Unii ochi nu sunt făcuți să vadă
Ei se apleacă doar asupra lucrurilor mărunte
Pierzând din vedere adevărata iubire,
Unele inimi nu sunt făcute să iubească
Și în schimb iși plâng amintiri
Pentru ce mai avem nevoie de timp
dacă tot nu ne este de folos?
Hai să îl facem cadou...
să il dam cuiva care il merită mai mult
și pentru care orice secundă contează,
să îl punem într-o
La 20 de ani
Încă mai pot visa,
Cerul e al meu,
Lumea e a mea.
La 20 de ani
E caldă dimineața
Și cu adevărat
Acum începe viața.
La 20 de ani
Nu-mi pasă de nimic,
Dar de acum
- Ce faci omule blând,
De ce fugi de lumină?
- Nu fug, nu m-ascund,
aștept moartea să vină.
Am simțit azi speranța
cum mă părăsește,
unde dracu e moartea,
de ce nu mă găsește?
În nopți fără
nu pierde speranța
fiindcă e singura legatură
pe care o mai ai cu Dumnezeu,
să știi că nesiguranța
e lucrul cel mai greu,
e ultima picătură
ce umple paharul,
sporește amarul
și aduce
greutățile vieții să visăm nu ne lasă,
nimănui de strigătul nostru nu-i pasă,
burdușite cu noi și cu-ai noștri părinți
cimitirele-s pline de oameni cuminți.
sentimentul amar de nu-l scoatem din
Eu cred
Eu cred
Că universul meu
E o lacrimă ce curge
Peste un chip de zeu.
Eu cred
Că totul e mărunt
Și pentru altcineva
Universul e un punct.
Eu cred
Că umbra e lumină moartă,
Că
Am nevoie de tine
Tu ești motivul pentu care trăiesc,
Ești apa ce-mi stinge al inimii foc,
Ești trecutul ce parcă mă ține pe loc.
Dacă ai ști cât de mult te doresc!
Eu sunt orb fără privirea
În viața mea,
Lipsește fericirea,
Îmi e tristă privirea,
Inima nu îmi dă pace.
Tot ce am eu mai bun
Încet se face scrum,
Sufletul mi se desface
În mii de bucăți cristaline,
Viața mea fără
Fără cuvinte se naște iubirea cea mare
O cunoaștem din mângâiere
O înțelegem ușor din priviri,
Noi înșine suntem rodul unei mari iubiri.
Viața ne ține într-o îmbrațișare,
Icoane sfinte suntem tu
Despre iubire
Atunci știi că iubești cu adevărat
Când distanța-i pedeapsă și tăcerea un chin,
Când cu lacrimi privești chiar și cerul senin
Iar în piept bate tare gândul curat.
Dragostea e
Plouă cu lacrimi, din greu,
Plouă fără încetare,
Poate că plânge Dumnezeu
Că nu avem nici o scăpare.
Noi am păcătuit mereu
Fără a cere iertare,
Tot plouă cu lacrimi, din greu,
Plouă
Va muri timpul,
Respiră tot mai greu,
Îl simt, este ca vântul
Peste umărul meu.
Îmi aduce aminte
Că sunt pierdut în ceață,
Că gândesc fără minte
Și trăiesc fără viață.
Îmi trimite
Ce tristă e venirea unei noi dimineți
Când nemurirea noastră e o nimica toată
Și nu ajungi să afli în o mie de vieți
Ce ai putea să știi murind numai o dată.
Mă mai trezesc din somn în miez de
De ce plângi?
De unde atâta nesiguranță ?
Nu mai găsești în inimă
Un strop de speranță ?
De ce taci
Și nu spui tot ce gândești ?
E-așa de greu să te împaci
Cu tine și să vorbești ?
De
Iertare
Doamne iartă-mă
Pentru că te-am uitat înainte de a te cunoaște,
Pentru că te-am pierdut înainte de a te găsi,
Pentru că te-am urât înainte de a te iubi.
De fapt eu
Am murit
Tu
De n-ai fi apărut tu
aș fi pierdut și ultima
picătură de speranță
iar inima
mi-ar fi fost de gheață
dar tu, tu m-ai dezghețat
cu căldura săruturilor tale,
mi-ai redat zâmbetul
și
Iartă-mă !
Eu am uitat cuvintele
Cu care să te laud pe tine
Într-un loc ascuns din mine.
Eu sunt răul ce se abate
Asupra mea
Și vântul care bate
A vreme rea.
Păzește-mă !
Eu nu pot să
Simt o durere in aerul de afară
Și-n sufletul meu.
Începe să mă doară !
Curg mii de lacrimi pe umeri reci
Din ochii tăi.
Începi să te înneci !
Mai trece încă un anotimp
Pe lângă
Dumnezeu e în apropierea mea,
În apă, în aer, în nimic și în toate,
La câțiva pași, totdeauna, de gândirea mea
Și fiecare pas e o eternitate.
Dumnezeu e timp și lumină,
Speranța ultimă a
Om
„Gândesc deci exist”
Și fac ce doresc,
Mai plâng când sunt trist
Și râd când iubesc.
Îmi place plăcerea,
Mă ucide veninul,
Mă doare durerea
Și mă chinuie chinul.
Sunt trup și
Anonimul
Chiar sunt aproape în mormânt
Dar și acum încă mai sper,
De-am fost ultimul om pe pământ
Măcar s-ajung primul în cer.
Singur am fost și-o să mai fiu
O nemurire-ntreagă,
Mi-am dat
Cineva te iubește fără să știi,
Cineva te veghează fără să vezi,
Cineva tot încearcă în fiecare zi
Să te facă din nou în iubire să crezi.
Cineva are-n minte imaginea ta,
Cineva îți dorește
Acum se-mpacă focul cu norii de furtună
Și dorul meu de Tine e-un gând neobosit,
Toți cei ce sunt departe cu greu se adună,
Tăcerea-mi umple gândul iar timpul e oprit.
Stau singur în tăcere,