...\"Farmecul Târfei\"

Dacă ar fi să spun ce nu mi-a plăcut la textul de față, aș sublinia exact ce spune Ioan dintr-o optică inversă, printr-un exercițiu de negație.
Lipsește, din păcate, “prospețimea limbajului”, “ușurința versificării”, și “enorma imagine colorată mov” e doar un element redundant și supărător, un facil trouvaille, lipsită de sens!-sincer, nu înțeleg de ce e mov?și nu albastru?!galben?doar pentru că ai tu o “memorie”, să-i spunem așa, a metaforei, ai folosit mov?!sună mai poetic?!-cam așa se folosește la noi acum “carne”, și într-o vreme “câine”, simboluri, elemente infailibile care nu se pot discuta și pune sub lumina unui ochi critic pentru că sunt simple artificii arbitrare și ori le înțelegi ori nu le înțelegi, ori îți convin, ori nu-ți convin, orice ar fi, nu trebuie să te îndoiești de valabilitatea lor.
Eu unul mă îndoiesc, de cele mai multe ori. Aș putea scrie într-o zi o poezie numai cu astfel de elemente indispensabile, repartizate așa cum numai eu să știu, așa cum numai bunul meu gust dorește, și dacă n-o înțelege nimeni, să fie sănătos și să pună mâna pe carte.
Vor vedea singuri că simbolul cutare are o mare legătură cu Valery, că simbolul cutare are o mare legătură cu Barbu, că finalul e puțin codat-să caute bine merci în Dan Brown, se vor lămuri-așa de dragul masochismului, și principala cauză pentru care strofa doi are doar un vers e negreșit o răsucire subtilă, un “făcut cu ochiul” către Lowell sau Dylan Thomas?!acolo sigur se vor delecta cu continuarea dacă vor citi cu atenție-nu toate versurile au legătură cu făcutul ochiului, care dintre ele, să ghicească tot ei, cititorul trebuie educat.
Mă rog, să trec la textul tău, cu observațiile de rigoare:
-în primul rând trebuie să-ți spun că n-am înțeles nimic din textul tău, ce și cum vrei să spui, dacă într-adevăr vrei să spui ceva.
-“clepsidre între nori se-nfig”-îmi place de tine că ai un spirit de observație foarte dezvoltat, în timp ce doamna din alcov face un nu știu ce, cu un mic blitz, subtil, tu treci de la“dezmățul de bun gust biologico-neologistic” cum îi spune Ioan, la observații colaterale cadrului, surprinzi norii “în trecere”-, detaliile celeste, inimaginabil de importante, și cu o logică internă impecabilă(de ce?!pentru că mai târziu întălnim heruvimii, deci se întâmplă ceva acolo și poetul face doar introducerea, preambulul!prudent poet, nu vrea să-și surprindă cititorul cu lucruri venite din nu știu unde, așa deodată, cu toate că era vorba de heruvimi și noi am fi trecut cu vederea!).
Concluzie-vers aiurea, inutil, greu de digerat, și așa autorul stă prost cu prozodia.
-“curg printre oasele-ți în rochie de mireasă”-autorul nu prea știe să descrie, să surprindă elementele într-o evoluție ca să pricep și eu versul cu pricina, pentru că-deși poate am înțeles(?!), cred că autorul iar umblă cu prudența(mai târziu e goală în frac, acum să ne fi spus iarăși așa subtil, sugerând, nu îngroșând, să nu se piardă efectul versului din ultima strofă, că rochia de mireasă îi acoperă într-adevăr, oasele, dar pe dinăuntru, ea fiind de fapt tot goală(șic!)?!ca în ultima strofă!).
Trecem peste, avem altele.
-“heruvimi din cambrian”-pentru cine nu știe-cambrian=Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut viețuitoarele). vă imaginați că și îngerii suferă modificări genetice, îmbătrânesc cu timpul?! acum dacă vreți să scrieți un poem mai avangardist-ceea ce nu vă recomand, e mai mult de scris-ar trebui să specificați clar:heruvimii după al Doilea Război Mondial, după Jethro Tull, după Edison, după Beatles, înainte de Edison, Beatles, Alfred Nobel, și așa mai departe!.
-“aripi de obsidian”-vezi dacă-s din Cambrian?!Cred și eu că sunt de obsidian, dacă erau mai “de aproape”, după Bill Clinton probabil erau din metal sau bazalt, sau din cărâmidă chiar. Așa, însă, dacă sunt din Cambrian, corect, sunt de obsidian(ce aripi greoaie trebuie să aibă, nici nu știu cum mai poate să “plutește” prin aer, în orice caz aș fi mitocan și lipsit de inimă să le cer o vizită la Bârlad!știm noi cum e cu obsidianul și nu vreau să-i obosesc inutil, când deja sunt!de notat că obsidianul are și o culoare mai închisă, spre negru, brun, deci ce heruvimi or fi, oh, să nu mai vină prin Bârlad, și așa suntem amărâți, nici prin alte locuri, și așa inundații, cataclisme, suntem sătui, rămâneți cu misterioasa doamnă mov din alcov.
Lăsați-ne pe noi.
-în strofa a treia avem o descripțiune pur organică ușor învăluitoare și amețitoare, de la cord la xifoid, trecem peste ea, deși avem delicatese și aici, ne mulțumim că autorul a fost decent și nu ne-a trecut prin vagin și alte zone crepusculare, vedem la televizor, ne-am săturat, destul.
-acum, da, ajungem la trupul gol în frac, cu doamna mov pe eșafod(de ce?!nu se știe, e ceva care ține tot de simbolistică și alte chestiuni ezoterice!).
Să mă lumineze cineva, parcă la început era în rochie de mireasă, își făcea remușcări că păcătuise și să n-o prindă sortitul, cu amanții pe pulpe(încă un motiv de încordare!), și acum în final, rămăne săraca în, scuzați-mi expresia, curul gol, cu fracul, pe eșafod, semn că s-o fi prins nefericitul că fata a mai fost încercată și-a dezbrăcat-o fără milă, și fuguța pe eșafod, dar în frac(fracul îl deranjase pe el toată, și atunci la ce bun?!rochia, în schimb, scumpă, numai el știe cum și-a dat ultimii bani pe ea!).
Plec luminat, poate chiar revin, la astfel de poezii-esență, cu mii și mii de grile de interpretare, se cuvine, oricând, oriunde.

