Poezie
autumnala
1 min lectură·
Mediu
încep să cred în posteritatea mea poetică
acum, cînd toamna se furișează lîngă mine
ca hingherii lîngă un cîine vagabond,
leg viața mea de ea
cum leagă țăranii mînzul de iapă la căruță,
să-l învețe cu trasul,
în pămînt nisipos crește via
din care singur o să beau,
pe dealurile astea doar de mine petrecute
și de vînt...
cîtă dezolare,
cîtă organizare impecabilă, pedantă a poeziei
în jurul tristeții
nu vrei să mesteci cu mine foile volumului
pînă cînd se fac o pastă cenușie de celuloză
lipită de dinți
și s-o scuipăm cum scuipă văcarii americani
tutunul prin filme
și-apoi să vorbim despre gagici, petrol și vite
nu merită, fată,
chestia cu posteritatea era o vrăjeală,
îmi pun tălpile peste ochi
și mîinile peste urechi și gură
și mă prefac în trei maimuțe.
aug.04
033587
0
GM
