Lory Cristea

Somn de taină, lung, cuminte Să tot dorm o săptămână Vindecă-te și tu mână Rană plină de cuvinte. Ceas de liniște deplină Cu miros de mere verzi Ochiule, să nu mai vezi Nici o geană de

Sărută-mă din creștet până-n talpă Știi că fac duș de două ori pe zi, Cu geluri, cu parfumuri și esențe Sărută-mă, dar nu-mi face copii! Apoi, începi cu tact și explorează Deschide uși prin

copil cu sânge verde și somnul violet născut dinspre furtună și viscole năuce clădești în somn castele pe care n-or s-apuce zugravii să le-așeze pe nici un șevalet jur împrejur rotundul tăcut

am să mă trec în gălăgie multă nunți de cuvinte-o să cunun cu mime și ce dacă sunt de iluzii pline cuvintele mă vor, mă au, m-ascultă chiar dacă moartea ochiul mi-l îngheață tot ele-mi vin,

agonia... * * * perfecțiune a verbului a fi o dare de seamă de tot ce n-ai apucat să faci spui iubești vezi lumina atât de alb încât te desprinzi treci dincolo de sticlă și simți pe

Tu mi-ai ucis gazelele și cerbii Iar îngerul mi l-ai sedat cu ger Să doarmă-un ceas, de la pământ la cer Simțind în carnea lui tăierea ierbii. Mi-ai masacrat zambilele și crinii I-ai aruncat

se arcuiește gându-n anamneză prăpăstios, visând ce-a fost odată și visul prinde-ncet contur de roată în fiecare om e o asceză și fiecare trunchi adăpostește zidirea lui pe legi

tu vezi cum gândurile-or să se-ntindă tentacule de carne rea acidă îmbrățișări de var și cărămidă pân\' la ferestre... dincolo de grindă îi vor chema pe câinii care mușcă adânc, până durerea

De tropot caii-s osteniți Pe frâie-și dorm sinistra fugă Și-n somn de-argint călătoriți Pun viselor de mâine glugă. Și-au împletit în coame trist Un dor rotund de libertate Și-n umezi ochii

și liniștea aceasta care sună a despărțire-n urlet alb de lună se poate scrie-n gri de viață șters se poate-ascunde într-un singur vers sau mai ușor se trece-n amintire drept anotimp hai-hui

eu sunt ca mielul rătăcit de turmă născut în timp nefast și loc damnat pe câte lacrimi m-a răscumpărat știe doar mama când privește-n urmă de câte ori mă căpăta din moarte puținul ce-l putuse

acum când ne găsim așa departe îți dau răspunsul ce ți l-am promis eu te iubeam pe viață și pe moarte cum se iubesc caisele-n cais erai un cântec diavolesc și-un înger cânta refrenul tău

și cel mai de aproape și cel mai de demult rămâne testamentul aceluia ce moare îți las un drum, o iarnă și-o noapte în ninsoare în care cai trag sănii \'napoi, în timp trecut cum ceasul nu

- Mă nepoate, ia stai mă colea lângă mine o țârișică și luminează-mă și pă mine, ce-i cu tine d\'ai venit tu să stai în miezu\' verii cu doi hodorogi bătrâni ca noi în loc să umbli în cap peste cap

să nu mă lași să aleg niciodată n-am să știu care drum duce spre buza caldă a somnului de-un ceas astfel n-o să-mi văd nici moarte nici decădere drumurile se vor săpa mărunte peste noapte în

De-o vreme, la bisericuța din sat oficiau doi preoți. Alături de bătrânul preot Rupea, venise de vreo trei duminici, un tinerel negricios, slăbuț, îmbrăcat exact ca un călugăr. - Nu e încă uns fă!

oh mammy de ce nu m-ai făcut băiat ce drac pizdos ieșea din mine dădeam la litere și-l făceam varză pă Ianuș care le dă tot de-a-nboulea ca flegma pe gard mă dădeam în bărci cu poete ele

Nicu Covaci, Josef Kappl, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan \"Þăndărică\", Mani Neumann, Cristi Gram si Ionut Contras alcatuiesc trupa despre care nu se poate scrie, trupa care poartă, deloc întâmplător,

când scriu aceste versuri mă nărui înspre mine de parc-aș fi cerneala celor mai false acte ce țin de-o urnă veche în care artefacte de antice cutume plâng lumea în ruine de ce nu vreți să

Sunt o româncă, marcă-nregistrată Nici mai prejos și nici deasupra vouă Același cer mă ninge și mă plouă În țara lupilor de altădată. E-adevărat că sunt puțin ciudată Cutume vechi se-ascund la