Poezie
punct culminant
mă revanșez în fața sorții
1 min lectură·
Mediu
undeva un vânător ținea într-o mână luna
în alta o pușcă
plângătorii își puseseră
pelerinele de ploaie
când te-am luat așa cum erai
cu perdelele trase să vadă toată lumea
ținta piept numărul unu
vecinii mișunau disperați
erau nevoiți să își facă viața pachețele
și să plece fără măcar să apuce apocalipsa de un picior
nu era vina lor
eu mi-am luat jucăriile și am plecat
mergeam în pădurea unde apuneau căprioarele
de fapt erau trageri de noapte
și tu nu ziceai nimic
acolo te-am întins pe tot josul
pietrele îți lipăiau sângele
mai ceva ca părul coșmarurile
ai tras de pielea mea
și ai întins-o
până ți-ai acoperit
toate circumferințele cafe ole
auzeam în brațele noastre salve de tun
își găsiseră vecinii rostul
și noi sub lumina artificiilor
fugeam spre copacii
cu semne din naștere
0144600
0
când te-am luat așa cum erai
cu perdelele netrase
erau nevoiți să își facă vița pachete
mergeam în pădurea unde
pietrele îți pipăiau sângele
cu semne de naștere\"
Un punct culminant, ca o facere... celei de a doua.
(imagini simbol, așa cum ne-ai obișnuit)
drag
Ralu