loredana tudor-tomescu

Mâinile noastre, Însângerate de spinii atâtor întâmplări, Au regăsit, în sfârșit, Trasee demult știute: Tâmple albe, coamă neagră, suflet\"pasăre-fără cap\"... Mâinile noastre, Însângerate

M-au asurzit tăcerile tale!!! Auzi???! Mi-au spart timpanele Gândurile tale nerostite, Cuvintele tale sugrumate Înapoia dinților încleștați... Ce iubire, ce păcat Ce dor nebun și-apasă degetul

Gura asta, roșie chiar și-n pozele alb-negru -de unde, totuși, atâta explozie de roșu în imperiul declarat al albului?!??-, granită mobilă, browniană, între adevăruri biblice și desfrâul

In pădure-i zarvă mare, Toți aleargă, toți se strigă, Veverița-i agitată, Iar sub frunza de ferigă, Curioasă, stă o vulpe Care vrea să vadă bine Si s-audă așijderea La ședința ce se

Blondă, ‘naltă și fragilă, Decorată-avangardist, Șerpuire de reptilă Și cu-n zâmbet foarte trist, O distanță implicită Impunând prin pasul rar, Tu, avere ilicită, Tu, esență de budoar, Mi

Îmi place cum săruți, Cum faci dragoste și cozonaci, Cum arunci cu vazele dupa mine, Cum pomenești numele meu Asortat cu o mie de draci, Dar cel mai mult îmi place Cum urli tu la mine, Fără

Dacă tot stai cu ghearele-n inima mea Ca-ntr-un lighean cu săpun, Bălăcindu-te mai mult sau mai puțin infantil, Fă măcar spumă! Poate nu se mai vede Că-n loc de apă E sânge...

Intr-un bar pentru marmote Neperechi și cam purii, Te-așteptau să vii călare Pe trei(?!?) mâțe belalii Două foci, intrate nașpa, Fără \"viză\", pe neve, Să le spui, da\' pe șestake, Unde-ți

Ai venit până la ușa Unei copilării fericite Și ți-au deschis Poveștile cu mine, Toarse la gura sobei De o bunică plină de nepoți. Iarna decora pe afară Ulița pe care tu și mai ales

Mi-ar fi trebuit cate zece degete La fiecare mana Ca sa pot scrie Atat cat vreau a scrie. Mi-ar fi trebuit Trei emisfere cerebrale Ca sa pot gandi Si pentru cei (numai) cu bucle. Mi-ar fi

Mă recompun încet, ciudat Din ce-a rămas nealterat Lipesc bucăți, dar nu găsesc În ciobul lor nimic firesc Ba n-am o mână de la cot Și nici să scriu nu prea mai pot, Ba șchiopătez de un

Imi vine să zbier cât mă ține plămânul Așa mi-e de trist, și de rău, și de dor Să scriu poezii-în-cămașă-de-noapte Dar...am terminat penele de cocor La mine au prins să necheze sălbatic Cai

Ai pus, curios și distrat, totodată, Un deget pe-un vraf de versuri pulsatile, Așa, cu aerul de \"ia să vedem ce se-ntâmplă!\" Erau ale mele, Îngrămădite peste suflet Să-i țină de

nu-mi pot permite luxul de-a fi uitata prea curand m-ar costa prea mult \"recuperarile\"... estetica mea sufleteasca ar avea de suferit definitiv -adio concursuri de miss corason!- buzele mele

Nu,n-am să-ți scriu nicicând poezii Nu că n-aș vrea, da\' n-am voie, știi bine Eu sunt aici, tu acolo și-n plus, Ea te iubește mai mult decât mine. Eu pot iubi infernal, alarmant, Dar

Nici ura, nici iubirea nu tin cat piatra-n munte, Se sting, de la o vreme sau poate se prefac, Nici tu nu esti acelasi, iar eu parca n-am nume, Ma ghemuiesc aiurea si reinvat sa tac. As vrea

Asa, fara nici un avertisment, Nervii mei au intrat in greva Pentru iubirea Cartelata, Vamuita, Dependenta De niste afaceri Care nu merg tocmai bine Asa, fara nici un avertisment, Nervii

Se lasa-nserarea in oasele noastre, Privirile-ti sunt parca, brusc, mai albastre, Te simt incordat si un junghi intre coaste Se-nfige cumplit. Mi-e frica de tot ce urmeaza sa spui, Te simt,

Privește-mi cearcănele Și-ai să-nțelegi insomniile mele Și crizele-de-tine. Numără-mi ridurile Și-ai să afli cu câți ani am îmbătrânit Căutându-te. Ascultă-mi bătăile inimii Și vei știi cu

Injectează-mi morfina unor cuvinte frumoase, De iubire sau nu, Să nu mai doară atât Ruperea mea din pământ, dintre prieteni, din tine... Hai, o singură doză și gata, Ba nu, Make it double So

Hai,lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă! Tre’ să prind capătul unui gând Care fuge de mine Ca dracu’ de tămâie... Uite-l! Stai! Unde fugi, de ce fugi ? I-am zis, agățâdu-l de haină “Undeva unde să nu

Uită-te la mine, Hai, uită-te Dacă ai curajul Să-ți vezi îngerul Preschimbat în fantomă. El a murit Fără lumânare, Fără dragoste, Luând cu sine Un munte de disperare, O prăpastie de

Gâlgâie atât de tare Sângele durerilor tale Neurlate la maxim, Încât eu însămi gust sângele ăsta, Mă-mbăiez, fără să vreau, în el, Amețită de mirosul de victimă. Tragic, sufletul tău nu mai