liviu ofileanu

Mai mult sau mai puțin înțeles, poetul Eugen Evu a urmat drumul sinuos al căutărilor și lepădărilor de sine, fiind un poet născut și nu unul făcut.
De prietenia sa literară se bucură enorm de mulți semeni, multora le-a prefațat prima carte sau le-a editat cărți, precum antologia \"7 plus 1\" în care sunt cuprinși 8 tineri autori, între care și subsemnatul. Însă de prețuirea sufletească a domniei sale se bucură mai puțini. Colecția Corvina, suferindă de fonduri ca și revista \"Provincia Corvina\" editată de poet sunt repere majore în perioada imediat următoare revoluției din \'89 în Hunedoara. Felicitări!

Există o fascinație pe care o emană peisajele însoțite de texte.
Aici, ca și în alte reușite ale Cristinei Rusu, textul completează bine imaginea.

Nicolae Szekely,
aveți un stil ușor recognoscibil și vă apreciez poemul ca poem de stare, atmosferă, notații psihologice în cheie metaforică, cu accente suprarealiste.
Dacă îmi permiteți o sugestie la primele două versuri...
\"gâtul de lebădă al dinozaurului
continuă să prevină rigidizarea pohetului\"
pe considerentul că \"rigiditatea pohetului\" apare ca o stare permanentă.
Rigidizarea are \"ceva\" de acțiune, adică înlătură ideea de abis, final etc, ca și cum moartea ar fi o stare de acțiune, nu un dat final (rigiditatea).
E un poem bun, ca multe altele pe care am avut onoarea să le citesc.
Cu stimă,
liviu ofileanu

Felicitări Cristinei Rusu pentru idee și participanților pentru explozia de culoare și poezie!

Dincolo de gesticulația și frisoanele unui cotidian excesiv de dinamic, în care poeta plonjează cu sinceritatea unui sinucigaș - acest poem nu e o simplă enumerație a activităților cum pare la prima vedere. Și chiar de ar fi așa, există aici câteva notații care deconspiră o altă față a Omului din spatele textului și al vieții \"de la vedere\". E vorba de sârguința unui continuum artistic în ciuda oricăror crize, personale sau colective. Fiindcă rictusul suferinței e mascat și prin cel al \"seriozității lecturii\", vedem că poeta nu e lăsată în pace, nu are timp, e \"întreruptă într-una\":

\"sperii cu mutra asta buimacă oglinda
administratorul
și pe cei veniți să strângă bani hotărâți
de lumină de apă de gaze de viață de moarte
sunt agitați și grăbiți
sunt întreruptă într-una\" .
Apoi, în rigoarea alcătuirii unei liste cu lucruri trebuincioase autoarea nu uită distonocalmul, un medicament folosit în general pentru a preveni căderile nervoase. Încercuindu-și spațiul agonic și creativ cu firul subțire de sânge al poeziei existențiale, Angela Nache Mamier obține prin directețe și forță narativă o poezie care îi confirmă demnitatea spiritului.

Cu stimă,
liviu ofileanu

George Pașa,
nu știu care rus simte așa de românește:
\"trandafiri și-au pregătit
streșini pentru rouă
îmbracă-te bine
va ploua cu iluzii
ascuțite
pe vârfuri de dor\"

Îmi place poemul tău și spun că e al tău din două motive:
1. Nu prea știu rușii de \"vârfuri de dor\", sau știu? Ce echivalențe au?
2. Nu văd în varianta rusă la autor decât poetul și traducătorul George Pașa.
Nu mai scriu cu majuscule, ca să nu te enervez (!) dar îmi dau și eu cu părerea, sper că nu te superi...sic!
Cu stimă, liviu

George Pașa,
nu știu care rus simte așa de românește:
\"trandafiri și-au pregătit
streșini pentru rouă
îmbracă-te bine
va ploua cu iluzii
ascuțite
pe vârfuri de dor\"

Îmi place poemul tău și spun că e al tău din două motive:
1. Nu prea știu rușii de \"vârfuri de dor\", sau știu? Ce echivalențe au?
2. Nu văd în varianta rusă la autor decât poetul și traducătorul George Pașa.
Nu mai scriu cu majuscule, ca să nu te enervez (!) dar îmi dau și eu cu părerea, sper că nu te superi...sic!
Cu stimă, liviu

