Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Comunitatepoeziero

cenaclu

1 min lectură·
Mediu
În ziua de 18 iunie 2005, la Roșiorii de Vede s-a desfășurat Cenaclul literar Mileniul 3-www.poezie.ro, în organizarea Asociației culturale Mileniul 3 din localitate în colaborare cu www.agonia.ro. Au participat membri ai site-ului din București (Radu Herinean, Adriana Popp, Adriana Marilena Simionescu, Bogdan Geană, Adrian Firică) Giurgiu (Ana Suter, Livia Ștefan, Cătălina Vieru, Ioan Peia), Craiova (Mădălina Maroga), Târgu Jiu (Dan Tristian). Din partea organizatorilor au fost prezenți Mihai Athanasie Petrescu, Liviu Comșia, Ion Mihăilă, numind doar autorii care activează pe site. Invitat la această manifestare a fost scriitorul Florea Miu, redactor șef la revista culturală Ramuri din Craiova. Imagini de la acest eveniment vor fi puse cît de curînd în galerie.
Și era să uit. Invitații au vizitat și cîteva obiective turistice, astfel că s-au lămurit de unde vine expresia \"răsaduri de galoși\" din poezia \"în piață\" și au avut onoarea să-l cunoască personal pe celebrul Bicuță.

Cititi si acest articol


























































0318324
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Comunitate
Cuvinte
152
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu Nanu. “cenaclu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-nanu/comunitate/128135/cenaclu

Comentarii (31)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

MV
Mara Vlad
...dar sincer...eu de ce n-am stiut? As fi vrut sa particip (sau e pe merite? :) ). Cum se procedeaza? S-a anuntat undeva si nu am fost pe faza?
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Elia, încercasem mai devreme un comentariu mai lung care n-a apărut. Radu știe mai multe detalii. Nu a fost anunțat pe site, e drept. S-a vrut mai mult o întîlnire între cei apropiați geografic. Mai este și greva cheferiștilor, iar pe varianta auto-moto-velo nu am mizat prea tare. Dar la toamnă va fi ediția a doua, probabil în septembrie.
0
@florina-daniela-floreaFF
Florina Daniela Florea
felicitari, Liviu!
Care va sa zica o comisesi pana la urma :). Stiu ca nu e usor ca sa organizezi asa ceva in conditiile date, cu atat mai mult merita laudata initiativa ta.
Nu stiu de voi ajunge vreodata si eu, dar ma consolez cu ideea ca oltenii au limba prea despicata pentru o moldoveanca \"blajina\" ca mine si atunci e mai bine sa ma tin la distanta...dar nu prea departe, cat sa va am in vizor:)
Lasand gluma la o parte, inca o data te felicit si iti urez succes la viitoarele editii.

cu zambet,
Dana
0
@florina-daniela-floreaFF
Florina Daniela Florea
Ah, nu ma pot abtine si acum am dezlegare, ca trecu momentul:)
La multi ani :)!

aceeasi moldoveanca usor cazuta pe ganduri la niste pomeniti aburi de vodca, evident, ca sursa pierduta de \"inspiratie\" pentru o duzina de poeme nescrise.
0
@maria-prochipiucMP
Distincție acordată
Maria Prochipiuc
Felicitări pentru inițiativă, mai ales că a a fost a doua zi după ( știm noi după ce, nu?). Îmi închipui atmosfera plină de poezie, și mai ales plină de acel mister al întâlnirilor de acest gen, de fiecare dată emoții, așteptă și impresiile celor prezenți tu văd că ești sărăcăcios în date, pentru acest eveniment și pentru tot ce s-a întîmplat acolo toată admirația.
0
@alina-manoleAM
Distincție acordată
Alina Manole
Mă bucur să aud că lucrurile acestea se întâmplă și, mai ales, se întâmplă frumos. Felicitări organizatorilor și sper ca la următoarea ediție să pot ajunge și eu. Cu drag, din tot sufletul, vă doresc mult succes!
0
@adriana-marilena-stroilescuAS
Vinul a fost bun, la fel și starea de poezie ce s-a creat grație unor oameni entuziaști și sufletiști care au pus totul la cale, dar acum trebuie să vii să-mi aduci mielul, că uite, m-ai botezat: eu sunt Marilena, nu Marinela, vedeta, că ea e cu Miron Cozma și eu n-am nici în clin nici în mânecă, doamne ferește, cu dumnealor. Eu am ce am cu Roșiorii de Vede, cu poezia și cu dreptunghiul de petunii din fața Primăriei, cu trenurile care nu merg și microbuzele care circulă doar până la Alexandria. Am petrecut o zi agreabilă, reconfortantă chiar aș putea spune, cu toate emoțiile care dădeau buluc peste mine. Au fost oameni doritori de frumos, de echilibru, dăruire și armonie universală, viori și fursecuri și multă, multă poezie bună, cărți și ziare mirosind proaspăt a tuș, și un evantai al vârstelor de la cele mai fragede la cele mai coapte, au fost și discuții constructive despre internet și pagina scrisă.
La cât mai multe reeditări ale unor astfel de momente, dar vă rog faceți bine de mai poftiți și pe la Casa Eliad, și noi ne-am bucura de prezența voastră aici.

