liviu ofileanu

George,
toate îmi plac dar ultima cel mai mult:
\"împachetat cu nămol
aștept să-mi înflorească din brațe
nuferi\", parcă mă trimite la Tagore.
A urma visul, a fi una cu el înseamnă a fi în el,(a II-a)
Poezia, scrisul ca \"întâmplare\", descriu elementul care le conține: timpul vieții, (a I-a). Părerea mea este că nu e ușor să concentrezi esențele, aici nu mai e vorba de talent ci de lucru de chinez, fapt adeverit de scrisul lui George Pașa.

Virgil,
din frumosul tău poem am dedus că iubirea e singura supapă a sufletului...
\"mereu miroși a femeie frumoasă\", simplu.

Virgil,
e fain poemul tău, mai ale fazele de curtare și descifrare ale Celuilalt Sex.
M-am gândit, în timp ce te citeam, la o chestie: vezi tu, omul are încă nevoie de un dicționar al mimicii, al gesturilor, al soluției tuturor grimaselor animalului social numit Om. De pildă, o pisică nu are nevoie să descifreze nimic din gesturile unei alte pisici, ea are în instinct orice pentru orice. Cu omul e altfel, de-aia e Om, complicat atât de inutil încât trebuie, auzi tu, să se cunoască pe sine însuși, asta o face de două milenii ca să moară de foame în Africa și să vândă moartea lui Jackson în America...
Cu aceeași prietenie, liviu

Adriana,
poemul are o doză de candoare care facilitează lirismul ancorat în ciclitatea permanentă a psihicului ființei umane. E vorba de un consum de resurse, de viață și de idei care mai de care...\"căderea în gol\", \"scara de păpădie\" sunt \"ziceri\" pentru actul desfolierii sinelui și inclusiv al finalității acestuia, într-o viziune a fragilității lumii, poetului, scriiturii sale, totul ca o pierdere filtrată cu sângele. Sunt prezentate drept antagonice două modus vivendi în artă, cea \"conștientă\" - pliată pe realismul și dramatismul vieții în sine și,
cea \"trimbulindă\", ușor înafara realului, filonul oniric.
Între diversele moduri de raportare la real, miturile, însemnele societății au cu totul alte valențe: unii demitizează, alții continuă tradiția altoind-o cu motive proprii. E clar că \"un dumnezeu reprezentativ & dinamic & cool\" nu poate fi Dumnezeul Creștinismului de nici un rit. \"Și totuși cineva va strănuta\" e cheia unui spulber floral, adică orice creație literară, oricât ar fi de cool sau solemn pusă la punct - tot își are detractori, fiindcă așa e firesc, ca nefirescul să devină firesc într-o lume văduvită de timp și metafizică...
Finalul amintește de spunerile lui Stănescu, \"cubul cu un colț sfărâmat\", acel amestec de abstract și real, cu rezultate lirice insolite.

Dumitrița,
ai aici imagini bune, mă refer la cele din sfânta copilărie când mai toți am făcut experiențe concrete...dar 13 cred că îți aduce noroc, mai ales că e poemul prin care intri \"la liber\" pe poezie.ro
per general, mi-a plăcut
liviu

Teodor,
ai scris un alt poem cu vedere \"spre înăuntru\",
se poate vorbi aici și de o ducere-mai-departe prin creație a nașterii, anume Femeia creează prin Naștere, Bărbatul prin rolul de Pater, Poet, Preot - întemeiază lumea și ordinea ei prin Cuvânt, Text.
Fiindcă poemul se numește \"Botez\", putem considera fiecare naștere, din viață sau din Artă, ca un Botez al Demiurgului, un botez cu flacăra Duhului Său.
Mai amintește de poemele lui Otto Rank, cu \"amintirile intrauterine\",
dar cel mai bine cred eu că acest poem se înscrie pe linia liricii meditative, în maniera orficilor care vedeau în trup o închisoare a Spiritului...

Cu stimă, l.o.

Virginia,
e multă natură aici și...mister.
Mister pentru că se pleacă de la un plural \"așteptăm să răsară luna plină\", deci toți erau introduși în atmosfera de expectativă, dar numai subiectul povestitor are revelația acestor frumuseți, ca și cum ceilalți ar dormi pur și simplu...
cred că de aici iese în relief neta diferență dintre un scriitor și un om oarecare, deoarece \"murmurul de voci\" poate fi interpretat vociferarea celorlalți care întrerupe starea de mirare.
Ai reușit să faci dintr-un mister cum e cel al legăturii de neînțeles, între natură și regnuri, unul și mai mare, în sens blagian, al tăcerii tainei. Noi știm de ce răsare luna, e un satelit și etc., dar greierii? Iată cum ei dau slavă, după un exemplu scriptural \"învățați de la dobitoace\", creația lui Dumnezeu se închină lui Dumnezeu, animalele își cunosc Stăpânul, Omul nu...
Și se mai poate vorbi mult aici...
Cu plăcerea lecturii, l.o.

Virginia,
e un fapt interesant aici, îmi amintește de Alexandru Macedon, care s-a dus pe malul mării să stea de vorbă cu Diogene, cel cu butoiul, și cum stătea ditamai împăratul în fața cinicului așteptând atenție, Diogene i-a spus:
\"Dă-te la o parte că îmi iei lumina soarelui!\" iar aceasta a fost prima lecție de filosofie pentru împărat, care a înțeles că pe acest pământ sunt lucruri mult mai statornice decât scaunul domniei, de pildă Soarele.
l.o.

