loredana tudor-tomescu

In pădure-i zarvă mare, Toți aleargă, toți se strigă, Veverița-i agitată, Iar sub frunza de ferigă, Curioasă, stă o vulpe Care vrea să vadă bine Si s-audă așijderea La ședința ce se

Asa, fara nici un avertisment, Nervii mei au intrat in greva Pentru iubirea Cartelata, Vamuita, Dependenta De niste afaceri Care nu merg tocmai bine Asa, fara nici un avertisment, Nervii

Tu, cu florile tale neverosimil de frumoase, În culori fantastice, de oranjadă, Decorezi interioare devalidate prematur De războiul orgoliilor casnice. Tu, ca un robot de bucătărie, Funcționând

Atentie! De la un punct, astepatarile devin direct proportionale cu dorinta de-a uita. *Eu nu ti-am fost nici iarna, nici primavara, nici toamna sau vara, ci doar o interminabila stare

pretext 1: \"Ar ravni la una mica Tocmai asta care zice:))))\" de Cristea Loredana *dac-ai stii, Loric hazliu -o sa stii, ca nu-i tarziu- ce-are-alin acasa este Cosanzeana din

nu-mi pot permite luxul de-a fi uitata prea curand m-ar costa prea mult \"recuperarile\"... estetica mea sufleteasca ar avea de suferit definitiv -adio concursuri de miss corason!- buzele mele

În fiecare zi beau altă cafea. Nu de năzuroasă, de fițoasă sau de superstițioasă ce aș fi. Dar ce-nseamnă altă cafea? Uite, acum câteva zile am băut cafeaua cu bucățele de șuncă...Mi-am rezolvat și

Pâna cu vreo 10-15 ani in urma, , ma felicitam (u) pentru talentul –“ai zice ca-nnascut, draga”, cum obisnuiau sa zica rudele si cunoscutii- de-a gasi solutii pentru orice problema si orice lipsuri.

-ca sa-mi inec eu prea-amarul in limpezimea lor... -ca sa-mi racoresc gandurile-ncinse in undele lor marine... -ca sa ma spal de pacate, cand prea-mpovarat, sufletu-mi plange... -ca sa am de

Ce importanță are că nu suntem aceiași?!? Rămâne locul care ne va-ntâlni mereu, Vom rătăci prin viață corect sau la-ntâmplare Și vom vedea la urmă ce-o vrea și Dumnezeu. Vorbesc cu ei de tine,

...și el îi zise: Tot mai des, iubito, tot mai des, în ultima vreme, mă gândesc la tine semn c-am început să te uit... Te desprinzi, zi de zi, câte puțin de inima mea ca un abur de

Auzi, tată? Dacă lumea ar ști cum te văd eu pe tine, M-ar studia ca pe un caz grav de complex oedipian. Habar nu au că noi ne-am jucat împreună Prin bălăriile acelorași câmpuri fermecate Ale

Draga de mama, femeie trecuta prin viata sau \"prin ciur si prin dârmon\", cum se mai zice cand dai piept cu multe necazuri,, tota viata mi-a zis : \"mai, fata, prietenii iti strica rostu\', casa,

Scriu acum, cât sunt încă sub efectul halucinant al „Măscăriciului” când, deși au trecut mai bine de 24 de ore peste spectacolul de ieri, Vasili Vasilici Svetlovidov mă țintuiește încă pe un

Nu-mi plac oamenii Care nu pot nici măcar să mintă. Nu-mi plac oamenii Care nu pot nici măcar să facă rău. Nu-mi plac oamenii Care nu ajung nici măcar Până la treapta lichelelor. Dacă ei nu

Umbla-mi prin trup cu priviri matasoase Stinge-aprinde lumini cum îti vine, Cand înserarea se-anina de oase Culca-ti iubirea in mine! Sterge-mi de praf bibelouri de gânduri, Pune-mi si flori

De când am venit în Australia observ o „relaxare” supărătoare a vocabularului meu dialectal - dialectul Ozana-Sălăjeeeeeean, „cartier de băjeți-băjeeeți”-, cu acute amendabile pe partea de gramatică

Le-am dat cuvintelor brânci peste foaie Și-mpiedicându-se, S-au dus până-n subsolul Ființei mele. De-acolo au urcat șchiopătând,, Într-o frază poetică Cu sânge-n colțul gurii, Iar ochiul

Lui I. Stratan Tu, cel ce ti-ai permis \"Luxul\" De-a alege \"O zi buna pentru a muri\", Tu, Cel ce te-ai dat \"De partea mortilor\", Imi pui in spate \"Cucea verbului\" Si-n fatza O

Cel mai greu lucru este să scrii de(spre) fericire. Rareori, cînd simți că “lumea e a ta “sau că “L-ai prins pe Dumnezeu de un picior”, cum zice românul, cu atât umor, alegi să te apleci peste albul

Mă văd silită să-ți compun o odă, Acum, pe loc, de vreau să scap cu viață, Mulțimea se dezlănțuie-n talazuri Și-n zori mă va linșa la tine-n piață Așa că, rudy, uită-te la mine Și zi-mi că

La poartă aveam un vișin, cu jumătate din crengi “sărind gardul” în drum, nasul trecătorilor – curată ispită la vremea culesului!- și un stâlp de iluminat electric. Amândouă –poarta și

Hai,lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă! Tre’ să prind capătul unui gând Care fuge de mine Ca dracu’ de tămâie... Uite-l! Stai! Unde fugi, de ce fugi ? I-am zis, agățâdu-l de haină “Undeva unde să nu