Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Am nevoie de tine

1 min lectură·
Mediu
Am nevoie de tine
Tu ești motivul pentu care trăiesc,
Ești apa ce-mi stinge al inimii foc,
Ești trecutul ce parcă mă ține pe loc.
Dacă ai ști cât de mult te doresc!
Eu sunt orb fără privirea ta,
Sunt surd dacă nu îmi vorbești
Și trist fără tine fericirea mea.
Hai spune că încă mă iubești!
Cât de mult ne potrivim noi amândoi,
Ca două lacrimi reci pe obrazul fierbinte,
Eu te opresc să pășești înapoi,
Tu mă ajuți ca să merg înainte.
Tu ești cea mai strălucitoare stea
Dintre atâtea mii de stele,
Fără tine nu văd cum aș putea
Să găsesc rostul vieții mele.
Am atâta nevoie de tine
Pentru a împărți singurătatea la doi,
Pentru a putea privi înapoi
Fără lacrimi și suspine.
Am nevoie de dragostea ta
Care să mă încălzească mereu,
Este gol fără tine sufletul meu
Dar de iubire e plină inima mea.
Să știi că atunci e cel mai bine,
Fericire poți să dăruiești
Când toți cei dragi sunt lângă tine
Și ai pe cine să iubești.
Nu te ascunde, nu te speria,
Am încercat să îți explic
Că fără bani mai ai ceva,
Fără iubire n-ai nimic.
012.800
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
196
Citire
1 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu Florin Căpitan. “Am nevoie de tine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-florin-capitan/poezie/130768/am-nevoie-de-tine

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@reingruber-noemiRNReingruber Noemi
Este una dintre cele mai reusite poezii ale tale,pe care le-am citit.Mi-ai trimis cate o strofa pana acum,dar ma bucur ca in final am reusit sa citesc toata poezia. Chiar daca nu multi iti vor aprecia munca,in mine vei gasi intotdeauna un aliat.
De cele mai multe ori noi am fost ca o oglinda unul pentru altul,aceleasi ganduri,aceleasi sentimente si uneori chiar aceleasi cuvinte.
Poate ca pentru unii poeziile noastre sunt banale sau simpliste,dar important e sa scrii ce simti si ce vezi cu ochii mintii.Fiecare cu genul lui.
0