pai in ciuda comentariului anterior mie mi-a placut poezia..are un limbaj deosebit care multi nu sunt capabili sa il folosesca..si de ce nu mov? fiecare are o culoare predominanta intr-un anumit context sau tablou psihic..movul e culoarea sexualitatii nu? combinarea dintre albastru si rosu ( puritate si desfrau)..felicitari!

O IDEE INTELEAPTA?...............MAI MULT TRASNITA......O OBSESIE?........... E LOC SI DE MAI BINE.........

Hristos a înviat!
Astăzi pe aceste meleaguri se sărbătorește \"Paștele Morților\", și îndatoriri creștinești m-au împiedicat să vă răspund mai devreme, așa cum aș fi dorit și era \"de bun simț\". Îmi cer iertare.

Domnule Ioan Albu, faptul că în \"subiectivitatea\" domniei tale mi-ai acordat o steluță, nu poate decât să-mi aducă satisfacția unei mici împliniri. Este, dacă vreți, decorația prmită în front, la apelul de seară, de un soldat obișnuit care trăiește micul lui moment de glorie într-o bătălie continuă cu propriul său \"ID\" și \"EGO\", cu propriile sale limite într-un război numit \"Viață\".
Oare o mai fi vreun pahar de vin pe la popotă? Deși e cam târziu, îl voi bea în cinstea dumitale...\"Generale!\"
Mulțumesc, Ioan Albu!

