Poezie
Anonimul
1 min lectură·
Mediu
Anonimul
Chiar sunt aproape în mormânt
Dar și acum încă mai sper,
De-am fost ultimul om pe pământ
Măcar s-ajung primul în cer.
Singur am fost și-o să mai fiu
O nemurire-ntreagă,
Mi-am dat seama prea târziu
Că n-or să mă-nțeleagă.
Am fost hulit atât de des
Și supărat într-una,
Nu am avut nimic de-ales
Iar bucurii ... niciuna.
De mă gândesc puțin mai bine,
Sunt mulți cei care n-au habar
Că viața este pentru mine
Un dulce vis cu gust amar.
Mănânc și eu o bucată de pâine
Murdară și uscată, din gunoi,
Aș vrea să nu mai prind ziua de mâine
Că sunt sătul să umblu prin noroi.
O Doamne, fie de la tine,
Dă inimi calde oamenilor reci,
Să nu mai fie altcineva ca mine
Și cu norocul meu, în veci !
În poarta casei Tale bat,
Te rog frumos deschide-mi,
Căci am murit, m-au îngropat
Dar nu mă plânge nimeni !
012.900
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Liviu Florin Căpitan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 155
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Liviu Florin Căpitan. “Anonimul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-florin-capitan/poezie/130937/anonimulComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LCLCLiviu Florin Căpitan✓În aceasta poezie am încercat să exprim suferințele și traiul de care au parte mulți oameni de pe aceasta lume și în același timp să îmi arat dezamăgirea in ceea ce privește lipsa de preocupare si de interes maifestata de cei care ar putea să schimbe cate ceva dint aceasta situație. M-am pus eu in locul unui astfel de om și am incercat să exprim gandurile acestuia cu puterea imaginației mele.
0