Poezie
visual fixation
1 min lectură·
Mediu
îmi deschid pleoapele
și te-nconjur ogival
iubito
cu neclintire răsucită-n tălpi
coapsa-ti
amurg și cenușă
exersand tristetea
deasupra cearcănelor
tatuajul meu gol
și trupul tău cardinal
sidefiu
unduitor
luminănd ca o candelă
într-un templu bizantin
cabrat ca un psalt
cu 51 de sageti
inspre gandu-mi bicisnic
despre chipul tău necântător
despre îmbrățișarea ta neîmbrățișată
uneori lacrimă
alteori pasăre de pradă
străbătându-mi sternul
tâmpla
oasele metatarsului
arcada lunii
smulsă prelung
din coapsa-ti
de vestală nubiană
si vantul molatec
din părul tău
mirosind a tămâie
și a parfum unisex c.k.one
ce m-a uitat demult
undeva la capătul străzii
într-o primăvară nerostită
printre umbre ambigue
și cețuri de tabes
îmi deschid pleoapele
și te-nconjur ogival
iubito
0125117
0

si creezi un discurs liric fluent si cuprinzator...numai in final se incetoseaza totul si , daca ma uit in urma, poemul pare o aducere aminte incetosata oarecum de trecerea timpului...asa e?:)
iartare daca n-am interpretat pe placul autorului:)
mi-a placut,
mina