Diana Bianca Ciurtin, nici nu realizezi cât de bine ai contrabalansat în puține cuvinte comentariul surprinzător de înveninat al domnului Dediu, căruia îi voi raspunde de îndată. De fapt dacă mă gândesc bine, răspunsul la tot textul și la întrebarea leit-motiv...\"De ce mov?\", eu i-aș răspunde foarte simplu, ca un puștan obraznic-\"D\'aia!\"
Dar, nu!...e încă sărbătoare astăzi și trebuie să fim buni și omenoși. Mă bucură \"simțirea\" textului și intuiția foarte aproaope de adevăr a jocului cromatic și simbolistica acestuia în contextul poeziei(voi detalia).
Mulțumesc, Diana Bianca!

Salut, Beatrice!
E o \"idee\" pur și simplu! Întodeauna există loc de mai bine.
Mulțumesc pentru trecere.

Domnule Dan Dediu!
\"Bătrâne\"!(cum frumos zicea Nichita)- și ăsta este un compliment(sic!), ai reușit să mă dezamăgești.(Îmi și imaginez câtă satisfacție îți va provoca acest lucru). Ce păcat că sunt sincer!
Nu bănuiam că o steluță poate atrage atâta patimă, atâta negativism și venin din partea unui om pe care practic nu-l cunosc și nici nu vreau să-l mai cunosc.
Nu mă interesezi de loc, oricine ai fi! Comentariul dumitale ambiguu, este de o factură intelectuală modestă, iar argumentele și dizertația din ultima parte este de-a dreptul jalnică în interpretarea anatomică forțată pe care cu atâta fervoare și indecență o expui, ca să nu mai vorbim de expresiile suburbane(din respect pentru cititori și din pudoare nu le voi reproduce) pe care le folosești într-un delir interpretativ și surprinzător de fantezii tele-erotice care pe mine, autorul textului m-a lăsat perplex.
Și mai afirmai, domnule, că am imaginație! Hâmm!...
Dacă erai un \"Om\" corect, un intelectual adevărat fără infatuări și ifose de superioritate, făceai o scanare tip \"audit-I.S.O. 2000\", mă treceai prin \"furcile caudine\"
ale \"metodei 5 S\" și-ți acceptam corecțiile cu plăcere și fără subiectivismele dumitale determinate de frustrări de\"alcov\". De fapt, nici măcar nu mă privești în ochi, bărbătește, ...când mi te adresezi mie(ne cunoaștem de undeva?), când îți îndrepți privirile spre marele public așteptând aplauze. Oare ce fel de om poți fi dumneata domnule Dan Dediu? Câtor necunosuți iubitori de metaforă de pe acest site, le-ai retezat dumneata aripile din turnul de fildeș, trimițându-ți săgețile dumitale înveninate. Sunt convins că ai făcut-o, ca și acum, cu sadică satisfacție. Fă domnule Dediu un test \"California\", să nu ai vreo surpriză neplăcută!
Oricare ar fi rezultatul, eu zic să ne lași domnule în pace, că e molipsitor... și tot sunteți \"necăjiți\" acolo la Dunăre.
Sincer, îmi pare rău.
Și acum \"lecția\", că e tare târziu și am avut o zi grea.(Iar
sunt sincer cu dumneata!).

