liviu clisu

de dimineață plouă și noi, singurul poet pe bune din orașul tîrgu-jiu, fumăm și bem un ceai incert mă cert cu cărtărescu pe aceeași pagină pe care el scrie despre unul, gherguț, care e țuț și

ea era atît de frumoasă că-mi tremura mîna pe stilou făcîndu-i chip cioplit ea, cu aerul ei iconoclast, eu, arzînd poeziile, niciodată n-am știut cum să-mi țin mîinile în preajma

as vrea sa fiu ca un avion de vinatoare , un spitfire, as vrea ca toata lumea sa ma iubeasca si eu sa zimbesc fericit si sa tac o mie de ani. as vrea sa fiu umbra unui pom cu roada

E atît de frumos că s-a pus deja ceața Nimeni nu mai duce mîna la gură, pentru că vorbele pot fi prețioase, Deși nici unul nu respiră, pentru că respirația poate părea indecentă. Se mai ridică o

ea are un fel de fluture și cumva, lui îi vin culorile pe aripi. ea are un fel de apă, și, cumva, niște rîuri se varsă, se varsă, ea sădește flori, pentru că pămîntul a sădit flori în

nu e mai bun cotul decît genunchiul, nu e mai bun genunchiul decît glezna. nu e mai bună viața decît moartea, nu e mai mort copacul decît omul. cînd vrei să mă convingi că ai deschis

eu și cu dana stăm și numărăm pietre una pentru sufletul ei una pentru sufletul meu oamenii se uită și parcă zîmbesc noi nu cucerim geologia le spunem doar căutăm ceva rotunjit și

să ne obișnuim cu trădările, să nu mai căutăm adevărul. orizontul nu se termină în acea cîmpie ci ocolește pămîntul și se întoarce la mine, asemeni oricărui lucru ce se depărtează, și aici nu

prin mîinile mele au trecut atîtea mîngîieri că nici nu le mai știu numele, am încetat să le număr . pleacă mereu dar se întorc , altă femeie le cheamă cu altă piele, dar aceeași noapte

încep să cred în posteritatea mea poetică acum, cînd toamna se furișează lîngă mine ca hingherii lîngă un cîine vagabond, leg viața mea de ea cum leagă țăranii

am aprins toate luminile în casă și am deschis ușile să se audă ploaia cînd nu ești tu aici trebuie să fac ceva, să aprind țigara cumva să umplu odaia oamenii cred că e greu să iubești, de

dumnezeu s-a ascuns printre nori ca să-și piardă vina și noi oamenii stăm ascunși undeva să nu intre lumina uneori sunt așa de trist știi că aș vrea să mă fac o brîndușă aici la colț de

Dacă te ating, e semn că sunt, iar dacă zîmbești e mult mai bine. Într-o ordine interioară a lucrurilor eu ar trebui să stau undeva și să te aștept Dar uite, așteptarea n-a avut

Cît de frumoasă e ea îți vine să te duci să îi ceri o bere sau ceva șalul ei, orice, numai să-ți dea merge la bar să-și ia de băut, cu spatele drept, capul puțin aplecat Zici că e o pasăre

mă tem că mîine iar voi lucra pentru capitalism, că nu voi reuși niciodată să rămîn singur. mă tem că voi zbura doar în imaginație, că nu există de fapt zbor, ci doar, doar

ajută-mă să-mi vindec orbii, să-mi trezesc morții din mormînt, să fac vin din apă, dar nu, nu călca pe apele mele, iubito, cufundă-te, poate... eu dărîm doar tarabele pe care le-am așezat,

ceva indefinit si aleatoriu ne tine in viata si nu stiu cit ne foloseste plimbarea asta cu bicicleta printre oameni recomand o tacere lunga si trista pe malul unui lac. tristetea nu ne va salva

prăjitură de vișine și lennon niciodată nu m-am simțit atît de singur. o parte din mine rămîne întotdeauna în cuib cealaltă pleacă după hrană și devine mereu hrană o parte din mine stă în

e-atît de alb în jur c-abia te văd mai fac un pas și se așterne tăcerea oamenii umblă cu lanterne se caută eu nu știu pe unde ești ți-am pierdut urma traficul aerian s-a întrerupt în zbor într-o

dosar de plastic negru cu șină poezii capsate în el plimbat la cenacluri arătat în cîrciumi la prieteni ziua lucrat la magazin 8-19 sîmbăta 8-14 duminica

și totuși părea deasupra coborai cumva eram lîngă tine aveai un fular alb era frig și semăna cu mine era greu să aflu care e stînga sau dreapta mă pipăiam ca să nu pierd finalmente nu știu un

un nou mod de a vedea lucrurile, o nouă sinceritate. te îmbraci și te-ai schimbat, e o altă zi, strauss va compune un vals pentru o nouă dunăre. trupurile și cuvintele sunt noi și le

Așa cum se văd falangele cînd îți pui mîna pe un bec așa să te uiți la mine și să te ardă precum atunci cînd vorbesc cu tine sau cînd surîd întristat. peste mine a crescut carne și sînge a

între ieri și azi, între am am avut și nu am avut e o falie. Ca în Antarctica: poți pica prin zăpadă. Crezi că mergi și cazi. Unde este iubire, nu va fi nimic. Unde te-am cunoscut eu pe tine,