Poezie
Privirile tale albastre (II)
1 min lectură·
Mediu
Se lasa-nserarea in oasele noastre,
Privirile-ti sunt parca, brusc, mai albastre,
Te simt incordat si un junghi intre coaste
Se-nfige cumplit.
Mi-e frica de tot ce urmeaza sa spui,
Te simt, te cunosc, n-apartii nimanui,
Desi ma iubesti, chiar pe cruce te pui,
Sa fii rastignit.
Ma-ntreb de ce taci cand iti cer un cuvant,
Cand urlu-n plaman cu glas de pamant
Ca inca imi esti si inca iti sint
Pereche in toate?
Cu ce s-a gresit in aceasta poveste
Din care parea ca destul inca este
Cand tu prin tacere imi dai, cruunt, de veste
Ca nu se mai poate?!?
Se lasa-nserarea in oasele noastre,
Privirile-ti sunt parca, brusc, mai albastre
Cand pusa la loc ti-a fost una din coaste
Si-atunci, rost nu am...
As vrea sa ma-nec in privirile tale,
Abisuri albastre, sclipiri ancestrale,
Tablou al pornirilor noastre carnale
Ce-mi da vot de blam.
042.517
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 146
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
loredana tudor-tomescu. “Privirile tale albastre (II).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/loredana-tudor-tomescu/poezie/111009/privirile-tale-albastre-iiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LTda, am o obsesie cu albastrul:-) multumesc pentru lectura si aprecieri:-) nu-ti te mai astept, ca de cate ori am facut asta cu cineva, n-a mai venit:-)
0
LTnu te da!:-)ca-ti mai cant! tocmai era sa-i spun lui carmen ca stiu pe cineva cu o obsesie pt alb...:-)alb imaculat sau pur sau total sau intens...
0
cert e ca mi-a placut, te citesc,
Carmen