Simbolismul emoțiilor și al minții interioare îți sunt complet necunoscute \"Bătrâne\"!(după cum văzui).
Într-un articol intitulat\"How to make our Ideas Clear\"-Ch.S.Pierce-întemeietorul pragmatismului, susținea că, pentru a dezvolta conținutul unei idei, ajunge dacă determinăm conduita pe care o poate suscita. Ideea noastră despre orice lucru, este ideea noastră despre efectele lui sensibile.
Semiotica-știința semnelor-este implicată în discipline ca psihologia, estetica, teoria culturii(sic!),etc.
Schiller avea o teorie despre instinctul jocului(\"Spieltrieb\"), ca element fundamental al creației artistice și al desfătării(\"Geniessen\").Un instinct al jocului este și modestul meu text cu trimiteri la \"Mărturisiri și anateme\" și \"Exerciții de admirație\"a lui Emil Cioran.
Cel care își definea disperarea drept un orgasm care durează o viață nu și-a tăinuit niciodată atracția irezistibilă pe care o resimțea pentru păcatul originar.
În \"Exerciții de admirație\", își amintește de pildă, de vremea studenției, când devenise \"un tenace client al bordelurilor\"; \"viața mea de student s-a petrecut sub farmecul Târfei(cu \"T\"), la umbra decăderii ei protectoare și calde, materne chiar.\" De aici, ideea titlului, a rochiei de mireasă(niciodată imaculată, niciodată albă),a clepsidrelor atârnate de nori, ca măsură a decăderii fizice determinate de \"zei cerați\" capabili să le întoarcă oricând
și controlând astfel timpul. O, tempora!...
\"Adevăratele femei sunt acelea a căror prezență te face să uiți de probleme, idei, neliniști universale și chinuri metafizice\", aflăm din \"Pe culmile disperării\". Pentru Cioran, rostul femeii este, alături de satisfacerea necesităților sexuale,cel de a asigura bărbatului un prilej
pentru a scăpa de \"presiunea chinuitoare a spiritului\"; însă, ăntrucât în sistemul său de valori locul plăcerii este luat de suferință, femeia îi apare lui Cioran și ca un instrument de acces la irațional; \"Îmi place femeia fiindcă alături de ea realizez penru scurt timp ideea iraționalului. Alături de femeie uiți că suferi din cauza spiritului(...). Grația femeii temperează tragedia bărbatului\"-(\"Pe culmile disperării\"). De aici imaginile suprarealiste de tip \"flash\", care mie îmi plac, din nou sunt sincer domnule Dan Dediu(sic!)- cu \"melci demenți în negre cochilii de-oțel\" ce \"curg printre oasele\" femeii fatale, levitând hieratic, sau imaginea femeii goale-\"o nulitate absolută\", \"un zero încarnat\" care poartă un simplu frac-o mică fantezie erotică pe \"eșafodul\" unde luciditatea este \"un echivalent negativ al extazului\", iar călăul -\"Demiurgul cel rău\", \"lumina-n trefle o desface\"-simbolistică trecând prin lumina purificatoare a pântecului.(Te vei gândi imediat la Dan Brown și la Sfântul Graal-din nou sincer, atunci când am scris textul nu m-am gândit decât la Cioran, care se supune în chip deliberat unei autototorturi, în speranța că erosul alături de mistică, muzică și poezie-poate fi o cale de mântuire.
Vezi și \"Motto-ul\"!