În atmosfera inedită și obținută în urma unui mixaj modern al genurilor, la granița dintre epistolă, jurnal și povestire cu efluvii poetice, ni se prezintă de fapt o confesiune calmă, care abia maschează realismul dramatic al subiectului.
Consider că ai început bine. Poate că titlul e cam prozaic, are un aer de \"copil mare\", dar asta se poate îndrepta, tu decizi.
Cu stimă, liviu

Daria,
poemul tău e un bocet presărat cu \"amintiri\" mai mult sau mai puțin artificiale (adevărate...). Personajul tău citit în oglindă este un Virgil, care, numai tu știi fiindcă eu cunosc pe Virgiliu și pe Mazilescu sau chiar pe tânărul poet care s-a dus să citească invers zilele astea...
Dar nu e obligatoriu să spui care.
Cu stimă, liviu o.

O gesticulație ritualică pe un filon oniric, eros intelectualizat și \"ceva\" din vitalitatea poeziilor Anei Blandiana. Remarcabil mi se pare finalul:
\"voiam să-ți spun
floarea soarelui.\" - vorbirea prin/cu obiecte care ne amintește de Stănescu.

\"Nimic să nu dorești, dar iubind tot.\"
O cumpătare la care Esenin aspira de fapt, fiindcă se știe că n-a reușit să facă față unor impulsuri care l-au distrus ca om dar nu și ca Poet.
Felicitări, George Pașa! Chiar dacă nu știu rusă, îmi place traducerea ta.
Cu stimă, liviu o.

Sorine,
poemul tău are un ingabament destul de \"gros\", e un fel de elice de elicopter care artă cu toate palele ei că aerul trebuie împins în jos...Mai are un aspect de fotografie, doar este \"un poem autobiografic\" în sensul acumulării de experiențe inedite, amalgamate aici artă...
\"așadar totul se repetă totul e ciclic\" , parcă am vorbit și eu de TOTUL...
Te salut!

Virginia,
toate sunt frumoase, au imagini reușite, dar ultimul îmi place în mod deosebit printr-o iradiere cu sens venită din alte imagini literare:
\"mare-n furtună -
pe valuri înspumate
o sticlă goală\", și aici te întrebi: e goală de tot? adică nu are nimic în ea sau
are \"necesarul\" bilet-strigăt HELP ME, imaginea perfectă a Artistului pradă valurilor sorții, cu numele și adresa într-o butelcă a cărei soartă poemul nu o dezvăluie, semn că Omul are șanse să fie găsit, mort sau viu dar găsit...
Cu stimă, liviu ofileanu

Nache Mamier Angela,
observ că nu e prea ușor să ne apropiem de o poezie ale cărei formă și lexic o pot încadra fără prea mari probleme în depozitul poeziei moderne clasice.
Însă la o mai atentă recitire, elementele \"învechite\" trezesc prin farmecul tipic al lucrurilor îmbibate cu timp pe \"romanticul\" receptor ascuns în fiecare om, fiindcă e de știut că natura omului este prin excelență una năvalnică, visătoare și dornică de a răsturna orice impuneri. Un receptor romantic spuneam, care odată smuls din crusta artificializării pentru a fi \"în ton cu moda\", descoperă încântat \"nebănuitele trepte\" ale unei asemenea poezii, încruntată din prea multă candoare, tristă datorită neînțeleselor sale valențe exprimative, de fapt expresia unui spirit profund și sensibil care se încăpățânează conștient în poncife, ca o reacție la invazia de stiluri experimentaliste, fără schelet, sau cel puțin fără o concizie pe care o presupune poezia în această manieră. Și dacă Nache Mamier Angela plătește benevol tributul propriei trăiri cu jumătate de inimă repetând secunda unui timp trecut și cu cealaltă în prezent (fiindcă scriitura e conștientă de acest lucru nu se poate trimite la muzeu, dimpotrivă), putem desprinde o concluzie și anume, exprimându-ne printr-o metaforă, poezia ei e ca o pasăre care se poate strecura prin gratiile coliviei sale spre disperarea păsărarilor...
Cu aleasă considerație,
liviu ofileanu