Amadriada
0
@florin-andorFA
Florin Andor
... felicitări și succes la următoarele comiteri, liviule; numai bine și suflete calde aproape :)
0
@livia-stefan
Livia Ștefan
Tare, tare mult mi-a plăcut și mie această incursiune în sufletul poeziei, tocmai în artera Roșiori, cu oameni de omenie și multă liniște și armonie:)
Mă bucur că am avut deosebita plăcere să îl cunosc pe domnul Florea Miu, eu fiind o împătimită cititoare a revistei Ramuri, de asemenea și pe ceilalți consumatori, și creatori deopotrivă, de frumos...
Plus că am ajuns și pe la faimoasa locație având titlul generic de \"Cârciuma lu\' Bicuță\" :))
Abia aștept întâlnirile viitoare, fie în Roșiori sau Giurgiu sau București!
Toate cele bune:)
0
@tudor-negoescuTN
Tudor Negoescu
Am aflat tîrziu de invitația ta, Liviu. Pe lîngă faptul că aveam posibilitatea să vă cunosc pe voi (localii), pe șefii bucureșteni, puteam s-o cunosc, în sfîrșit, chiar pe concitadina Madi Maroga (pe lîngă care am trecut, probabil, de vreo cîteva ori, prin Craiova).
0
@catalina-vieruCV
cătălina vieru
E, am facut-o si pe-asta;) Eu va spun ca am fost acolo, a fost fain, oameni buni. Na, sa va para rau... Dar lasa, data viitoare liviu ne anunta mai din timp si mergem mai multi, nu?
Cu drag,
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Marilena, crede-mă că mi-a scăpat. Că doar știam cum te cheamă. Mai am o colegă tot Marilena și mai o încurc și pe ea din cînd în cînd. Dar eu știam că finul vine cu mielul la naș. E o idee, să organizez un cenaclu de Paști?
Tuturor celor care au participat le mulțumesc. Mulțumiri și celor care din diferite motive n-au putut participa dar au fost cu sufletul alături de noi. Și normal, celor care au lăsat un semn aici.
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Florina, Maria - mulțumesc pentru urări și pentru faptul că m-ați înțeles. Chiar nu mergea, potrivirea (întîmplătoare) a celor două date și promovarea lor pe site ar fi dat naștere la interpretări.
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Marilena, uite că schimbai. Nu mai dai mielu\'
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Am uitat să menționez că publicația DRUM a editat cu aceasată ocazie un supliment de 4 pagini, dintre care 2 sînt rezervate colegilor de pe site. Suplimentul este ilustrat de colega noastră Dana Ștefan care, iată este și ea tot un fel de participant. Și căreia îi mulțumesc și pe această cale.
0
@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
Felicitari, ori de cite ori sunteti acolo, ori de cite ori poezia creaza punti de frumos, e semn ca ne purtam unii pe ceilalti peste tarimuri.
Ma bucura ca frumosul este aducator de frumos.