Ca să trec la movul obsedant care te-a deranjat atât de mult pe dumneata, trebuie puțin amintită filosofia lui Ca și Cum(\"Als-Ob\")-lumea \"irealului\", este tot așa de veritabilă pentru etic și estetic, chiar mai veritabilă decât lumea în sensul obișnuit al cuvântului real.
Această lume etică și estetică (în mov, dacă așa vreau eu!), este pentru mine în cele din urmă valoroasă(veritabilă), iar efortul meu de a-ți \"zugrăvii\" semnificația acestei culori devine superfluu, dacă nu faci și dumneata un mic efort de imaginație, admițând posibilitatea transpunerii unei picturi(așa cum Dl.Albu-a văzut foarte limpede-încă odată toată stima!)dintr-un cod în altul, din cel plastic în cel verbal(poetic...de ce nu?). C.Maltese(un mare specialist al limbajului cromatic) face o remarcă interesantă susținând că ceea ce se pierde de regulă în cazul unei poezii, este egal cu gradul de perisabilitate informațională ce survine în momentul în care se trece la transpunerea unui tablou din limbajul său plastic în cel lingvistic. Ei, aici nu știu cum stăm domnule Dediu! Gaugain avea o predilecție pentru o cromatică aparte, cu predominanța galbenului și a ocrului(de fapt, avea o boală rară olfactivă!). De unde ști dumneata că eu nu am pictat tablouri în care movul cu toate nuanțele sale, să-mi inspire modul de a transpune în text după bunul meu plac, stimuli cu funcții și semnificații specifice în sfera conștiinței? Stau eu rău cu \"prozodia\", dar dumneata stai și mai prost cu simbolul cromatic și informația semantică.
Funcția gnoseologică a culorii îți este complet necunoscută.
Pe scurt deci;-elementele de simbolism cromatic se întâlnesc în toate culturile și religiile antice și medievale, catolicii însă aveau să introducă pentru prima oară în evul mediu un cod obligatoriu al culorilor. Inocențiu al 3-lea, în jurul anului 1200, a făcut cunoscut un asemenea cod al culorilor pentru a evita echivocul interpretărilor privind reprezentarea unor idei și sentimente profund umane, din partea vulgului și a ignoranților-domnule Dediu!. Ca să nu mai vorbim despre Heraldică, unde există lucrări laborioase despre semnificațiile culorilor în această disciplină.
Hyeronimus Bosch, a mers și mai departe preluând simbolistica magică, conform căreia fiecare culoare reprezenta un număr, o stare sufletească.
Ștefan Luchian spunea: \" Noi vedem cu ochii, dar pictăm cu sufletul\".
Există lucrări care prezintă tabelar\"geografia și vocabularul semnificațiilor simbolice ale culorii\".
Dacă vei avea curiozitatea, vei descoperi cu uimire că în Evul mediu, în Europa apuseană, movul avea ca semnificație simbolică imaginea penitenței, culoarea liturgică în post, sacrificiul, pasiunea(mulțumesc, Diana Bianca Ciurtin!), amarul suferinței. În Heraldică, reprezenta pasiune înaltă, înțelepciune.
Destinația simbolică în schimb, a movului, tot în acea perioadă, era \"pocăința\", iar în epoca modernă și contemporană-prospețime, grație, prima dragoste, culoarea superstițiilor pictate, afectivitate.
Goethe spunea despre mov că \"sugerează sfârșitul lumii într-un peisaj\"-Ce frumos, nu-i așa domnule Dediu?
De fapt, Goethe s-a ocupat foarte serios de valoarea \"senzorial-morală\" a cercului cromatic.
În Europa contemporană, movul este simbolul\"pietății plină de sentiment\".

Ar mai fi câte ceva de spus,pentru dumneata ,domnule Dan Dediu, dar m-a prins dimineața și tare cred gândindu-mă
la ce-ai scris dumneata, că de fapt \"libri solatium vitae sunt\".
Adio Bătrăne!
E un adio mov, te rog nu mă mai deranja!

P.S.-Era să uit,Bătrâne!...Heruvimii mei din Cambrian, sunt cam supărați, spun că sunt îngeri și cu aripi negre și pot zbura și până la Bârlad dacă e nevoie, să-ți arate aripile de obsidian.
Având în vedere exercițiile de negație continuă pe care le faci pe site, îți recomandă o catalepsie intelectuală pentu refacerea sinapselor ostracizate ascultând \"Living in the Past\", cu un solo de flaut mirobolant a lui Ian Anderson.

Rectificare; \"...solo de flaut miruitor\".

Fara comentarii lungi si aiuristice: mie mi-a placut si atat.
\"melci dementi\"?:)

Dacă mă gândesc bine...ai perfectă dreptate, Iulia!
Scorul este oricum 4:1, în favoarea textului.
La bună citire!

Dacă mă gândesc bine...ai perfectă dreptate, Iulia!
Scorul este oricum 4:1, în favoarea textului.
La bună citire!