Teodor,
genul acesta de poezie fundată pe terenul fragil al rememorărilor are mereu o forță lui reală dar și una idealizată. Evident că harul poetului este de cântări esențele, de a face cuvintele să vorbească exact cu sufletul lor, lucru rar în poezia de astăzi. A spune că mi-a plăcut e puțin Teodor, chiar m-a tulburat, e aceeași simplitate marca Teodor Dume care face lucrurile arhicunoscute să mai vibreze încă o dată, și încă o dată, cu un timbru original.
De fapt, ce facem noi? Katharsizăm, ne punem acolo. Dar unii dintre cititori n-au fost în iadul suferințelor pământești. Ei bine, tocmai că ne vine tuturor rândul, e bine să fim de-acum pregătiți când vine Ea să ne salte câte un prieten din copilărie sau pe cineva cu care am stat o viață împreună. Numai dacă ai trăit așa ceva, poți simți plenar frumusețea acestei poezii, deoarece există fructe la care ajungem toți, le gustăm, dar pentru un bătrân gutuiul înseamnă primul copil cu Ileana, pentru un tânăr e numai un fruct.
Felicitări!
Cu stimă, prietenul tău liviu o.

Un pic de surrealism, o franchețe lipicioasă și câteva trimiteri bine-făcute pe marginea angajării într-un dat existențial \"sufocant\" - condiția artistului, a Omului-Oarecare în scumpa noastră țară -, apoi regnul animal inserat prin câteva simboluri ascensionale, folosite aici cu scopul de a sugera \"natural\" automatismul și lejeritatea Omului Modern, care are timp pentru orice lucru în afară de eleganța sinelui său.
Imagini bune și o impresie de neputință mimată în debutul poemului, unde poeta descrie \"urmările Katrinei\" sufletești, implicit travaliul de a-l închide cu fermoarul unui surâs la vederea lucrului autentic.
Cu stimă, liviu ofileanu

\"plus amintirea plictiselii trecute\",
e cel mai tare vers din tot ansamblul, mi-amintește de un absurd prezentat de Borges, \"cum ar fi să te gândești că te gândești la faptul că te gândești la ceea ce te gândești că gândești\"...
Despre poem:
amintește de asocierile inedite ale lui Stănescu dar aici ludicul suprarealist e rafinat și sintagmele enumerate sunt metafore bine alcătuite.
Desigur, arta asta se autoexilează pe o insulă, în genul marilor exploratori, dar cum o golește de simboluri, va reveni \"înapoi\", luând în vizor alte coordonate spațiale sau psihice.
Cu stimă, liviu ofileanu

Dely Cristian Marian,
am lecturat poemul tău cu accente autobiografice, presărat cu întrebări sugerate, personaje \"ajutătoare\" și întâmplări personale.
Se întrevede un eu nevoit să jaloneze meandrele unei existențe care îl poate macula, întâmplările banale ca și cele tragice au aceeași pondere a formării de opinii pro sau contra vieții-de-aici, cât și asupra celei de dincolo.
Din această aparentă confuzie de planuri de raportare, subiectul iese totuși cu ajutorul unor argumente pe care le rostește izolat, cu rol de mantră, ca spre a se convinge singur înaintea tuturor și în absența unei indicații prealabile, de un adevăr creștinesc: \"Dumnezeu există\". Dar strofa a treia conține partea afectivă cea mai clar expusă:
\"un bărbat nu plânge la o durere fizică
când plânge mă întreb de-o fi bărbatul sau copilul din el\", versuri din care se deduce ușor maturitatea celui care le așterne.
Cu prietenie, liviu

Xenia Bulearca,
autoironia subiectului e dusă la extreme și acest poem, deși are o structură bine proporționată idee-formă provoacă râsul datorită parodierii regimul existențial, de femeie de corvoadă, oglindind în general ideea de travaliu poetic, precum și atenta lui supraveghere, lucru care infirmă \"ciclitatea\" inteligenței. Iar a provoca râsul când e vorba de plâns, e o realizare, imposibilitatea smulgerii din lanț mi-amintește de un poem al unei scriitoare daneze, Helda Lutken - \"Lanțul\", unde câinele era captivul suferinței din care nu te poate smulge decât sfârșitul.
Prima strofă e fulminantă:
\"Uneori sunt inteligentă,
Alteori sunt o vacă proastă
Condusă cu bâta
Pe izlazurile fericirii conjugale.\"

Adrian Firica,
vin la petrecerea Poeziei, desigur.
Dacă am venit la \"petrecerea pietonală\", adică m-am coborât din baobab, încă nu știu sigur dar te asigur de efectele tăieturilor pe care poemul de sus le-a operat pe retina mea sensibilă.
Cred că m-ai primit la \"chef\", ca să nu mă autoinvit singur...
Cu stimă, liviu ofileanu