Poezie
ea era
1 min lectură·
Mediu
ea era atît de frumoasă
că-mi tremura mîna pe stilou
făcîndu-i chip cioplit
ea, cu aerul ei iconoclast,
eu, arzînd poeziile,
niciodată n-am știut cum
să-mi țin mîinile în preajma ei,
unde să-mi fixez ochii,
pentru că ea era atît de frumoasă
că, de oriunde o priveai,
ea era mereu aceeași, mereu în fața ta,
surîzînd, obosită parcă de atîta frumusețe,
dîndu-ți impresia că din clipă în clipă va ceda
și te va lăsa să o atingi
dar fără să îți dea voie să o iubești
ci doar să recunoști nevinovăția antimateriei .
ea era dovada că nu există planete și sori
ci doar magnetism.
002028
0