Poezie
noua pietre
1 min lectură·
Mediu
nu eram prea buni la jocul ăsta, ne tot rătăceam prin livadă,
ascundeam pietrele în miezul prunelor și recolta era mai bogată,
de-ar ști bunicul secretul ăsta, și-ar aduna alene praful din drum
și-ar arunca cu carne după noi, să ne lecuim de glumele astea,
ce, compot se găsește și la magazin,
n-am prins noi vremurile cu spicele-ndreptate spre cer,
când mamele care le culegeau aveau părul mai mătăsos,
aduceau ciocolată la desert și nu le era teamă
de duminicile cu haine curate și dinți albi,
avem și noi mame care aranjează spice în vază
și mor într-o zi cât altele în trei,
dar nici că ne pricepem la jocul ăsta ,
chiar într-o duminică ne-am întors cu bucăți crude de carne
cusute pe spate și pe umeri, să nu ne prindă soarele alergând prin grădină.
065.821
0
\"n-am prins noi vremurile cu spicele-ndreptate spre cer,
când mamele care le culegeau aveau părul mai mătăsos\" versurile acestea mi-au placut cel mai mult, mi-amintesc discutiile purtate cu mama, exact despre vremurile de-altadat\', imposibil de regasit azi...doar prin podul casei, printre amintiri si fotografii...
ma bucur sa te recitesc,
cu drag, Hera