Ela
0
@madalina-marogaMM
Mădălina Maroga
Eu ii multumesc lui nea\'Anton pentru tot, a fost o intalnire extraordinara, multe emotii si surprize. Mi-a facut o deosebita placere sa-i cunosc pe colegii de site prezenti la cenaclu. Fetele din Giurgiu au promis o cronica dar se pare ca nu le-au trecut inca emotiile... :)
Nea\' Anton, multumesc din suflet pentru tot, ii doresc revistei \"DRUM\" viata lunga si unn drum plin de succes. Este o onoare pentru mine sa ma aflu printre paginile acestei reviste cu o poezie.

Am destule emotii si acum... sper sa imi treaca pana cand vom merge la Brasov.

Dorun, imi pare rau ca nu ai stiut de aceasta intalnire. Poate reusesti sa ma contactezi in cazul in care ai vrea sa mergi la lansarea lui Adrian Munteanu de la Brasov.
0
@ion-mihailaIM
Ion Mihaila
Felicitari domnule Liviu Nanu!
Traiesc cu bucurie aceste clipe cand citesc numai ganduri frumoase de actiunea initiata de dvs.Parerile de rau ale celor care nu au fost ne misca la fel de mult.Trebuie sa recunoasteti ca si cei care nu iubesc la fel de mult Net-ul au fost si NE-AU SUSTINUT.EU CRED CA E DOAR O \'\'TIMIDITATE\'\' A CELOR NASCUTI MAI DEMULT CA NOI.AU IUBIT SI EI CANDVA CHITARA ELECTRICA IN ANII \'60 IAR CEI CU COBZA LE RADEAU IN FATA...HIPPIE ERA O ATITUDINE.ASA ESTE ACUM WWW.POEZIE.RO. MULTUMESC DIN SUFLET TUTUROR CELOR CE S-AU GANDIT LA MINE!ION MIHAILA
0
@silvia-caloianuSC
Distincție acordată
silvia caloianu
De fapt, asteptam niste file de jurnal ale participantilor. cu amanunte, cu spiritul acela observator de care nu scapa lucrurile aparent nesemnificative. dar stiu sa astept :), mai cu seama ca nu prea intru pe net in timpul zilei. Am rasfoit eu ce se spune la pareri, dar...nu vad inca \"monstrii sacri\" :D.
Daca am auzit bine, in primavara viitoare sacrificati miei pentru viiitorul cenaclu, asa ca ...vin la sigur! :D
Dar, poate ca am fost si eu cu voi, cumva...nu m-ati vazut pe acolo? :D (oricum, se stie ca prezenta mea e una insipida, incolora, inodora :D, de asistenta/\"privitoare\").
Felicitari, Liviu, stiu ca ai pus suflet si ma bucur ca au venit Oameni, ca au venit Poeti!
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Daniela, s-a citit poezie iar una dintre temele de discuție a fost \"textul virtual - mod de exprimare sau finalitate?\", adică despre avantajele suportului virtual față de hîrtie. Argumente au fost și de o parte și de cealaltă, cert este că am ajuns la concluzia că mai importantă este calitatea scriiturii decît suportul.
Mădălina, tu ai fost mereu o prezență agreabilă la întîlnirile doljene, iar participarea ta la cenaclu, fii convinsă că a produs multă plăcere și emoții.
Ioane, noi mai vorbim. Trebuie deja să gîndim ediția a doua.
Silvia, bineînțeles că ai fost prezentă cu noi. Și sufletește și material. Cartea ta a fost la loc de cinste (ca și celelalte, dealtfel) pe nou înființatul raft www.poezie.ro al Bibliotecii municipale Gala Galaction, mereu prezentă la acțiunile culturale.
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
sper ca nu am ofensat pe nimeni cu gluma mea, cu exspresia \"monstrii sacri\". o retrag, pentru orice eventualitate, pentru ca m-am mai trezit, intre timp :). las un cuvant, care va place, care vreti voi, cu un sens in care sa incapa spiritele considerate la baza respectivului site.
0
@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
Liviu, faina dezbatere pina la recitare si dupa ea. imi aminteste de unpoet din constanta, pe vremea cind eram adolescenta, si care, pentru a scrie un poem ad-hoc, a folosit o coaja de ou si un creion. A scris minuscul, insa poema era maiastra.
Suportul nu conteaza, fie el si gindul.
Poate la un alt cenaclu fi-voi acolo, tare mi-ar fi fost buna ziua aceea.
Sunt zile.

