liviu dascalu

Cine e najima?
Care e legatura intre text si fotografie (sau intre frumusetea certa a tinerei, si aceea incerta a poeziei)? Inteleg, poemul \"apropie concretul cu un abur\", fiindca e oricum prea abstract, saturat de retorica esentialista a poeziei interbelice.

Wow! O poezie pe gustul meu.
Nu am rezistat tentatiei de a construi un scenariu care sa-mi faca textul mai lizibil (la Barthes lizibilitatea e contrara scriiturii): ar fi vorba de doi homeless, desi in confuzia lirico-etilica se intrevad la un moment dat trei personaje.
Ritmul intrepid al poemului e regizat cu mare maiestrie. Versurile creeaza un mic vertij, care, o data explicat, dau nastere unor scenarii sterile. Insatisfactia pe care mi-o provoaca poezia nu este de ordin estetic, este un efect de scriitura.

Imi ajung trei comentarii care nu schimba nimic. Cei care au citit primul tau comentariu si raspunsul meu, stiu de ce.
Asa ca: PEACE! Make love, not war! Nu mai vreau bombardamente cu mesaje.

De ce nu-mi place aceasta poezie?
1. Cuvantul \"absolut\" nu-mi spune nimic, poetic vorbind. Intr-un text filosofic apartinand idealismului german, mai ca-i pot gasi o concretizare, desi sunt destui filosofi care il considera doar un flatus vocis.
2. Avand, totusi, in vedere asocierea posibila cu filosofia idealista germana, voi spune ca adevarul absolut, fara dialectica, e tot una cu Nimicul. Fiinta, revelata nemijlocit - \"deslusind in simpla numire a zilei intregul\" - , este tot una cu Nimicul. Oare insatisfactia mea (poezia nu-mi ofera nimic, sau imi ofera Nimicul?) este literara sau filosofica?
3. O ciocarlie care se ingroapa in cer: metafora asta are un iz mortuar, care e incompatibil cu \" dragostea mea,/ cata bucurie poarta ciocarlia\". Asta ar fi o judecata de gust. Filosofic insa, metafora mortuara pe care nu o agreez e continuarea fireasca a poeziei Fiintei pure, a Nimicului. Moarte, Nimic, doua ipostaze ale negativitatii.

1. Citatul este din Mallarme. Nu cred ca ilustrul poet francez a intentionat sa \"struneasca greata\" (horribile dictu!) cuiva. In romana poate fi echivalat nu cu Hellas, celebra marca de apa cu sare de lamaie, ci prin \"Vai!\". Vai, domnisoara Silvia!
2.Observ acelasi dispret pentru gramatica precum cel al mentorului dvs.: \"stiti mai bine cum e atunci cand citit toate cartile...lu\'creanga\". Retin o hilara asociere facuta de un critic roman intre Proust si Creanga (aflati amandoi in \"cautarea timpului pierdut\"), dar intre Mallarme si ... Creanga?!?
3. Poezia nu e facuta sa emotioneze pana la lacrimi. Oricum, fericiti cei care plang usor, caci a lor va fi imparatia cerurilor.
4. \"acea deschidere\" poate sugera orice doreste cititorul, nu am un control asupra capacitatii de sugestie a poemelor mele. Fie si \"fisura\", fie si \"crapatura\", \"pussy\" sau ce veti mai fi dorind dvs.
5. Daca doriti ca poemul meu sa fie \"salvat\" inseamna ca sunteti motivata in mod altruist, vreti sa dati un sfat scriitoricesc. Dar \"bietul\" este un termen care conoteaza resentimentul. Un biet poem poate provoca resentimentul? Nu cumva ati cazut prada dorintei de vendetta? Poate ar fi mai bine sa va defulati prin alte mijloace si in alt context; puteti sa-mi scrieti pe adresa liviudascalu@hotmail.com. Puteti sa renuntati la formulele de politete.
6. Neaosismele gen \"titlu\'\", \"lu\'\", \"struneasca greata\" va alcatuiesc un profil lingvistic, pe care l-am indicat si in comentariul facut poeziei dvs: limba de cartier.
7. Ar trebui sa existe mijloace de a elimina asemenea atacuri la persoana din pagina de comentarii. In trecut am avut de suportat injuriile unui anumit Geana, acum ma confrunt cu \"discipola maestrului\".
8. Poezia nu \"miroase\". Poate exemplul \"maestrului\", care adulmeca pe Saussure dupa cotorul cartilor, nu e cel mai fericit.

