât de modestă aș fi, și mie îmi plac versurile acestea.
Dar cum spuneam în modesta mea biografie, parcă nu aș fi scris eu.
Ies din mine câte puțin, câte puțin, și mă ascund la loc apoi.
Cred că îți dai seama că nicio stea de pe Agonia nu ar echivala ploaia de stele primită de la tine, și cuvintele tale atât de frumoase.
Când voi avea nevoie de încurajare, voi veni aici.
Pace și lumină în suflet, Ștefan!

Nu sunt „înspăimântată” :)
Mi s-a întâmplat să deranjez cu sfaturile mele, care dealtfel erau foarte sincere și prietenoase. Nu știu să fac un comentariu elaborat, nici eu nu sunt critic literar.. :)dar știu să recunosc o poezie bună... fiindcă pot să o simt. Desigur, atunci când este de simțit ceva.
Poezia ta, am simțit-o, de aceea nici nu am spus nimic despre mesajul ei.
Și iată, mi-am amintit acum de motivul care m-a făcut ca în ultimul timp să nu mai pot să scriu cu atâta ușurință.
Sunt mulți cei care nu merită să îți deschizi sufletul în fața lor.
Iar eu nu pot altfel să scriu.
Poezia ta e o cărare care te poartă, și e o deschidere. Și nu numai poezia acesta.
Ai grijă! :)
Oamenii nu sunt la fel.

Pierre,
m-ai pus pe gânduri cu poezia asta.
Ai forță aici, ești altcumva, ai abordat tema ta preferată în cu totul altă manieră, și ți-a reușit foarte bine, un pic de ironie aduce întotdeauna un aer proaspăt, ca cel de la sfârșit, cu „bla, bla”...:)
Imagine puternică în versurile
„nu a făcut mare lucru
m-a prins în brațe și mi-a cerut
întâlnirea înapoi ca și cum
ce am simțit e de plătit”…
E foarte bine așa, Pierre.
“
cineva
ce era licurici”
:)

Ștefan,
Aș vrea să îți spun și eu câteva vorbe, și sper să nu te superi.
Nu mai las semne pe unde trec, tocmai ca să nu supăr, dar aici am găsit ceva deosebit, și aș vrea să îți spun ce mă deranjează pe mine, ca cititor și atât, și numai din punctul de vedere al construcției.
Mă poticnesc în prea mulți „mi”, deși mi-e drag, îl folosesc și eu, aici mi-e greu să citesc :
„sângele-mi când mi-e sete
mi-au băut”, ca și “lângă noroiul de lângă inima-mi?”, mi-ar plăcea să scoți un “lângă”, și să faci ceva cu “inima-mi”.
Îți înțeleg revolta, dar totuși, versul „ia-o odată până nu pun cuțitul pe ea” îmi pare prea dur, îmi pare că chiar taie, și rupe cursivitatea de până atunci, merge foarte bine și fără el.
Succes!

De, sunt gusturi și gusturi, nu se poate, și ar fi atât de monoton să fim cu toții la fel.
Poemele plac, nu plac, asta e!
Dar Valeria, ai reușit aici atât de bine să aduni buchete, buchete, de maci roșii-roșii.
Mie chiar ultima parte mi-a plăcut mai mult decât prima. Și chiar în versul „și-n locul acela, da-n locul acela volanele se adună”, mi-a plăcut exprimarea oarecum naivă, a femeii nevinovate, curate.
Sigur, pentru „unii bărbați” e greu de crezut că există așa ceva.
Valeria nu a făcut decât să își exprime, direct, fără prelucrări și artificii, un gând.
Sunt mulți care susțin că în poezie sufletul nu contează, dar e minunat când îl vezi, la vedere, fiindcă exact de acolo pornește poezia, și iată cum se vede aici.
Valeria, fără brațe și fără umeri, ca o șosea...
„unii oameni”... preferă „să poată să treacă..... în cea mai mare viteză”.
Acesta este miezul pe care l-am găsit eu aici.
Felicitări, Valeria!

Îți mulțumesc pentru popasul făcut printre gândurile mele „fugite” :)
Îți mulțumesc pentru semn!