Lory Cristea

și încă mă colindă copilul mamei mele acela ce-i surâde din pozele postume ce știu străinii-aceștia cu vorbele lor grele cenușa care crește în colțul meu de lume simt oare când mă nărui de

Obrazul părintelui meu E harta ascunsă din mine Hârtia pe care-am să scriu Bilanțul a ce voi fi mâine. Obrazul părintelui meu Miroase-a pământ și-a cărbune Brăzdat de ascunse dureri Și grija

Cărui lacăt nu-i mai afli cheie Omule care-n zadar te tulburi, Taina vinului se află-n struguri Și-a iubirii, numai în femeie. Du-te, așadar, ’napoi, la muguri Și încheagă, singur, din

Zdrobește-mi inocența în praful de pe stradă Culege-mi de pe buze și ultimul senin Ai însă grijă mare, ca nimeni să nu vadă Că-mi furi și visul ultim, nefericit suspin. La scara vieții mele secunda

când mă gândesc la primul poem ca o respirare prohibită cu mine uimită într-un nemaibătut ceas al unui loc cenușiu... mă sperii de atâta viață într-un singur trup licitat de prea multe

- Da! mă supun și plâng cu umilință Sunt o rebelă fără de credință Mă-nchin doar oalei plină cu fasole Uitând, pesemne, ce-a făcut Manole Atunci când Ana l-a scos din papuci Și l-a făcut să

cu tine nu mai știu cuvinte și cred că trage-ncet să moară o oră rătăcind fierbinte prin fulgii de ninsoare-amară te-ai dăruit cu lăcomie acestui anotimp de fum nebănuind că va să vie un

Am fost atât de încântată când am postat prima oară aici, că nu vă puteți imagina. Eram un copil de 14 ani care-și punea gândurile pe masă, fără trucuri, fără să aibe habar de nivele, steluțe,

Să nu mi-L iei pe tata m-aș prăbuși deodată La fel precum copacul surpat din rădăcină Mi-ar fi străină lumea și eu prin ea degeaba Un fluture de noapte zvârlit în zi lumină. Mă vărs în zid de

- Natali dragă, fă tu cafeluța azi, că iar am uitat să cumpăr. Of! m-a ținut dulceața aia trează până la miezul nopții. Sandu dormea ca bou` și eu, dă-i și luptă pe lângă aragaz. - Am făcut-o deja,

Dac-ar găsi enclava zilei moarte M-ar zămisli-ntr-a șerpilor largi burți M-ar naște-apoi în niște strâmte curți Cârpind cu grijă gardurile sparte. Și-ar mai plăti orice comisioane Acelora ce-n

am să mă trec în gălăgie multă nunți de cuvinte-o să cunun cu mime și ce dacă sunt de iluzii pline cuvintele mă vor, mă au, m-ascultă chiar dacă moartea ochiul mi-l îngheață tot ele-mi vin,

- Mă nepoate, ia stai mă colea lângă mine o țârișică și luminează-mă și pă mine, ce-i cu tine d\'ai venit tu să stai în miezu\' verii cu doi hodorogi bătrâni ca noi în loc să umbli în cap peste cap

primește veste-aceasta trimisă într-o seară când ceasu-nnebunise și n-avea nici un număr, aveam un roi de fluturi înzăpeziți pe umăr; nu exista-năuntru, nu exista afară plângeam cu de-amănuntul

a câta oară numeri cum se-aprinde în mintea ta un dor ca luna plină cuțite răsucind în piept și splină negoț care te cumpără și vinde când travestit sub mască și cuirasă drept tumultos și-ades

Tare-i amărât nea Gică Spunând primarului Sache: - Când fu Tache, nu fu Tică, Când fu Tică, nu fu Tache!

Acum, că timpul ne obligă Să ne-arătăm așa frivoli Măcar decembrie să ningă Și să ne-ngroape ca la poli. Vom căuta cu disperare Un loc să facem un iglu Și-om scri\' cu țurțuri la intrare Că

la începutul fiecărei emoții există un gram de dumnezeire ca o piedică ușoră pusă respirației fără de care totul ar fi ca o paletă pe care culorile s-au uscat înainte de-a fi amestecate de mâna