Versul \"oameni diformi, care valseaza neintrerupt,/ infasurati in propriul cordon ombilical\", genereaza o imagine fara pereche, suprarealism combinat cu o forta a disperarii expresionista. \"oameni diformi, / dar cu vene frumoase\", umor negru, care salveaza distanta de la care poemul poate fi contemplat, in forma sa fara cusur.

Poem adolescentin, teribilist, fara exuberanta unui M. Dinescu. Aici talentul de a condensa trairea in cateva cuvinte e un defect: aici e nevoie de tupeu. Nu poti epata burghezii pe un ton laconic. E nevoie de mai mult scandal imagistic, poeta trebuie sa-si insceneze sinuciderea de pe acum, altfel n-o (mai) crede nimeni.

Nu sunt de acord cu opinia dl. Tudor, asa zisa \"abstactizare\" ii da poemului mai multa pregnanta. Versul \"are un design fericit\" este uluitor. Poezia e decisa de al treilea vers.

E o mica problema de selectie a registrului imaginar: fie delicatete, receptivitate (cam toata poezia), fie invulnerabilitate (\"nici sangele nu ma mai poate atinge\"). Ar trebui poate inca o strofa care sa motiveze acest ultim vers, care pare necesar expresiei unei trairi complexe, intr-adevar. Think about it!

A cata Ana, a cata codana?
E aici o poveste infama, de Borges:
Cosanzeana e aici si colo, ca El Aleph-
In fiecare piept de dama.

Multumesc pt. informatie.

Ma bucura revenirea ta printre cititorii mei, Viorel. Ai sesizat just situatia: ar trebui sa-mi neutralizez, putin, \"inima\" ca sa indraznesc sa-mi trezesc la viata vechile poeme de amor. Intentionez sa public, insa, o proza, ar fi prima mea incercare in domeniul asta, voi avea nevoie de critici atenti si cu bisturie ascutite.
Welcome, Neisa!

nicicand nu fu atat de frumoasa moartea
aproape traind de genune, pe muntele vrajit.
poetul se hraneste doar cu soare
mancarea o respinge, vai, scarbit.

Multumesc pentru apreciere. Dar ma gandesc ca poemul meu nu ofera nici o imagine. Lirismul lui provine, parca, din refuzul oricarei imagini stabile.

Poezia incepe cu o imagine imposibila: pamantul soarbe fluidul vital, dar isi deschide arterele. Cele doua sa anuleaza reciproc.
O pasare nu se poate face tornada, decat daca tornada e fotografiata cu metafore si facuta credibila, astfel. Nu e cazul.

In nici un caz, \"liniste urlatoare\". E un oximoron nereusit. Mai simplu, \"linistea\", fara \"urlatoare\". Faptul ca \"implora\" e suficient.
Al doilea haiku e anost, fiindca nu se poate vorbi, poetic, despre \"indiferenta\".

Profund satisfacut de calitatea poeziei, de data asta. In haiku-uri mi se pare ca nu ai suficient loc sa definesti o stare lirica particulara, pentru cristalizarea inefabilului ai nevoie, parca, de mai multe cuvinte, de mai mult spatiu de joc. Nota suprarealista mi se pare binevenita, insolitand peisajele banale. Al 6-lea poem imi place tocmai pentru acel vers distorsionant.

Prea calofile pentru gustul meu. Academice. Totul se desfasoara intre esente, \"noaptea\", \"pamantul\", \"toamna\", \"dansul\" samd. As vrea un haiku care sa-mi reveleze culoarea particulara a unui anumit cer, noaptea, sau a unei anumite frunze, toamna. Problema nu e filosofica -conventionalitatea, generalitatea limbajului-, ci a strategiei textuale: e mult mai greu sa fotografiezi clipa, decat sa pictezi acuarele academice, si \"frumoase\", despre minunata Noapte, Toamna, sau alte de acelasi fel.

Poezie gafaitoare, sacadata. Nici continuitatea unei emotii, nici insolitul unei rupturi, doar un flux de imagini care nu se leaga. Precum un vis plin de imagini decupate. Sau mai degraba o insomnie in care esti dominat de mecanismul imperturbabil, fluid, al imaginarii, fara putinta de a te odihni in contemplatie.

Festin imaginar.