Merită LIM,
e un poem care atinge.
Totdeauna MOARTEA NE ATINGE.
Felicitări!

Dl. George Pașa,
e unul dintre poemele cu funcție simbolică, deoarece se lasă cititorului suficient spațiu pentru ca noianul de sensuri acumulate de-a lungul vremii să imagineze nenumărate variante.
Cu alte cuvinte, relația Ich und Du fuzionează aici bine, cel puțin așa văd eu...
O indicație, un imperativ și o explicație a motivului acțiunii,
\"pietre\" - simbol pentru povară, \"pește\" - simbol pentru viață-credință-poezie\". iar marele Petru alias Poetul-Preotul, oficiantul existenței.
Se desprinde foarte clar de aici că binele nu există ci doar răul are întâietate.
Șt. Aug. Doinaș spunea că \"fiindcă binele nu există, trebuie neapărat făcut\".
Cu stimă, l.o.

E super-mișto,
dar dacă am avea o carte plină de ritmuri de acest gen, la pagina 10 îți amintești subit că trebuie să suni un prieten sau că e un film bun pe TVRCultural.
E un joc, lexicul poate reda ritmicitatea unor fenomene într-o măsură, oricum nu plenară. Oricum, e un \"stad\" al oranjului, al căldurii, al sexului, al etc...
Cu stimă, l.o.

Virginia,
e multă sensibilitate în această \"personală\".
Observ că și tu cazi în \"păcatul\" naturismului răsfrânt în plan psihologic.
Mărul tău e frumos numai după cum îl construiești și îl faci să se prăbușească în același timp, e ca și cum ai \"de-realiza\" acțiunea unui text.
M-ai atins de două ori:
acum vrea patru ani, cei de la Silvica au retezat o frumusețe de salcie din fața blocului meu...îmi venea să-i strâng de gât. Dacă Stănescu vorbea cu plopul \"Gică\", tu vorbeai ci \"Mărul\", iată, am avut și eu un corespondent, \"Salcia\".
Când mă uitam la pletele ei largi și blonde, mă gândeam de fiecare dată că la o femeie, după frumusețea sufletului, urmează Părul.
Iată, am ajuns la o conluzie: toate lucrurile care ne înconjoară sunt \"încărcate\" de Ființa noastră, deci e firesc să ne doară chiar și banala moarte a șoricelului de la gunoi, cel pe care n-am încercat niciodată să-l prindem fiindcă frica lui invită la protecția noastră...
Cu plăcerea lecturii, același l.o.

Virgil,
ai alunecat pe panta poeziei crepusculare, a declicului de ființă cu priviri către capătul satului? Nu pune la suflet.
Ai așa, o notă serioasă aici.
Îmi plac versurile:
\"nisipul mai fierbe cafeaua
sub tălpile noastre\" - am scris fără \"încins\" - se subînțelege că dacă fierbe cafeaua, e destul de încins...
Cu prietenie, liviu

Alina Florica Stasiuc
uite o poezie frumoasă,
cu două personaje și \"umbra răsturnată\" 3, o fi umbra lui Peter Schlemihl,
cumințenie, calcul de \"respirație\", un text bun și care așteaptă cuminte o confirmare.
De la mine o aveți.
liviu ofileanu

Anca,
\"păpușa moale de cârpe\" e singurul lucru pe care îl poți schimba liniștită cu altceva, deoarece în poezia feminină de prin \'80 l-am găsit de f. multe ori.
E un poem de supraveghere a inspirației.
Cu prietenie, liviu

Daria Darid,
e adevărat că mi s-a părut un pic, un pic malițios dar o merit,
ca altădată să nu mai dorm la calculator.
Faptul că ați revenit mă învață a câta oară Doamne?, că femeile au un al 6-lea simț evident...și o bunătate de care mi se face rușine, vă asigur.
Vă invit să îmi spuneți liviu fiindcă m-ați câștigat prin poezia dvs.
Cu prietenie, liviu ofileanu

Daria Darid,
fiți ferm convinsă că nu vă mai botez de-acum încolo.
Da, o știu pe Caza, în general nu mă omor cu fixarea numelui, mă interesează textul, și cred că vedeți clar că acest comentariu la poezia dvs e chiar la poezie.
Mulțumesc, că m-ați suportat,
liviu

Ștefan Teodor,
ai curaj să spui că ești copil de Dumnzeu?
Atunci ești.
Și asta contează, fiindcă vei sta între stele.
Cu prietenie, liviu o.

...erată, Daria Darid,
că multe sunteți Darii...
trebuie să vin cu mielul.
Nici nu am observat.

La Daria Caza,
poezia mustește de durerile surde ale solitudinii, și nu pare să fie una de rând, cu suportabilitatea înscrisă la o cotă de mijloc, textul adună toate obiectele din jur ca un maelstrom, le iradiază cu stările de frustrare ale singurătății, poemul devine un cimitir al prezentului, o raclă a dragostei rămasă fără adresă și singura salvare, falsă și ea precum sprâncenele femeii trecute, pare să vină din somnul năucitor provocat de \"somnifer\", acest poem-somnifer, arta ca un somnifer ce face suportabil gândul sfâșietor al extincției. La Daria Caza,
interiorul domestic, cu amitirile lui terorizante, e înlocuit cu VISUL, dacă somnul ei mai poate avea vise, dacă visele nu sunt un coșmar, continuarea expierilor...
Mă întreb retoric, de ce naiba îmi place poezia asta.
Cu prietenie, liviu ofileanu