Ela
0
@tudor-negoescuTN
Tudor Negoescu
Liviu, interesant e că, în urma dezbaterilor de la nea Bicuță, ați făcut săpături și l-ați promovat pe Florea Miu în funcția deținută de șeful lui, Gabi Chifu.
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Mda, ai dreptate Dorule. Mai greșește omul. Dar să știi că nu am făcut săpături, am băut doar niște beri. Și de obicei nu se supără nimeni cînd zici de bine. Uite, am o contabilă, femeie măritată cu doi copii, femeie la 40 de ani, cînd îi spun \"săru\' mîna domnișoară\" îi lucesc ochii de drag.
0
@tudor-negoescuTN
Tudor Negoescu
Liviu, înțelege-mă că sînt acum cîrcotaș, de ciudă că n-am fost și eu pe-acolo. Și-așa simt că am o datorie veche de plătit lui Florea Miu. Și tot amîn s-o plătesc, după cum mi-e felul. Dar Florea Miu e un boier, și-mi trece cu vederea...


0
@nicolae-tudorNT
Nicolae Tudor
\"Mulțumiri și celor care din diferite motive n-au putut participa dar au fost cu sufletul alături de noi.\"
Stii ca am fost cu sufletul alaturi de tine, Liviu. Acum te citesc (cum am spus-o deja) si inteleg aceasta actiune ca o alternativa la \"daca sterg cuvintele nu mai ramane nimic dupa mine\". Cu siguranta, ai lasat \"un semn\" in sufletul celor care te-au cunoscut. Numele invitatilor tai parca difera de cele pe care mi le-ai spus tu, sau mi se pare?!
Mi-ai promis ceva, sau am intrat deja in zona aceea a ta de \"indiferenta transparenta\"?
0
ML
Motoc Lavinia
Data viitoare ia-ma si pe mine nene Antonele, mai ales daca se da si inghetata...
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Nicolae, aproape toți cei care au știut de cenaclu au venit, cu mici excepții. Eu sper să nu te superi pe mine, dar am vorbit multe, probabil am promis și mai multe, încerc să mă țin de ele, dar trebuie să-mi amintesc. Sau mă ajuți tu, sînt convins că nu te superi pe mine. Zona de indiferență transparentă mă caracterizează, dar nu e permanentă. Să ne auzim/citim cu bine. Trimite un mail ca să nu devenim offtopic(i)
Lavinia, data viitoare sîntem invitații lui Bicuță. Cît despre menu...
0
@dan-tristianDT
dan tristian
eh, fusei si eu pe-acolo!
degeaba se dau unii mari si rotunzi,trebuie recunoscut ca vinu\' a fost cam putin, cu efect ce-i drept, dar, totusi, putin!:)
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Prima poză, uraa. Chiar dacă doar afișul. Realizat în oltenia sălbatică de Dan Tristian, dacă-l cunoașteți...
0
@ion-mihailaIM
Ion Mihaila
Mă întreabă cineva aici,,ce crezi despre acest text:\"ev vreau să dau răspunsul la întrebarea \"ce credeți despre aceste fotografii ?\"Domnule Radu Herinean, ne place si cum recitați dar ne place și cum ne \"trageți\" în poze...mai ales pe mine, cum mă văd așa fără de burtă !M-a impresionat solidaritatea membrilor site-ului www.poezie.ro .Au bătut atăta cale doar pentru o clipă în care poți simții împreună același cântec al adierii,al foșnetului frunzelor iar apoi să vedeți că și apusul nostru(vezi foto) este la fel de magic precum al vostru!
Sunt atât de bucuros că la Roșiori iarba de sub stejar poate să crească,Ramurile sale lasă să treacă generos razele soarelui ...Ați observat,iarba a crescut destul de mare-de mine e vorda-Mihai Dor!
0