Ligia Pârvulescu

nici nu are cum să mă mire înțelegerea ta. Știi că spusele tale au întotdeauna valoare pentru mine, indiferent dacă sunt critici sau aprecieri. Mă bucur că de data asta au fost aprecieri. Te mai aștept.

îmi fac bine vizitele tale. Mă bucur că ți-a plăcut, citirea e reciprocă.

bineînțeles că există acea \"potriveală\" pe care ai remarcat-o :). Mulțumesc de trecere.

haiku sau orice, important e să sune bine :)

să mă superi... Dacă n-ar fi loc și de mai bine, ne-am plafona :). Mulțam de trecere.

textul tău l-am simțit foarte bine. Eu spun că e reușită și promite, această \"tentativă\" a ta. Și cunoscând ce scrii, cred că ea își va ține promisiunile :)

e frumos textul, dar mi se pare că la versul \"cireșii cu părul în vânt\" mai trebuie lucrat. Nu mi se pare bună imaginea cireșilor cu păr în vânt. Doar o părere.

nu ma pronunț cu privire la tot poemul, poate e doar chestiune de gust și nu e pe calapodul meu textul. Totuși, \"aleargă mieii-n părul tău\" mi se pare o imagine puțin forțată. Puțin mai mult. Doar o părere.

nu știu dacă este altfel, dar mulțumesc pentru citire și cuvinte.

bine redată atmosfera. Mi-au plăcut mult drumul întins de case vechi și fericirea în furișarea vremii. Mai citesc.

În ultimul vers: pleoape > pleoapele.

Miruna, după nopți întregi petrecute în cărți, cu cărți, despre cărți, mi-am regăsit foarte bine viciul și stările în textul tău :). Mulțumesc.

Gelu, chestia cu proza am gândit-o și eu de la început. Ai dreptate. O sa facă parte de acolo. Mulțumesc de trecere și de cuvintele adevărate.

Frumoase imaginile din ultima strofă, Gelu. O tristețe și neputință asumate.

Luana, nu cred că știm dacă e bine sau e rău. Rămânem cu amintirea senzațiilor și cu întrebarea dacă e bine sau rău. Și nici asta nu știm dacă e bine sau rău :)...and so on. Mulțam de vizită și te mai aștept.

într-adevăr, poemul se poate interpreta și prin prisma orbirii mamei. Recunosc că nu m-am gândit la asta.
Intenția mea a fost ca această orbire să fie doar la figurat, am vrut să spun doar că mama nu mă mai băga în seamă, că era foarte preocupată de altceva. M-am gândit că dacă spun că \"mergea la baie des\", \"tata nu mai vorbea deloc despre mama\" și alte imagini din astea (eu și tata de aceași « parte », cu ochii noștri căprui, doar mama cu ochii albaștri), reiese faptul că mama are într-adevăr o problemă fizică din cauza căreia relațiile dintre părinți s-au răcit foarte tare (tata venea doar în prag), eu ca și copil nu înțelegeam motivul, și din cauza acestei atmosfere din familie eu ca și copil am fost afectată în mod negativ și atunci am început să nu mai fiu adaptată la lume (lovirea de lucruri, semnele de întrebare).
În ultima strofă am vrut să dau cheia poemului, și anume că mama mea era gravidă cu un alt bărbat, și-mi spune asta voalat ca unui copil, sub forma unei povești despre sora mea (cu ochi albaștri, deci ca ai ei, nu ca ai mei și ai tatei) pe care n-o s-o cunosc niciodată, (pentru că a făcut un chiuretaj, mă gândeam că o să reiasă asta și că nu mai e nevoie să precizez). Deci sora mea era realmente sora mea (vitregă, nenăscută vreodată). Subtitlul arată că această ultimă poveste spusă de mama mi-a marcat undeva, mult prea devreme, apropierea de maturitate.
Repet, asta a fost doar intenția mea (realizată prea indirect probabil), se poate interpreta și cum ai spus tu, orbirea la propriu și mama ca propria soră la figurat. Ai dreptate cu unele asocieri de cuvinte din text.
Știu că există multe stiluri de scris, și că diferite persoane se entuziasmează de diferite stiluri. Nu mă aștept ca o încadrare a mea într-un stil sau altul să entuziasmeze pe toată lumea, ar însemna să fim toți la fel, și ne-am plictisi :). Mulțumesc de trecere și de spuse și te mai aștept.

mulțumesc de apreciere, mă bucur că rândurile mele au reușit să ajungă la sufletul tău. Trecerea ta e importantă pentru mine. Te mai aștept.

mulțumesc de apreciere, mă bucur că rândurile mele au reușit să ajungă la sufletul tău. Trecerea ta e importantă pentru mine. Te mai aștept.

Ioana, întotdeauna dragostea poartă în ea puțină moarte, și invers...astfel, ambele sunt mai ușor de îndurat :). Din prima parte încă, fără să fi citit subtitlul, mi-am imaginat că totul se desfășoară lent, pentru mine a fost puțin în plus precizarea, dar e bine spus, fiecare are alt gen de figurare mentală. Mi-a plăcut foarte mult, și te citesc.

Dana, eternul feminin, disperat, frumos, cuminte, și atâtea altele...
Mi-a plăcut secvența
\"femeile tale sunt cuminți
nu ridică glasul mai sus de ochi
femeile tale sunt triste în imperfecțiunea lor
de a nu fi pe deplin ale atle\"
aici aș modifica atle > tale, a fost din viteză probabil.
Un poem care mi-a plăcut. Mai citesc.